Bărbatul cel vestit trăia în ţară.

Dar altfel vrură-acum nemuritorii

Cei scornitori de rele, că pe dânsul Necunoscut cu totul îl făcură,

Mai mult decât pe-oricare om din lume, Căci nu l-aş fi jălit aşa de tare,

De-ar fi pierit alături de tovarăşi

Pe câmpul de la Troia sau la sânul

Prietenilor lui, după ce dânsul

Ar fi gătat războiul. Toţi aheii

Aveau să-i nalţe un mormânt şi însuşi Lăsa un nume bun ca moştenire

La fiul său. Dar azi fără mărire

Vântoasele-l răpiră şi se duse

Necunoscut şi neştiut de nimeni,

Lăsându-mi mie numai dor şi jale.

Dar nu-l jălesc, nu-l plâng numai pe dânsul, Că şi-alt blăstem mi-au pus la cale zeii.

Toţi tinerii fruntaşi de prin ostroave Din Same, din Dulichion, din Zachintos Cel păduros, precum şi toţi mai-marii Din ţară, din Itaca cea pietroasă,

Pe maica mi-o peţesc şi-mi toac-averea.

De teamă, ea nu poate să-i respingă

Şi nici să-ncheie-aşa căsătorie

Şi ei îmi risipesc avutul casei,

Ba în curând m-or pierde şi pe mine.”

Se mâniè Minerva-atunci şi zise:

„Vai, cum ţi-ar trebui acum Ulise

Cel dus, ca el să puie-o dată mâna

Pe-aceşti sfruntaţi de peţitori! Dă, Doamne, Pe loc să vie şi să stea la uşă

Cu chivăra, cu scut, cu două suliţi, Aşa cum îl văzui întâia oară

Când bea şi petrecea în casa noastră.

Pe vremea când venea de la Efira,

De-acasă de la Ilos Mermeridul,

Căci şi acolo merse el cu vasul

Umblând după otravă pierzătoare

De uns săgeţi pe boldul de-aramă.

Dar Ilos nu-i dădu, fiindu-i teamă

De cei-de-sus, doar tatăl meu îi dete, Căci prea-l iubea pe el. Aşa Ulise,

De s-ar ivi-ntre peţitori acuma,

Ce moarte grabnică şi nuntă-amară

Le-ar da el tuturor! Dar stă în mâna Celor-de-sus ca el să vie-n ţară

Spre-a-i pedepsi. Deci te îndemn pe tine Să chibzuieşti cum ai putea din casă

Pe peţitori s-alungi. Ascultă dară

Şi ia aminte sfaturile mele.

Pe-aheii cei viteji pofteşte-i mâne

La sfat şi spune-ţi în vileag cuvântul Luând pe zei ca martori. Sfătuieşte

Pe peţitori la casa lor să plece

Împrăştiindu-se. Iar dacă mama

Râvneşte-a se nunti, să se întoarcă

La tatăl ei cel mare şi puternic.

Părinţii ei au s-o mărite-acasă

Şi au să-i deie-aşa de multă zestre

Cum i se cade fetei lor iubite.

Iar pentru tine am un sfat temeinic, De vrei s-asculţi. Alege-ţi cea mai bună

Corabie cu douăzeci de oameni