,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Fără tine nu plec nicăieri. Eu cu tine şi pentru tine am venit în pustietatea asta din Deltă. Altfel mă duceam pe litoral.}

^{— Regret că nu te-ai hotărât iniţial pentru mare.}

^{Fata îl fulgeră cu privirea:}

^{— Vai, cât de ingrat poţi să fii!}

^{— Dar înţelege şi tu că nu pot scăpa o ocazie ca asta. Biologul...}

^{— E o secătură! izbucni ea fără niciun control. Şi-un necioplit! Un om cu bun simţ n-ar fi făcut aşa ceva... A văzut doar că suntem împreună... că avem un itinerar dinainte stabilit... că ne aflăm într-un grup... Cum de şi-a permis, măgarul, să-ţi facă această propunere? Nu te cunoştea decât de două-trei minute... Şi totuşi te-a poftit! Ce urmăreşte? Asta nu te-ai întrebat?}

^{— Ce să urmărească? făcu Sergiu nedumerit. I-o fi urât să colinde singur bălţile şi şi-a zis că un poet i-ar fi o companie plăcută.}

^{— Tare eşti naiv! îl preveni bruneţica.}

^{— Se poate! Dar eu nu-mi schimb hotărârea... Ori mergi cu mine mâine dimineaţă la biolog şi pornim tustrei în Deltă, ori faci ce vrei!}

^{— Nu mai spune! îl înfruntă ea pe un ton batjo­coritor. Şi cam ce-aş putea să mai fac?}

^{— Să iei, de pildă, vaporul de pasageri şi să ajungi grupul din urmă.}

^{— Zău?}

^{— Atunci îţi iau bilet de avion pentru Bucureşti!}

^{— Frumos! îl fulgeră ea iarăşi cu o privire încăr­cată de venin. Pe scurt, un picior în...}

^{— Îmi plesneşte capul! se văită tânărul Boniga. Gata! Nu mai suport niciun fel de discuţie pe tema asta.}

^{Bruneţica supse cu putere din filtrul ţigării, trase fumul adânc în piept şi-l slobozi printre buze o dată cu un oftat.}

^{— În noaptea asta unde dormim? se interesă ea apoi.}

^{— Am aranjat la o casă... Am vorbit cu cineva... Ne aşteaptă!}

^{Se făcuse zece şi jumătate. Hotărâră să părăsească restaurantul şi să se îndrepte spre gazda de-o noapte. Sergiu Boniga plăţi ospătarului, lăsându-i un bacşiş mai măricel, apoi făcu semn cuiva, de la altă masă, ca să-l urmeze.}

^{În stradă îi ajunse din urmă un omuleţ de vreo cincizeci de ani, cu o înfăţişare clasică de beţivan. După ce-o salută pe fată, ridicându-şi cozorocul şepcii ponosite, omuleţul se oferi să le poarte sacoşele de voiaj. Bruneţica se împotrivi:}

^{— Nu-i nevoie.}

^{— Vă rog, domnişoară! insistă omuleţul. Aveţi toată încrederea. Doar nu sunt un golan... Măştie toată Tulcea şi jumătate din Bucureşti. Eu sunt nea Triton...}

^{— Hai, dă-i-l odată! făcu Sergiu grăbit.}

^{Fata se supuse.}

^{— Veniţi după mine! îi îndemnă Trifon. Vă duc la o gazdă... erste klasse.}

^{—Ştii nemţeşte? se interesă Sergiu, amuzat.}

^{— Da’ ce limbă nu cunosc?! se făli Trifon. Gre­ceşte, turceşte, englezeşte, ruseşte... Şi tătărăşte, dacă vreţi.}

^{— Unde ai găsit podoaba asta? îi şopti fata lui Sergiu.}

^{— Mi l-a recomandat chelnerul.}

^{— E simpatic! constată bruneţica.}

^{Încurajat, omuleţul poliglot deveni mai limbut, povestindu-le întâmplări cu haz din partea locului. Şi din vorbă în vorbă, îi scoase pe tineri din centrul oraşului, abătându-i pe o stradă îngustă, pavată cu bolovani de râu, care urca pieptiş.}

^{Nedumerit, Sergiu Boniga întrebă călăuza:}

^{— Hei! Încotro ne duci?}

^{— Încă niţel şi ajungem, îl linişti omuleţul.}

^{Tânărul poet privi atunci mai atent în jur. Strada era pustie şi foarte slab luminată. În căsuţele mo­deste, ridicate pe terase, domnea întunericul. Era unsprezece noaptea şi oamenii, după truda unei zile lungi, de vară, dormeau adânc.}

^{Urcuşul anevoios obliga şi călăuza poliglotă să vor­bească mai puţin.}

^{— Nu-mi place de loc pe aici, îi şopti fata cu teamă partenerului ei.}

^{— Nici mie, îi răspunse acesta.}

^{Temerile lor nu erau neîntemeiate, fiindcă pe la mijlocul urcuşului, de sub frunzişul des al unui salcâm, le tăie calea o umbră. Cei doi tineri se opriră. Omuleţul se întoarse nedumerit.}

^{— Ce-aţi păţit?}