,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Ai ghicit.}

^{— N-a ajuns în Tulcea, presupuse poetul. A apă­rut într-un tiraj redus. Dar dacă te interesează într-adevăr, am să-ţi ofer un exemplar cu dedicaţie.}

^{— Mulţumesc! Îl aştept!}

^{— Spune-mi, reveni Sergiu la subiectul care-l pre­ocupa, ce ţi-a făcut tata?}

^{Rolo deschise în sfârşit ochii mari.}

^{— De ce trebuia să-mi „facă” neapărat ceva?}

^{— Cunoscându-l pe meşter...}

^{— Ai intuit bine, schiţă Rolo un zâmbet amar. Domnul Theo Boniga parc a avea, într-adevăr, o pre­dilecţie înnăscută pentru rău.}

^{—Ţi-a „suflat” vreo femeie?}

^{— Pe cea mai bună din câte am cunoscut.}

^{— Soţie? Logodnică?}

^{— Nu mai are importanţă.}

^{—Şi cum ţi-a „suflat-o”?}

^{— Simplu: a venit, a văzut şi-a înhăţat.}

^{— Îl recunosc, rosti Sergiu cu un surâs acru. E stilul lui.}

^{— O fi! conchise Rolo, răsucindu-se la loc, cu fa­ţa-n soare.}

^{— Iartă-mă că insist, continuă poetul pe un ton de scuză. Dar n-am să am linişte până nu voi lămuri nişte lucruri.}

^{— E firesc, îi răspunse Rolo moale, toropit de ra­zele fierbinţi ale soarelui dinspre amiază.}

^{— Aseară eram atât de tulburat după povestea aceea stupidă, încât nici n-am avut răgazul să te întreb: Prin ce minune ai intervenit la „momentul oportun”?}

^{— N-a fost nicio „minune”, îi răspunse biologul nepăsător. Încă la Muzeu, când te-am văzut cu stricăţica aceea brunetă, am mirosit că ceva nu e „în re­gulă”. Ţi-am spus doar că am crescut pe Grant, unde am învăţat să preţuiesc oamenii. Îi cântăresc dintr-o privire.}

^{— Ochi de vânător! îl măguli Sergiu.}

^{Biologul se prefăcu a nu-l auzi. Continuă pe ace­laşi ton nepăsător:}

^{— Iar după-amiază, trecând prin centru, ca să mai cumpăr câte ceva, mi-am aruncat ochii şi-n restau­rantul în care petreceai cu târfuliţa. Mi-am dat seama imediat cam ce „făină” se măcina acolo. Te-a lucrat ca la carte, poete! mai adăugă Rolo.}

^{— M-a „lucrat”, recunoscu Sergiu.}

^{—Şi unde te-a „pescuit”?}

^{— În Bucureşti... La Biroul de turism... Se inte­resa de excursia în Deltă.}

^{—Şi-ai înghiţit numaidecât momeala?}

^{— Am înghiţit-o, recunoscu Sergiu sincer.}

^{— Dacă mai întârziam câteva minute, te uşurau de bănuţi! Câţi aveai?}

^{— Vreo două mii cinci sute de lei, îi preciză poetul.}

^{— Era o sumă! Şi târfuliţa ştia din Bucureşti că ai asupra ta atâţia bani?}

^—Ştia.

^{— Cât pe ce să faci şi o pasiune pentru ea. Nu? râse biologul prieteneşte.}

^{Poetul se simţi ofensat:}

^{— Parcă dumneata n-ai luat până acum nicio „plasă”?}

^{— Oho! recunoscu Rolo. Ultima, cel puţin, mă costă mult de tot! Dar o să treacă.}

^{Poetul cercetă atent chipul biologului. I se părea un bărbat izbutit: vânjos, frumos, cu un profil de efigie, căruia barba neagră, deasă, îi adăuga şi-un aer de mister.}

^{„Un asemenea om, işi zicea el, nu se complică prea mult în probleme sentimentale.}

^{Şi pentru a-i confirma parcă presupunerea, Rolo Miron trecu tot atunci la obişnuitul său ton vesel , familiar.}

^{—Şi zi aşa: două mii cinci sute de lei. Te lăsa lefter!}