— Știu, ești bine?

Am auzit niște pași târșâiţi într-un colţ al încăperii. Isaac stătea în spatele unei strane din lemn, de care se ţinea.

— Vrei să stai jos? l-am întrebat.

378/462

— Nu, sunt pe punctul de a rosti un elogiu. Ai întârziat.

— Tu ești… eu sunt… poftim?

Gus mi-a făcut semn să mă așez. Mi-am tras un scaun în centrul cercului, alături de el, în timp ce el se răsucea pentru a sta cu faţa la Isaac.

— Vreau să particip la funeraliile mele, a spus Gus. Apropo, ai să iei cuvântul la funeraliile mele?

— Ă…, sigur, da, i-am spus, lăsându-mi capul pe umărul lui.

Am întins mâna pe la spatele lui și l-am îmbrăţișat. El a tresărit. I-am dat drumul.

— Grozav, a spus el. Sper că voi ajunge să

particip ca fantomă, dar pentru a fi sigur, m-am gândit că… ei bine, nu ca să te pun într-o situaţie delicată, dar chiar azi după-amiază m-am gândit că

aș putea aranja niște prefuneralii, și mi-am închipuit că de vreme ce sunt rezonabil de optimist, nu există niciun timp ca prezentul.

— Cum ai intrat aici? l-am întrebat.

— Ţi-ar veni să crezi că lasă ușa deschisă

toată noaptea? m-a întrebat Gus.

— Ăăă… nu, i-am spus.

379/462

— Și nici n-ar trebui să crezi, a zis Gus zâmbind. Oricum, știu că mă cam autoridic în slăvi.

— Hei, îmi furi elogiul, i-a spus Isaac. Prima parte este despre cum ești tu un ticălos care se autoridică în slăvi.

Am râs.

— Bine, bine, a spus Gus. După voia ta.

Isaac și-a dres vocea.

— Augustus Waters a fost un ticălos care se autoridica în slăvi. Dar îl iertăm. Îl iertăm nu fiindcă a avut o inimă la fel de bună, în sens figurat, precum cea propriu-zisă a fost nasoală, sau pentru că știa mai multe despre cum să ţii o ţigară decât orice alt nefumător din istorie, sau pentru că a avut doar optsprezece ani când ar fi trebuit să fi avut mai mulţi.

— Șaptesprezece, l-a corectat Gus.

— Presupun că ai să mai trăiești, ticălos care întrerupe. Vă spun, Augustus Waters vorbea atât de mult, încât te-ar fi întrerupt și la propriile-i funeralii. Și era preţios: Doamne–Dumnezeule, puștiul ăsta nu se pișa niciodată fără să cugete la rezonanţele metaforice ale producţiei umane de

380/462

deșeuri. Și era orgolios: nu cred că am mai întâlnit vreodată o persoană mai atrăgătoare din punct de vedere fizic care să fi fost mai acut conștientă de propria-i atracţie fizică. Dar voi spune că: atunci când oamenii de știinţă ai viitorului își vor face apariţia acasă la mine cu ochi robotici și îmi vor spune să-i încerc, eu le voi zice oamenilor de știinţă să se care, deoarece nu vreau să văd lumea fără el.

Deja eu cam plângeam.

— Și atunci, făcându-mi eu cunoscut punctul de vedere retoric, îmi voi pune ochii robotici, căci, vreau să spun, cu ochi robotici probabil că poţi să

vezi prin bluzele fetelor și chestii din astea. Augustus, prietene, adio!

Augustus a dat din cap un timp, cu buzele ţuguiate, apoi i-a făcut semn lui Isaac cu ambele degete mari ridicate. După ce și-a recăpătat calmul, a adăugat:

— Aș tăia partea cu văzutul prin bluzele fetelor.

Isaac se ţinea în continuare de strană. A început să plângă. Și-a lipit fruntea de podium și am

381/462

văzut cum i se scuturau umerii, apoi, într-un final, a zis:

— Fir-ar să fie, Augustus, să-ţi editezi propriul elogiu!

— Nu înjura în Întru totul Inima lui Iisus, a spus Gus.

Uitasem că el nu putea să meargă singur înapoi spre cerc. M-am ridicat, mi-am pus mâna pe braţul lui și l-am condus încet la scaunul de lângă

Gus, acolo unde stătusem eu. Apoi m-am dus spre podium și am despăturit bucata de hârtie pe care îmi tipărisem elogiul.

— Numele meu este Hazel. Augustus Waters a fost marea iubire a vieţii mele, născut sub o stea potrivnică. Am avut parte de o poveste de iubire epică și nu voi putea să rostesc mai mult de o frază

fără să mă înec într-o mare de lacrimi. Gus a știut.

Gus știe. Nu vă voi spune povestea noastră de iubire, deoarece — asemenea tuturor poveștilor de dragoste — va muri odată cu noi, așa cum și trebuie. Sperasem că el va ţine o cuvântare pentru mine, căci nu există nimeni altcineva care…

Am început să plâng.

382/462

— Bine, cum să nu plâng? Cum să… bine.

Bine.

Am tras de câteva ori aer în piept și m-am întors la foaia de hârtie.

— Nu pot să vorbesc despre povestea noastră

de dragoste, așadar, voi vorbi despre matematică.