Vreme de secole, japonezii obișnuiau să-i primească pe străini cu bunăvoință și păreau receptivi la influența culturii altor țări. João Rodriguez, un preot portughez care a sosit în Japonia în 1577 și a locuit acolo mulți ani, scria: „Sunt uluit cât de nerăbdători sunt să

încerce și să accepte tot ce vine din Portugalia.” Îi vedea umblând pe stradă în haine portugheze, cu rozarii în jurul gâtului și cruciulițe purtate la brâu. Poate că se crea impresia unei culturi slabe, permeabile, însă adaptabilitatea Japoniei a protejat-o de pericolul înrobirii culturale impuse printr-o invazie armată. Le-a dat portughezilor și celorlalți occidentali iluzia cedării în fața unei civilizații superioare, când, de fapt, aceste influențe nu erau decât o simplă modă pe cât de repede adoptată, pe atât de ușor căzută în desuetudine. Sub această suprafață, cultura niponă supraviețuia, cristalizându-se cu și mai mare forță. Dacă japonezii s-ar fi arătat rigizi față de influențele exterioare și ar fi încercat să le respingă, s-ar fi expus acelorași suferințe pe care Occidentul le-a impus Chinei.

Iată puterea absenței formei – agresorul nu are împotriva a ce să

reacționeze și nici în ce să lovească.

În cursul evoluției, dimensiunile exagerate au constituit adesea premisa dispariției speciei respective. Ceea ce este masiv și greoi, cu o mobilitate redusă, necesită o mare cantitate de hrană. Persoanele nu tocmai inteligente sunt înclinate să creadă că forța ar fi direct proporțională cu masivitatea.

Crezând că va avea de dus o campanie ușoară, în 483 î. Hr., regele Xerxes al Persiei a invadat Grecia. La urma urmei, dispunea de cea mai numeroasă armată de invazie ce se văzuse vreodată –

Herodot estima că ea depășea cifra de cinci milioane de soldați.

Perșii plănuiau să construiască un pod peste strâmtoare și să

năvălească pe uscat în timp ce la fel de impresionanta lor flotă

trebuia să blocheze corăbiile grecești în porturi, împiedicându-le să-și găsească salvarea în larg. Aparent, planul era fără fisură și totuși, pe când Xerxes pregătea invazia, consilierul său Artabanus l-a avertizat în privința unor nenorociri pe care le presimțea: „Ai împotriva ta cele două mari puteri ale lumii”, i-a spus el. Xerxes a izbucnit în râs – ce „puteri” s-ar fi putut măsura cu gigantica sa armată? „Îți voi spune eu”, a răspuns Artabanus, „care sunt aceste cele mai mari puteri din lume: pământul și marea”. Nu existau porturi suficient de vaste ca să adăpostească flota persană. Pe de altă

parte, cu cât cucereau mai multe teritorii, liniile de aprovizionare ale armatei lor se prelungeau, iar costurile necesitate de transportul hranei unei atât de numeroase mase de oameni s-ar fi dovedit ruinătoare.

Considerând că sfătuitorul său era un laș, Xerxes nu l-a ascultat și a început campania. Așa cum prevăzuse Artabanus, vremea rea a decimat flota persană, care era prea mare ca să-și afle salvarea în vreun port. Între timp, pe uscat, trupele perșilor pustiau totul în calea lor, ceea ce nu a făcut decât să le îngreuneze situația, pentru că hrana era puțină, iar ei distruseseră și recoltele, și depozitele de alimente. În plus, coloanele armatei constituiau o țintă ușoară din cauza încetinelii cu care se deplasau. Grecii au recurs la tot felul de manevre înșelătoare ca să-i dezorienteze pe dușmani. În cele din urma, înfrângerea lui Xerxes de către forțele coalizate ale cetăților grecești s-a dovedit un dezastru imens. Aceste evenimente rămân emblematice pentru toți cei dispuși să sacrifice mobilitatea de dragul masivității: întotdeauna vor învinge cei flexibili și iuți de picior, pentru că au mai multe opțiuni strategice. Cu cât este inamicul mai masiv, cu atât devine mai ușor de înfrânt.

