ordone arestarea celui mai de seamă general al său, sub învinuirea de trădare. Toată povestea nu conținea, desigur, niciun dram de adevăr, dar punând-o în circulație, afla cine se arăta încântat de slăbirea armatei ruse – nu cumva guvernul țării diplomatului cu pricina intenționa să se îndepărteze de Rusia? După cum s-a exprimat atunci baronul von Ste en: „Domnul de Talleyrand trage un foc de pistol în aer ca să vadă cine sare pe fereastră”.
Fii atent la tot ce este în jurul tău la petreceri sau la întâlnirile întâmplătoare. Acestea sunt împrejurările în care oamenii sunt relaxați și se controlează mai puțin. Estompându-ți propria personalitate, îi poți determina să şi-o reveleze pe a lor și să-ți dezvăluie multe secrete. Atuul acestei manevre constă în aceea că
vor tinde să ia interesul arătat de tine drept prietenie – lovitura e dublă: obții și informații, și aliați.
Dacă ai motive să bănuiești că cineva te minte, prefă-te că îi crezi.
Aceasta îl va încuraja să continue. Va deveni din ce în ce mai sigur pe ceeace îți spune și se va trăda. La fel, dacă bagi de seamă că cineva încearcă, nucu prea mult succes, să-ți ascundă ceva, arată-te neîncrezător. Reținerea taîl va provoca să-ți dezvăluie adevărul, punând în joc întreaga forță aacestuia ca să-ți înlăture incredulitatea.
Arthur Schopenhauer, 1788 – 1860
Pentru această tactică este nevoie totuși de precauție. Dacă
lumea începe să te suspecteze că încerci să „culegi” secrete sub acoperirea conversației, te va ocoli. Pune accentul pe sporovăială
amicală, nu pe stoarcerea secretelor prețioase după care umbli.
Trebuie să fii discret, altfel tirul tău de întrebări mai degrabă va dezvălui intențiile tale decât să te ajute să le afli pe ale altora.
Un procedeu bun îl găsim în scrierile lui La Rochefoucauld, care nota: „Sinceritatea se întâlnește la foarte puțini oameni și, adeseori, este cel mai inteligent dintre vicleșuguri – suntem sinceri cu scopul de a câștiga încrederea și a pătrunde secretele altuia”. Arătând că îți deschizi inima în fața cuiva, creezi premisele reciprocității. Fă-le celorlalți o falsă confidență și îți vor face una autentică. O altă
metodă ne-a sugerat-o Arthur Schopenhauer, care recomanda contrazicerea vehementă a interlocutorului. Iritat, acesta își va pierde controlul și, sub imperiul acestei reacții emoționale, va da la iveală o mulțime de lucruri adevărate ce se pot dovedi ulterior
ț
p
foarte utile în a-l combate.
În spionajul „indirect”, mai există și tehnica micilor capcane, în care, o dată prinși, oamenii sunt puși la încercare și siliți să-și dea pe față gândurile. Chosroes al II-lea, un rege persan din secolul al VII-lea, renumit pentru perfidia sa, se pricepea de minune să-și
„citească” supușii fără a le trezi nicio urmă de bănuială. Dacă
remarca, de pildă, că doi curteni deveniseră buni prieteni, îl chema pe unul dintre ei și îi spunea că are informații sigure că celălalt ar fi un trădător și că, în scurt timp, își va primi pedeapsa. Regele îi mărturisea apoi că îl considera omul cel mai vrednic de încredere și că această dezvăluire trebuia să rămână secretă, după care îi observa pe amândoi. Dacă cel de-al doilea curtean nu își schimba atitudinea față de suveranul său, deducea că cel dintâi păstrase secretul și, de îndată îi dădea o funcție și mai mare, pentru ca, nu după prea mult timp, să îl ia din nou la o parte: „Știi, avusesem de gând să-l osândesc la moarte pe prietenul tău din cauza unor zvonuri ce îmi ajunseseră la ureche, dar, când am cercetat lucrurile, s-a dovedit că
e nevinovat”. Dacă, pe de altă parte, cel de-al doilea curtean începea să-l ocolească pe rege sau dacă devenea încordat, neatent ori speriat, acesta ghicea că „taina “fusese dezvăluită. Acestui al doilea îi hărăzea dizgrația – adică părăsirea curții. Îi spunea că totul reprezentase o încercare și că, deși nu făcuse nimic rău, nu mai putea avea încredere în el. Celui dintâi, în schimb, vinovat de violarea secretului încredințat, Chosroes îi interzicea să mai calce vreodată pe teritoriul regatului său.
