PARADISUL PIERDUT

119

"Care din îngerii rebeli ce-n Iad au fost trimişi Eşti tu? Din închisoare cum de ai scăpat?

Ce cauţi tu aici ca un duşman, pândind La capul celor care dorm aici?"

"Nu mă cunoaşteţi? spuse plin de dispreţ Satan, Pe mine nu mă recunoaşteţi? M-aţi cunoscut cândva Dar nu eram cu voi tovarăş, căci eu stăteam Acolo unde voi nu cutezaţi a v-avânta; Necunoscându-mă vă dovediţi doar vouă neştiinţa, Mai josnici ca întreaga voastră gloată; Iar dacă mă cunoaşteţi, de ce mai întrebaţi Şi vă începeţi atât de prost porunca, de parcă

Nu în van se va sfârşi?"

La care astfel Zephon cu dispreţ răspunse La dispreţul său:

"Să nu-ţi închipui, Spirit răzvrătit, că ţi-a rămas La fel înfăţişarea, sau că aceeaşi îţi este Strălucirea, ca pe când pur şi drept Stăteai în Ceruri; şi gloria, atunci când bun Ai încetat să fii s-a despărţit de tine; Acum te-asemeni cu păcatul tău şi cu întunecatul loc al osândirii tale. Dar vino, Căci, fii sigur, vei da îndată socoteală

Celui ce ne-a trimis şi-a cărui datorie E să păzească locul acesta de duşmani ca tine."

Astfel sună mustrarea aspră a Heruvimului, Sever în frumuseţea tinereţii, ce-i adăuga O graţie de neînvins. Aşa îl ruşina pe Diavol, Făcându-I puterea binelui să-o simtă şi să vadă

Cât de frumoasă e virtutea; rău îi părea Că tot pierduse, dar mai ales că toţi puteau acum Să vadă că strălucirea îi pierise; şi totuşi,

120

JOHN MILTON

Părea neînfricat. "De trebuie să ne întrecem, Spuse el, mai bine cu cel mai tare dintre voi, Cel care v-a trimis, şi nu cu voi trimişii, Sau poate chiar cu toţi deodată; mai multă glorie Aşa voi câştiga sau voi pierde mai puţină!"

"Teama ta, răspunse Zephon cu-ndrăzneală, Ne va scuti să dovedim ce unul singur poate, Chiar cel mai slab, căci rău fiind, eşti slab în luptă."

Duşmanul nu răspunse, turbat fiind de furie, Dar ca un mândru armăsar ţinut în frâu, Strângând în dinţi zăbala, el merse înainte, Căci să lupte sau să fugă i se părea-n zadar; O groază de sus venită îi cuprinse inima, El care nu se înspăimânta uşor. Acum se apropiau De locul din apus, în care jumătăţile de gărzi Cereşti se întâlneau şi aşteptau unite Poruncă nouă. La care, Gabriel, conducătorul, Din frunte astfel le strigă: "Prieteni, îmi pare Că aud zgomot de paşi, grăbindu-se încoace Şi mi se pare că-i zăresc în umbră pe Zephon Şi Ithuriel, iar cu ei e un al treilea, Cu mers de rege, dar cu splendoare ofilită, Iar după paşi şi după apriga-i purtare îmi pare că e Prinţul Iadului şi nu cred Că fără să se-nfrunte se va clinti de-aici; Fiţi pregătiţi, căci în privirea lui sfidarea se citeşte."

Abia sfârşise, când cei doi se apropiară, Şi spuseră pe scurt pe cine au adus, Unde a fost găsit şi în ce formă. Se încruntă

Atunci Gabriel şi astfel îi vorbi:

"De ce, Satan, trecuta-i de hotarul ce răzvrătirii tale A fost pus? De ce-ai venit să tulburi altora îndatorirea,

PARADISUL PIERDUT

121

Acelora ce nu vor ca tine să se răzvrătească, Dar au puterea şi dreptul să-ţi judece Intrarea îndrăzneaţă în acest loc, se pare, Venit să tulburi somnul acelor pe care Domnul i-a aşezat aici în fericire!"

