^{— Se vămuia bine, îi preciză Rolo, răsturnându-se la loc, cu faţa-n sus, în fundul bărcii. Şi adăugă: Pe atunci, Baba Rada nu era babă, ci o lipoveancă tânărăşi frumoasă ca o floare de nufăr... Ţinea aici un fel de han... Şi din pricina ei... vasele soseau la Ga­laţi ori la Brăila cu o întârziere de cel puţin o zi şi-o noapte.}

^{— Primitoare hangiţă! zâmbi Sergiu ghiduş.}

^{— Foarte „primitoare”, îi răspunse biologul. Ospăta căpitanii de vapor atât de bine, încât aceştia i-au făcut drept răsplată patru fete şi trei băieţi.}

^{Tânărul Boniga izbucni într-un râs gros, bărbătesc}

^{— Iar mai târziu, continuă Rolo, când Rada a îmbătrânit, i-au luat locul fetele. Încât de pe vapoare coborau nu numai căpitanii, ci şi secunzii lor.}

^{Cu gândul la Rada şi la fetele ei, poetul se lungi la rându-i cu faţa-n soare, pe fundul larg, primitor, al lotcii pescăreşti. Rolo nu-i tulbură reveria. Dar Ser­giu redeschise vorba:}

^{— Biologule! rosti el pe un ton familiar. N-ai fi de părere să renunţăm la protocol?}

^{— În ce fel? se arătă Rolo surprins.}

^{— Să-mi dai voie, de pildă, să-ţi pun câteva în­trebări... indiscrete.}

^{— Oricând, se învoi biologul.}

^{— Spune-mi, mai întâi, ce ai de gând cu mine?}

^{— Nu pricep! „se prefăcu Rolo nedumerit.}

^{— Am hotărât parcă să renunţăm la „protocol”, îi aminti Sergiu.}

^{— Bine! Zi mai departe.}

^{— Oi fi eu tânăr şi naiv, dar un pic de minte tot mai am aici, în dovleac, se bătu Sergiu cu degetul peste frunte.}

^{— Sunt convins.}

^{— Iar dovleacul meu îmi şopteşte că interesul dumitale pentru mine nu-i întâmplător... Că nu m-ai „agăţat” de florile mărului la Muzeu... După cum nu m-ai scăpat din afurisita aceea de încurcătură, de aseară, fără un scop anume!}

^{— Ai într-adevăr un dovleac bun, îl măguli Rolo. Poţi să deschizi liniştit un birou de „detectivi parti­culari”.}

^{— Acum îmi răspunzi la întrebare?}

^{— La care anume?}

^{— De ce m-ai invitat la această plimbare în doi prin Deltă?}

^{— Din pură curiozitate.}

^{— Profesională?}

^{— N-aş putea susţine aşa ceva. E mai mult decât interes pur profesional.}

^{Sergiu întredeschise ochii şi-l cercetă pe Rolo prin­tre gene.}

^{— E clar! conchise el.}

^{— Ce ţi se pare aşa clar?}

^{— Interesul dumitale e mai curând pentru odrasla lui Theo Boniga?}

^{— Posibil, rosti Rolo, răsucindu-se leneş pe-o coastă. Dar asta nu m-a împiedicat ca ieri, după-amiază, cu toate că nu-mi vedeam capul de treburi, să mă abat pe la o librărie.}

^{— Mi-ai căutat cartea?}

^{— Ai ghicit.}

^{— N-a ajuns în Tulcea, presupuse poetul. A apă­rut într-un tiraj redus. Dar dacă te interesează într-adevăr, am să-ţi ofer un exemplar cu dedicaţie.}

^{— Mulţumesc! Îl aştept!}

^{— Spune-mi, reveni Sergiu la subiectul care-l pre­ocupa, ce ţi-a făcut tata?}

^{Rolo deschise în sfârşit ochii mari.}

^{— De ce trebuia să-mi „facă” neapărat ceva?}

^{— Cunoscându-l pe meşter...}

^{— Ai intuit bine, schiţă Rolo un zâmbet amar. Domnul Theo Boniga parc a avea, într-adevăr, o pre­dilecţie înnăscută pentru rău.}

^{—Ţi-a „suflat” vreo femeie?}

^{— Pe cea mai bună din câte am cunoscut.}

^{— Soţie? Logodnică?}

^{— Nu mai are importanţă.}

^{—Şi cum ţi-a „suflat-o”?}

^{— Simplu: a venit, a văzut şi-a înhăţat.}

^{— Îl recunosc, rosti Sergiu cu un surâs acru. E stilul lui.}

^{— O fi! conchise Rolo, răsucindu-se la loc, cu fa­ţa-n soare.}

^{— Iartă-mă că insist, continuă poetul pe un ton de scuză. Dar n-am să am linişte până nu voi lămuri nişte lucruri.}

^{— E firesc, îi răspunse Rolo moale, toropit de ra­zele fierbinţi ale soarelui dinspre amiază.}

^{— Aseară eram atât de tulburat după povestea aceea stupidă, încât nici n-am avut răgazul să te întreb: Prin ce minune ai intervenit la „momentul oportun”?}

^{— N-a fost nicio „minune”, îi răspunse biologul nepăsător. Încă la Muzeu, când te-am văzut cu stricăţica aceea brunetă, am mirosit că ceva nu e „în re­gulă”. Ţi-am spus doar că am crescut pe Grant, unde am învăţat să preţuiesc oamenii. Îi cântăresc dintr-o privire.}