vremea lui Mao trecuse și comunismul nu mai reprezenta o primejdie. A decis să înceteze campania de urmărire și să se concentreze asupra luptei împotriva invadatorilor. Comuniștii au avut la dispoziție zece ani pentru a-și reface forțele – destui, fiindcă
apoi, au reușit să pună pe fugă trupele lui Chiang. Acesta uitase, pare-se, de vechiul principiu al necesitații zdrobirii totale a dușmanului. Mao, însă, îl ținea minte bine: l-a hăituit pe Chiang, mânându-l din urmă până ce el și armata lui s-au refugiat pe insula Taiwan. În China continentala nu a mai rămas nicio urmă din regimul Chiang Kai-și.
Înțelepciunea din care a izvorât principiul eliminării definitive a adversarului are rădăcini în vremurile imemoriale despre care se vorbește în Biblie. Poate că primul conducător hotărât să-l pună în aplicare va fi fost Moise. Nu îl învățase el, oare, chiar de la Dumnezeu însuși, atunci când, despărțind valurile Mării Roșii în calea evreilor, a lăsat apoi hăul de apă să se închidă peste oștirea egipteană, înecând-o, astfel că „din ea nu a mai rămas nici un singur om”? Reîntors de pe Muntele Sinai cu cele Zece Porunci, Moise și-a găsit poporul căzut în adorarea Vițelului de Aur – i-a pedepsit pe toți, ucigându-i fără îndurare. Iar înaintea morții, același Moise le-a spus alor săi, ajunși, în sfârșit, pe punctul de a pătrunde în Țara Făgăduinței, că după ce vor fi învins triburile din Canaan, va trebui
„să le zdrobească de tot […], să nu încheie legământ de pace cu ei și să nu le arate niciun fel de cruțare”.
Victoria totală constituie una dintre axiomele gândirii militare contemporane, formulate de Carl von Clausewi , cel mai de seamă
teoretician al războiului. Analizând campaniile napoleoniene, von Clausewi scria: „Susțin cu toată tăria că anihilarea totală a forțelor
inamicului
trebuie
să
constituie
întotdeauna
obiectivul
precumpănitor. […] O dată ce s-a obținut o victorie majoră, lupta trebuie să continue fără a i se acorda inamicului niciun răgaz, nicio amânare, […] urmărindu-l, atacându-l, ocupându-i capitala, distrugându-i rezervele și eliminând orice posibilitate ca țara respectivă să primească sprijin ori întăriri”. De ce? Pentru că după
război vin tratativele de pace și împărțirea teritorială. Dacă nu ai câștigat decât o victorie parțială, poziția ta va fi, inevitabil, mai slabă
și vei pierde la masa negocierilor ceea ce ai cucerit pe câmpul de luptă.
Soluția este simplă: nu le lăsa dușmanilor nicio șansă. Distruge-i și astfel, teritoriul lor va fi al tău. Scopul dobândirii puterii este să îți exerciți un control complet asupra dușmanilor, să-i determini să ți se supună. Nu îți poți permite să te oprești la jumătatea drumului.
Rămași fără alternativă, ei se vor vedea siliți să-ți accepte condițiile.
Această lege are o aplicabilitate cu mult mai largă. Dacă te afli într-o situație insuficient de solidă, negocierile se vor transforma într-o viperă perfidă, care îți va înghiți victoria. Deci nu le lăsa dușmanilor nimic de negociat, niciun atu, nicio speranță, nici cel mai mic spațiu de manevră. Zdrobește-i și cu asta, basta.
Să nu cumva să te îndoiești: în lupta pentru putere îți vei atrage multă ostilitate și îți vei face destui dușmani. Vor exista unii pe care nu îi vei putea înfrânge și nici nu îi vei putea atrage de partea ta.
Oricât de grav îi lezezi, intenționat sau nu, evită să le iei ura cu titlu personal – acceptă, pur și simplu, că pacea cu ei este de nerealizat, cel puțin atâta timp cât deții puterea. Dacă îi lași în voia lor, vor căuta să se răzbune – fii la fel de convins de acest lucru pe cât de convins ești și că după zi, urmează noaptea. Ar fi curată prostie să
aștepți și să le permiți să-și facă jocul. Atunci va fi prea târziu ca să
te mai salvezi. Împărăteasa Wu cunoștea bine acest adevăr.