S-ar putea crede că avem de-a face cu o formă destul de ciudată
de spionaj, pentru că ea ne revelează nu atât informații, cât o imagine a caracterului unei persoane. Sunt însă împrejurări când această metodă se dovedește foarte bună: ea rezolvă problemele preîntâmpinându-le.
Plasând oamenii în situații de natura să le inspire un anumit comportament, ai multe de învățat despre loialitatea, onestitatea și, în general personalitatea lor. În fond, aceste informații sunt, adesea, de o importanță maximă: ele te ajută să anticipezi acțiunile lor viitoare.
Imagine: Al Treilea Ochi al Spionului. În împărăția celor cu doi ochi, un al treilea te face să deții omnisciența unui zeu. Vezi mai departe decât alții și mai adânc în ei. Nimeni nu e la adăpost de
ochiul tău, în afară de tine.
Ultimul cuvânt: Așadar, cauza pentru care un monarh luminat și un general înțelept înving dușmanul dintr-o mișcare, iar faptele lor mari le întrec cu mult pe ale oamenilor de rând, este cunoașterea dinainte a stării dușmanului. Această „precunoaștere” nu își are izvorul în lumea duhurilor, nu provine nici de la zei, nu este nici rodul analogiei cu evenimentele trecutului și nu rezultă din calcule astrologice. Ea trebuie adunată de la oamenii care cunosc situația dușmanului – iscoadele. (Sun- u, Arta războiului, secolul al IV-lea î.
Hr.)
CONTRAARGUMENT
În ceea ce privește puterea, informația are o importanță
enormă, dar ia seama: așa cum tu îi spionezi pe ceilalți, și ei te pot spiona pe tine. Din acest motiv, una dintre armele cele mai valoroase în bătălia pentru informații o constituie dezinformarea.
După cum spunea Sir Winston Churchill, „Adevărul este atât de prețios, încât ar trebui întotdeauna să fie păzit de o gardă de minciuni”. Înconjoară-te deci de o astfel de „gardă”, pentru ca nimeni să nu aibă acces la adevărul tău. Răspândind informații false, îți asiguri controlul situației.
În 1944, naziștii și-au intensificat brusc atacurile cu rachete asupra Londrei. Orașul a fost bombardat cu peste două mii de proiectile de tip V1. Au murit cel puțin cinci mii de oameni și numeroși alții au suferit răni grave. Și totuși, nemții nu reușeau să-și atingă țintele programate. Bombele care trebuiau să distrugă
Tower Bridge sau Piața Picadilly cădeau la o oarecare distanță, nimerind în periferiile mai slab populate. De ce? Pentru că la stabilirea obiectivelor, comandanți utilizau informațiile transmise de spionii lor din Anglia, fără să știe că aceștia fuseseră descoperiți și „întorși” sau înlocuiți cu agenți britanici care îi alimentau cu date subtil „deformate”. Proiectilele erau deviate din ce în ce mai mult, iar către sfârșitul ostilităților, ajunseseră să lovească pășuni aflate în plină regiune rurală.
Dezinformarea îți poate da un avantaj substanțial. În timp ce spionarea celorlalți îți aduce un ochi în plus (al treilea),
dezinformarea
înlătură
unul
dintre
ochii
dușmanului.
Nemairămânându-i decât unul singur, ciclop de-ar fi și tot ratează