Necesitatea renunțării la „formă” este din ce în ce mai stringentă pe măsura înaintării în vârstă, întrucât suntem tot mai înclinați spre a ne închista în propriile noastre metode și idei, rămânând prizonieri ai „formelor” rigide. Începem să fim previzibili – acesta este primul dintre semnele decrepitudinii.

Această previzibilitate ne face ridicoli. Cu toate că, la prima vedere, am spune că ridiculizarea și disprețul sunt forme de atac destul de blânde, în realitate ele constituie arme puternice care, cu timpul, ne

erodează imaginea și susținerea populară. Un adversar care nu te respectă nu va întârzia să devină îndrăzneț, iar îndrăzneala îl face redutabil până și pe cel mai mic dintre animale.

Curtea regală franceză de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, al cărei tip reprezentativ era însăși regina Maria-Antoaneta, ajunsese atât de închistată în formalismul ei rigid, încât oamenii din popor o socoteau un anacronism stupid. Această depreciere a unei instituții vechi de secole a fost primul simptom al unei maladii aflate în stadiu terminal, întrucât simboliza ruperea legăturilor monarhiei cu poporul. Pe măsură ce situația mergea din ce în ce mai rău, Maria-Antoaneta și Ludovic al XVI-lea puneau un tot mai mare accent pe orientarea lor spre trecut, ceea ce a însemnat și sporirea vitezei cu care se îndreptau spre ghilotină. Regele Carol I al Angliei reacționase în același fel la valul preschimbărilor democratice din preajma anilor 1630–1640 – dizolvase parlamentul și întărise rigiditatea protocolului curții. Carol dorea să revină la un mai vechi stil de guvernare, foarte strict sub aspectul respectării convenționalismului, până în cele mai mărunte detalii.

Inflexibilitatea sa nu a făcut decât să mărească dorința generală de schimbare. Curând, țara a căzut în haosul unui devastator război civil, iar regele a fost măturat de pe tron, în final pierzându-și capul sub securea călăului.

Pe măsură ce îmbătrânești, trebuie să contezi din ce în ce mai puțin pe trecut. Fii vigilent pentru ca forma pe care o ia caracterul tău să nu pară anacronică. Nu este vorba de a maimuțări moda tinerilor – nu ai provoca decât râsul. Gândirea este aceea care trebuie să se adapteze oricărei noi împrejurări, inclusiv inevitabilului moment când înțelegi că e cazul să lași loc celor mai tineri care se pregătesc să-și înceapă ascensiunea. Rigiditatea te va face să semeni uimitor de mult cu un cadavru.

Nu uita, totuși, că absența „formei” este o metodă strategică. Îți asigură condițiile necesare creării surprizelor tactice. În timp ce dușmanii se luptă să-ți ghicească mișcarea următoare, își dezvăluie propria lor strategie, ceea ce îi plasează pe o poziție net dezavantajoasă. În plus, păstrezi atuul inițiativei și îi împiedici să

acționeze: se văd reduși la situația de a reacționa și atâta tot. Le zădărnicești și eforturile depuse cu adunarea informațiilor. Ține minte: absența „formei” este un mijloc de luptă. Nu o confunda niciodată cu stilul „mergi cu turma” sau cu fatalismul și

resemnarea. Utilizeaz-o nu întrucât creează armonie și pace interioară, ci pentru că îți sporește puterea.

