— Un filé de pangasius, zise Angela.

— O friptură, comandă şi Michael.

— Pătrunsă?

— În sânge.

Chelnerul se îndepărtă.

— Nu-mi spune că te-ai dat pe bio! comentă Michael.

— Ba da.

— Pentru totdeauna?

Jonathan confirmă.

— Pe bune? făcu celălalt, aproape leşinând de râs. Dar ai văzut ce preţuri au? Escrocheria secolului!

— Nu mă va costa atât de mult dacă mă voi adresa micilor asociaţii de ţărani care-şi vând direct produsele. Şi cum e vorba despre comerţ local, transportul e mai ieftin, adică mai puţină

poluare.

Michael ridică ochii spre cer.

— Dar ce mama dracului te-a apucat cu bio?

Jonathan ezită. De ce să se chinuie să-i răspundă? E greu să

învingi prejudecăţile…

De altfel, Michael continuă fără să mai aştepte o explicaţie.

— Treaba cu micii producători e drăguţă, dar n-o să-ţi poată

furniza decât unele produse. Mai ales legume şi fructe, şi astea, în 141

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

funcţie de sezon. Despre carne nici nu poate fi vorba. Crezi c-o să

se care la asociaţie cu viţelul şi mieluşelul? E împotriva legii. Există

nişte reguli, cu abatoare autorizate, controale veterinare, reţele de distribuţie.

— Oricum nu mai mănânc viţel şi miel.

Câteva minute, Michael şi Angela rămaseră fără cuvinte.

— De ce?

— Am decis să nu mai mănânc „copii”.

Angela era cât pe ce să se înece cu aperitivul pe care încerca să-l bea. Michael începu să râdă.

— Şi cu vita cum rămâne?

— Am hotărât să mănânc mai puţină, ca să salvez pădurea amazoniană. Asta compensează preţul mai ridicat al produselor bio din comerţ.

— Dar ce te-a apucat?

Jonathan luă şi el o gură din aperitiv.

— Să zicem că mi-am amintit cuvintele lui Bossuet.

— Bossuet?

— Un scriitor burgund din secolului al XVII-lea. Ştii că am copilărit în Burgundia…

— Şi ce spunea burgundul tău?

— „Dumnezeu râde de cei ce deplâng efectele ale căror cauze le preţuiesc.”

— Al dracului de profund.

— În fapt… m-am hotărât să mă plâng mai puţin de relele din societatea noastră şi să-mi asum partea mea de responsabilitate.

Am realizat că e mai important să trăiesc împăcat cu mine însumi decât să dau lecţii altora.

— Şi, ca urmare, o să mănânci bio…

— Chiar aşa… nu vreau să continui să închid ochii în faţa realităţii.

Poate că e normal să mănânci animale, dar mi-ar plăcea ca, în primul rând, să poată duce şi ele o viaţă adevărată, afară, cu un 142

- LAURENT GOUNELLE -

minimum de libertate. Şi-apoi m-am săturat să îngurgitez hormoni, antibiotice, pesticide şi organisme modificate genetic… Vreau să mă

hrănesc cu alimente, nu cu produse chimice.

De câteva minute, asociaţii lui îl priveau ca şi cum i-ar fi anunţat că e transsexual şi că adevăratul lui nume e Rianna ori Pamela.

— Vreau să mor de moarte bună, nu din cauza prostiilor care ni se bagă pe gât, adăugă el.

Ceilalţi se uitau la el neîncrezători.

— Ai impresia, zise Angela, că o să trăieşti mai mult dacă renunţi la… toate lucrurile astea care îţi plăceau înainte?