Fii realist! Cu un asemenea dușman prin preajmă, nu te vei afla niciodată în siguranță. Amintește-ți de lecțiile istoriei și de înțelepciunea lui Moise și a lui Mao: nu te opri niciodată la jumătatea drumului.
Desigur, nu se pune problema crimei. Nu este vorba decât de un „exil”. Vlăguiți și apoi îndepărtați definitiv de la „curtea” ta, dușmanii nu vor mai prezenta niciun pericol. Nu le va mai rămâne nicio speranță de întremare, nu se vor mai strecura în apropierea ta ca să te lovească. În cazul în care nu ai cum să-i „exilezi”, măcar ține
minte că nu vor înceta nicicând să comploteze și că nu trebuie să te încrezi în demonstrațiile lor de amiciție. Când te găsești într-o situație de acest gen, unica ta armă este vigilența. Dacă nu îi poți îndepărta imediat, așteaptă momentul potrivit și nu șovăi s-o faci.
Imagine: O viperă zdrobită sub călcâi, însă rămasă încă în viață, se va întoarce și te va mușca injectându-ți de două ori mai mult venin. Un dușman cruțat e asemenea viperei neucise pe care ai încălzit-o la piept. Timpul face veninul și mai puternic.
Ultimul cuvânt: Căci trebuie să se știe că pe oameni ori îi mângâi, ori îi anihilezi; ei caută să se răzbune pentru ofensele neînsemnate, dar nu sunt în stare să-și ia revanșa și pentru cele grave. Când îi facem un rău unui om, răul acela trebuie să fie destul de mare pentru ca să nu mai avem a ne teme că omul se va răzbuna.
(Niccolò Machiavelli, 1469–1527)
CONTRAARGUMENT
Această lege nu ar trebui ignorată mai niciodată, însă, uneori, se poate dovedi preferabil să ne lăsăm dușmanii să se distrugă singuri, dacă acest lucru este posibil, fără să intervenim direct. În război, un bun general știe că dacă dă atacul asupra unui inamic aflat într-o situație nefavorabilă, soldații acestuia vor lupta cu mai multă
înverșunare. De aceea este mai bine să nu le taie orice retragere.
Pe măsură ce dau înapoi, se și istovesc. Ca să nu mai vorbim de faptul că ideea retragerii este mai demoralizantă decât înfrângerea propriu-zisă. Dacă ți-ai adus adversarul în corzi (și numai cu condiția să fii sigur că nu mai are nicio șansă de refacere a forțelor), poți să-l lași să se „spânzure” singur. Să fie el instrumentul propriei sale distrugeri. Rezultatul este același, iar tu nu te vei simți nici pe jumătate atât de vinovat.
În sfârșit, alteori, după ce este cu totul zdrobit, dușmanul suferă
așa de profund, încât își va petrece ani întregi rumegându-și amărăciunea și punând la cale revanșa. Este ceea ce s-a întâmplat cu Germania după încheierea Tratatului de la Versailles. Ar putea fi unii care să susțină că, în fond pe termen lung, o anumită doză de îngăduință ar da rezultate mai bune. Din păcate, această îngăduință
comportă riscul de a-l încuraja pe dușman să reia lupta, acordându-i ceva mai mult spațiu de manevră. Aproape întotdeauna este mai înțelept să-l zdrobești total. Dacă, mai târziu, el va nutri gânduri de răzbunare, fii vigilent și pregătit: zdrobește-l din nou.
LEGEA 16
FOLOSEȘTE-ȚI PROPRIA ABSENȚĂ
PENTRU A-ȚI SPORI PRESTIGIUL
ARGUMENT
Produselor banalizate le scade prețul. Daca lumea te vede și te aude dedimineața până seara, se va plictisi de tine. În condițiile în care deja faciparte dintr-un grup bine definit, o distanțare sau o absență va face să sevorbească despre tine și îți va atrage chiar admirația oamenilor. Trebuie să
