,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— I-a apărut nu de mult primul volum, continuă să-l recomande fata.}

^{— Sub pseudonim? zâmbi Rolo un pic maliţios.}

^{— Nu, îi replică prompt tânărul autor. Semnez cu „numele de fată”: Sergiu Boniga.}

^{— Fiul pictorului? se grăbi Rolo să pună între­barea care-l ardea pe buze.}

^{Chipul poetului căpătă brusc un aer grav:}

^{— Îl cunoaşteţi?}

^{— Oarecum, făcu Rolo evaziv. Delta e ca un sat... Ne cunoaştem aproape cu toţii... Şi schimbă imediat vorba: Ce itinerar aveţi?}

^{— Maliuc, Mila 23, lacul Matiţa, Sulina şi retur, debită Sergiu Boniga ca un autentic ghid.}

^{— Nu treceţi şi pe la reşedinţa de vară a ma­estrului? se uită Rolo nedumerit la tânărul Boniga.}

^{— Să vedem! îi răspunse acesta în doi peri.}

^{— Porniţi curând în Deltă? insistă biologul.}

^{— Peste două ore.}

^{— Păcat! îi scăpă lui Rolo ca din întâmplare.}

^{Sergiu Boniga, atent, îi replică:}

^{— De ce?}

^{— Mâine mă duc şi eu în baltă, continuă biologul pe un ton nepăsător.}

^{— Singur?}

^{— Da! Adică nu chiar singur... Cu puşca şi cu un­diţa. Iar Delta trebuie săştiţi – poate fi văzuta numai dintr-o barcă pescărească. Nu de pe puntea unui vas pentru excursii, mai adăugă Rolo maliţios.}

^{— Plecaţi pentru mai multe zile? stărui Sergiu.}

^{— „Sine die”, dar... „carpe diem”, mai rosti biologul cu preţiozitate.}

^{Tentaţia era atât de mare, încât obrajii lui Sergiu Boniga se aprinseră.}

^{— Sunteţi vânător bun? căută el totuşi să se în­credinţeze.}

^{— Pasionat... în orice caz, sosi cu promptitudine replica lui Rolo.}

^{Sergiu Boniga părea cucerit. Dar bruneţica, sim­ţind pericolul, se manifestă violent:}

^{— Am impresia că sunt de prisos.}

^{Surprins, Rolo bâigui:}

^{— Dacă doriţi...}

^{— Nu-mi surâde de loc să mă bălăcesc în apele astea împuţite, cu doi bărbaţi într-o barcă, continuă fata să-şi manifeste împotrivirea. Iar când am plecat din Bucureşti – aruncă ea lui Sergiu o privire încărcată de reproş– nu m-ai prevenit c-o să mă pă­răseşti în drum ca pe o târfă.}

^{— Delia dragă! încercă tânărul poet s-o îmbuneze. Dar n-am hotărât încă nimic!}

^{— Să-ţi fie ruşine! ripostă ea tare, ca să fie auzită de toată lumea.}

^{Fata întoarse tot atunci spatele şi se îndepărtă.}

^{— Îmi cer scuze! bâigui iarăşi Rolo către Sergiu.}

^{— Nu vă faceţi griji! îl linişti acesta.}

^{— E logodnica dumneavoastră?}

^{— Nu! O simplă prietenă... Şi-am s-o trimit chiar acum la dracu’.}

^{— Fiţi cavaler, îl sfătui Rolo. Împăcaţi-o şi vedeţi ce puteţi face. În orice caz, eu vă aştept până poimâine dimineaţa aici, la Muzeu... Mă găsiţi în prima încăpere, pe stânga, îndată ce urcaţi scara.}

^{CAPITOLUL III}

^{Era zece seara şi Sergiu Boniga încă nu reuşise să-şi îmbuneze prietena. Stăteau amândoi, la masă, în restaurantul de lângă port şi fumau ţigară dupăţigară. Excursioniştii cu care veniseră erau probabil, la ora aceea, pe lacul Matiţa şi contemplau un su­perb răsărit de lună, pe când ei îşi irosiseră vremea în Tulcea, aspirând, în cele mai prielnice ore ale zilei, fumul gros de tutun şi celelalte izuri ale unui local de mâna a doua.}

^{— Am ratat întreaga excursie! îi reproşă brune­ţica.}

^{— E a suta oară când îmi aminteşti... Şi doar te-am rugat să pleci cu ceilalţi... Te-am implorat!}