Satan răspunse încruntând sprânceana cu dispreţ:

"Gabriel? Tu parcă aveai în Ceruri faimă

De înţelept şi eu aşa te şi credeam, însă acum Această întrebare mă face să mă îndoiesc.

Trăieşte acolo cel ce chinul îşi iubeşte!

Dar cine, găsind calea, nu ar scăpa, chiar De e osândit! La fel tu ai face, fără îndoială, Şi te-ai aventura cât mai departe de durere, Oriunde crezi că ai găsi speranţa să-ţi transformi Chinul în alinare şi durerea în bucurie, în acest loc doar asta eu am căutat, dar cum poţi tu Să înţelegi, tu care doar binele-l cunoşti Iar răul nu l-ai încercat! E asta voia celui Ce ne-a legat? Să-şi ferece mai tare porţile de fier.

De vrea în ocna neagră să ne ţină!

Dar ţi-am răspuns prea lung la întrebare.

în rest e-adevărat, acolo m-au găsit Unde ţi-au spus, dar asta nu înseamnă

Că le-am vrut vreun rău."

Acestea spuse Duşmanul în dispreţ, dar îngerul Războinic îi răspunse zâmbind în colţul gurii:

"E mare pierdere în Cer, că nu mai are cine Să judece ce-i înţelept, de când a dispărut Satan, Căzut prin nebunia sa. Şi-acum, din temniţa-i fugit, Se socoteşte dacă sunt înţelepţi cei care îl întreabă ce îndrăzneală l-a adus aici, Trecând peste ale Iadului hotare. Şi judecă, tot el,

122

JOHN MILTON

Că-i înţelept, de cazna-i ca să fugă! Aşa că judecă

Tu, încrezut, aşa cum vrei, până mânia Ce-ai stârnit o vei simţi de şapte ori în faţa fugii tale, înţelepciunea asta, înapoi în Iad, Cu lovituri de bici, ţi-o va trimite, o dată ce din ea N-ai învăţat că nici un chin nu poate egala Mânia infinită ce-o aţâţi! Dar cum se face Că eşti singur? Cum de cu tine o dată

N-a ieşit tot Iadul? Sau ţie ţi-e mai greu Să înduri aceeaşi caznă? Şef curajos eşti tu!

Eşti primul care fuge de durere! Dacă şi hoardei tale l-ai fi dezvăluit care e cauza a talei fugi, Cu siguranţă că nu ai mai fi fost doar tu fugar!"

La asta, Duşmanul încruntându-se răspunse:

"înger ce mă căzneşti, nu mai puţin ca ei Am îndurat şi nici nu fug de suferinţă, Iar tu prea bine ştii că cel mai curajos te-am înfruntat, Când ţi-au sărit în ajutor şi tunete distrugătoare Pe lângă altfel netemuta-ţi lance!

Dar totuşi vorbele la întâmplare le arunci, Ce dovedesc ce mare e lipsa ta de experienţă

Când judeci tu un cap de oaste credincios, Care prin grele încercări trecut-a, Căci singur s-a aventurat în ele, pe toţi ai lui Să nu-i supună riscului, purtându-i Pe primejdioase drumuri, pe care nici el încă nu le-a cunoscut; aşa că singur, eu, Am îndrăznit să părăsesc abisul, să cercetez Această nou-creată lume, de-a cărei faimă

Se-aude şi-n Infern, aici sperând să aflu Un sălaş mai bun pentru învinsele-mi puteri, Să le găsesc, ori pe Pământ, ori în Văzduh,

PARADISUL PIERDUT

123

Chiar dacă ar trebui să înfruntăm din nou Ale tale gărzi, a căror simplă treabă este Să slujească pe Domnul cel înalt din Ceruri, Cântări şi imnuri înălţându-i şi exersând Cum plecăciuni să facă, iar nu să lupte."

Răspunse astfel îngerul războinic:

"Tu spui ceva şi-apoi de asta te dezici, Zici mai întâi că-i înţelept de chinuri ca să fugi, Apoi pretinzi că eşti iscoadă; nu dovedesc acestea Conducător că eşti, ci doar un mincinos!

Şi-apoi mai spui că eşti şi credincios?