În sfârșit, a învăța să te adaptezi fiecărei noi împrejurări înseamnă a privi evenimentele din propria ta perspectivă și, adeseori, a ignora sfaturile flecarilor din jur. Cu alte cuvinte, înseamnă să renunți la toate principiile pe care le predică unii și alții, să arunci cât colo toate cărțile în paginile cărora ți se recomandă ce și cum să faci și să nu ții seama de povețele înțelepte din bătrâni. „Legile care guvernează evenimentele sunt abolite de evenimente noi”, scria Napoleon, ceea ce vrea să spună că trebuie să

evaluezi fiecare împrejurare în parte. Dacă dai prea mult credit ideilor altora, vei ajunge să îți asumi o „formă” pe care nu ai creat-o tu. Prea mult respect față de ideile celorlalți te va determina să le disprețuiești pe ale tale. Fii brutal cu trecutul, mai ales cu trecutul tău, și nu acorda respect nici uneia dintre „filosofiile” ce ți se impun din afară.

Imagine: Mercur. Mesagerul cu aripi la încălțări, zeul comerțului, patronul hoților, jucătorilor și al tuturor celor care înșală prin iuțeală. În ziua în care a fost născut, Mercur a inventat lira, iar spre seară, a furat vitele lui Apollo. Obișnuia să colinde lumea luând orice formă dorea. Ca și metalul lichid căruia i s-a dat numele său, zeul întruchipează iluzoriul și insesizabilul – puterea informă.

Ultimul cuvânt: Așadar, măiestria în alcătuirea unei armate constă în a ajunge la absența unei forme precise. În război, victoria nu se repetă ci își adaptează necontenit înfățișarea […]. O forță

militară nu are o componență constantă, apa nu are o formă

constantă; capacitatea de a câștiga victoria prin transformare și adaptare la adversar este ceea ce se numește geniu. (Sun- u, secolul al IV-lea î. Hr.)

CONTRAARGUMENT

Utilizarea spațiului pentru a-ți dispersa forțele și a crea o formulă abstractă nu ar trebui să îndemne să neglijezi concentrarea lor atunci când ea îți este necesară. Absența formei îl determină pe

dușmanul tău să te caute peste tot, risipindu-și propriile forțe, psihice și fizice. Atunci când, în sfârșit, angajezi bătălia, lovește-l cu putere și concentrare. Așa a reușit Mao să-i învingă pe naționaliști: le-a fragmentat trupele, le-a izolat și apoi le-a zdrobit cu un atac necruțător. Legea concentrării a prevalat.

Dacă mizezi pe absența „formei”, păstrează-ți controlul asupra jocului și nu pierde din vedere strategia pe termen lung. Când îți asumi un contur și treci la atac, utilizează concentrarea, viteza și puterea. După cum spunea Mao: „Când te atacăm, ne asigurăm că

nu ne scapi”.

{1} O victorie à la Pirus este o victorie obținută cu un uriaș cost pentru învingător.

Expresia este legată de regele Pirus al Epirului, care i-a învins pe romani la Heraclea și Asculum în 279 î.Hr., dar a suferit pierderi de neînlocuit în timpul luptelor, ceea ce a dus la pierderea în cele din urmă a războiului piric. Plutarh relatează reacția lui Pirus la felicitările primite din partea supușilor: „Încă o victorie ca asta și suntem terminați”.

{2} …ca să nu mai vorbim despre cele șase căsătorii ale propriului ei tată, regele Heinric al VIII-lea.

{3} Conform prevederilor dreptului patrimonial din vremea regelui Filip al II-lea al Spaniei, averea și titlul îi revenea întâiului născut, care avea obligația de a asigura, la cerere, subzistența celorlalți frați.

{4} Regele Filip al II-lea.

{5} Carol Quintul, rege al Spaniei și împărat al Sfântului imperiu roman de națiune germană.

Document Outline

PREFAȚĂ

LEGEA 1 NICIODATĂ SĂ NU-ȚI PUI ÎN UMBRĂ SUPERIORUL

ARGUMENT

ÎNCĂLCAREA LEGII

Comentariu

RESPECTAREA LEGII

Comentariu

CHEILE PUTERII

CONTRAARGUMENT

LEGEA 2 NU TE ÎNCREDE PREA MULT ÎN PRIETENI, ÎNVAȚĂ SĂ TE FOLOSEȘTI DE DUȘMANI

ARGUMENT