,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Exact.}

^{— Cazurile respective aveau tangenţe cu „Efectul R”, îi preciză colonelul sec.}

^{— E clar! conchise Anghel Cernica.}

^{— O fi pentru dumneata, îi zâmbi Coman cu în­găduinţă. Pentru noi sunt deocamdată nişte simple ipoteze.}

^{CAPITOLUL II}

^{Miez de vară. Delta, însorita Deltă a Dunării, îşi deschisese larg porţile. Vreme ideală pentru hoi­năreli prin această „terra incognita”, cum o numise pedant unul din primii ei cercetători. Serile şi di­mineţile erau răcoroase, dar cu... ţânţari. Iar în timpul zilei o arşiţă necruţătoare încingea totul într-un cerc de foc. Şi totuşi Delta mustea de apă. Iar din când în când stârnea câte o boare răcoroasă, spre bucuria roiurilor de turişti care debarcau, val după val, pe cheiul Tulcei.}

^{Cu fereastra larg deschisă, biologul Romulus Miron scria de zor la lucrarea sa de doctorat. Sau cel puţin aşa ştiau toţi cei de la Muzeul Deltei. De vreo jumă­tate de an, cercetătorul era musafirul lor. Se prezentase cu documentele cuvenite la direcţia Mu­zeului, iar aceasta îi asigurase condiţiile necesare pentru ca doctorandul să-şi ducă la bun sfârşit nobila-i misiune. Cu o înfăţişare plăcutăşi maniere alese, tânărul cercetător cucerise repede întregul co­lectiv, încât toată lumea îl numea „Rolo” sau „dom­nul Rolo”.}

^{Deci Rolo Miron era cel care trudea de zor la lu­crarea despre „Cuibăritul călifarilor din Delta Dunării”. Şi-ar fi continuat probabil să scrie încă multe ore dacă nu i-ar fi fost dat să audă, pe scara care ducea la etajul Muzeului, o chemare veselă, de glas de fată. Cercetătorul tresări şi se întrerupse din lucru.}

^{—Hei! Boniga! desprinse el clar din zarva gru­pului de vizitatori care urca scara.}

^{— Ce-i? îi replică o voce de tânăr.}

^{— Nu fi ingrat, continuă fata. Aşteaptă-mă!}

^{Rolo Miron se ridică iute de la masăşi deschise uşa. Pe scară se scurgea încăşirul gălăgios de tineri vizitatori.}

^{„Studenţi”, presupuse el.}

^{Iar unul dintre ei purta numele de Boniga. Care era oare?}

^{Rolo porni, fără să mai stea pe gânduri, pe urmele noilor veniţi. Îi ajunse din câteva salturi şi se ames­tecă printre ei. Cerceta cu discreţie fiecare chip.}

^{Surprins de apariţia doctorandului printre noii sosiţi, ghidul Muzeului îl întrebă pe acesta în şoaptă:}

^{— Căutaţi pe cineva?}

^{— Nu! Vezi-ţi de treabă! îi ceru Rolo cu un aer nepăsător.}

^{Ghidul ridică nedumerit din umeri şi-şi reluă mo­notonul monolog.}

^{Doctorandul descoperi în sfârşit ceea ce căuta: un tânăr înalt, slab, aproape numai picioare, cu nişte plete mari, blond-roşcate, ondulate natural, care-i cădeau până pe umeri.}

^{„Asta trebuie să fie! îşi zise specialistul în căli­fari. E fiul tatălui său.”}

^{Theo Boniga – tatăl – îi sugerase întotdeauna un animal de pradă. Pictorul avea urechile ascuţite, lipite de cap, o faţă alungită, cu trăsături mai dure, din care se detaşa o bărbie puternică, bărbătească. Pe când presupusul fiu era mai rotund la faţă, cu trăsături îndulcite, aproape feminine.}

^{Lângă tânăr, nedezlipită de el, Rolo descoperi o bruneţică subţire, cu o faţă mică, triunghiulară. In­sistenţele fetei însă păreau a-l incomoda pe bănuitul fecior al lui Theo Boniga.}

^{Cei doi tineri se opriră în faţa unei vitrine în care era expusă o familie rară de înaripate. Rolo se ală­tură de pereche.}

^{— Ciudate păsări! remarcă băiatul.}

^{— Sunt nişte călifari, se grăbi biologul să-l infor­meze.}

^{Cei doi tineri se întoarseră curioşi. Halatul alb, de cercetător, le explicăşi binevoitoarea intervenţie.}

^{— Unde trăiesc? se interesă bruneţica.}

^{— În Deltă! făcu partenerul ei, aruncându-i o pri­vire dojenitoare. Simţind însă nevoia unei confir­mări, ceru şi sprijinul lui Rolo. Doctorandul zâmbi amândurora cu îngăduinţă, rostind pe un ton îm­păciuitor:}

^{— Întrebarea domnişoarei nu-i chiar fără rost. Şi adăugă didactic: Călifarii sunt o specie rară, pe cale de dispariţie... Se întâlnesc mai mult în sudul Deltei, în special în zona complexului lagunar Razelm – Goloviţa – Sinoe... Interesant e faptul că aceştia cuibăresc în vizuini de vulpi şi de bursuci.}

^{— Sunteţi ornitolog? îl întrebă tânărul.}

^{— Da! Şi din întâmplare – sau poate nu din întâmplare – lucrarea mea de doctorat se ocupă chiar de... călifari.}

^{— Oo! Vă felicit! izbucni bruneţica spontan. Tre­buie să fie pasionant.}

^{— Este! îi confirmă călifarologul.}

^{— Lucraţi aici? continuă tânărul să-l descoase.}

^{— Nu! În Bucureşti! Aici îmi pregătesc doar lu­crarea.}

^{—Şi de ce v-a atras Delta?}

^{Întrebarea îl surprinse niţel pe ornitolog. Inter­veni însă fata, care-şi scuză partenerul:}

^{— Iertaţi-l! E poet.}

^{— Încântat! exclamă Rolo. V-am citit probabil şi versurile...}