,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Ba bine că nu! Dar cum ai făcut? M-ai urmă­rit tot timpul?}

^{— Nu! Fiindcă mai aveam şi alte treburi, îi pre­ciză biologul. Dar l-am rugat şi pe un amic al meu, tovarăş de vânătoare şi pescuit, de la miliţia locală, să afle cine era individul care te pândea de la altă masă.}

^{— Cerceluş se afla în restaurant? holbă Sergiu ochii cât cepele.}

^{— Bineînţeles! Îşi făcea semne discrete cu târfu­liţa... Iar amicul meu de la miliţie i-a recunoscut ime­diat; erau „cunoştinţe” vechi de-ale lui. Iar când am aflat, mi-am luat măsurile de rigoare.}

^{— Eşti măreţ, biologule! îl privi Sergiu cu sinceră admiraţie.}

^{— La treburi de astea mă pricep, încheie Rolo sec.}

^{CAPITOLUL V}

^{Vasul de pasageri vechi, greoi, sosi ca de obicei cu întârziere în micul port fluvial. Anghel Cernica, obo­sit de orele lungi petrecute pe apă, îşi făcu loc printre călătorii care se buluceau pe pasarelă, dornici să pună cu câteva clipe mai devreme piciorul pe ponton.}

^{După ce coborî de pe vas, Cernica se pomeni în­conjurat de vreo cinci femei localnice. Fiecare îi ofe­rea găzduire. Amuzat de acest asalt feminin, gazeta­rul îşi plimbă privirea peste chipul fiecărei ofertante. Nu-l ispiti niciuna şi dădu să treacă mai departe. Dar o lipoveancă de vreo treizeci şi cinci de ani, care-l privea stăruitor cu nişte ochi mici, rotunzi, îl deter­mină să se oprească. Femeia părea mai curăţică decât toate. Iar când întâlni privirea sigură, bărbătească, a lui Cernica, obrajii acesteia se îmbujorară. Lipoveanca încercă atunci să-şi ascundă tulburarea, răsucindu-şi pe deget un colţ al basmalei.}

^{— Ce e? o iscodi gazetarul blajin. Aştepţi pe cineva?}

^{— Da, bâigui femeia fără să vrea.}

^{— Pe cine?}

^{— Pe dumneavoastră! deveni femeia mai cura­joasă.}

^{— Nu mai spune! exclamă Cernica. Chiar pe mine?}

^{— Pe unul ca dumneavoastră, rosti ea şi mai însufleţită.}

^{— Ai o cameră liberă?}

^{— Am.}

^{— Bună?}

^{— O să vedeţi... Dacă nu vă place...}

^{— Puteţi merge liniştit la ea, interveni atunci şi marinarul încovoiat sub voluminosul geamantan al lui Cernica. Are o casă mare, nouă, frumoasă. O să vă simţiţi bine acolo.}

^{Lipoveanca îi mulţumi marinarului cu un zâmbet plin de recunoştinţă.}

^{— Atunci să mergem! hotărî gazetarul.}

^{Condus de cei doi, Anghel Cernica cerceta cu aten­ţie aşezarea pescărească. Cu ani în urmă vizitase sa­tul în fugă, în răgazul a două-trei ore oferit de-o ex­cursie în Deltă. Dar nu-şi mai amintea decât faptul că uliţele şi ogrăzile erau acoperite cu nisip. Şi-ntr-adevăr, satul fusese ridicat pe nişte vechi dune, care se întindeau pe o lăţime de vreo doi kilometri de-a lungul litoralului Mării Negre.}

^{Pe drum, Cernica o întrebă pe viitoarea lui gazdă:}

^{— Cum te cheamă?}

^{— Paulina.}

^{— Eşti măritată?}

^{— D-apoi cum altfel! chicoti femeia, ascunzându-şi gura după colţul basmalei cu flori mari.}

^{— Are şi patru copii, adăugă marinarul.}

^{— Vrednică! o lăudă Cernica. Şi bărbatul cu ce se ocupă?}

^{— Cu pescăria... Ca toată suflarea de pe aici, răs­punse iarăşi marinarul.}

^{Când Dana Voicilă intră în curte, cele două corpuri de casă ale Paulinei zăceau în întuneric. Copiii dor­meau în clădirea cea mică, iar Gheorghe – capul familiei – era la Bufet, unde-şi clătea gâtlejul tăbăcit de aerul sărat al mării cu ceva „tare”. Fiind chiriaşă veche, permanentă, a Paulinei, Dana se îndreptă di­rect spre bucătărie. Dar uşa era încuiată. Tânăra ingineriţă se întoarse atunci în grădinăşi se aşeză pe banca rudimentară, sprijinindu-şi coatele de măsuţă. Deasupra, agăţat în bolta de viţă, becul electric îm­prăştia o lumină palidă. Plăcut şi odihnitor acest colţ! Însă pe Dana o chinuia foamea.}

^{„Trebuie să vină”, se încuraja şefa secţiei piscicole locale.}

^{Paulina îşi anunţă într-adevăr sosirea. O strigă pe chiriaşa ei de la portiţă:}

^{— Mai sunteţi în viaţă, domnişoară inginer?}

^{— Dacă mai întârziai puţin, chiar că mă găseai moartă, îi reproşă aceasta.}

^{— Poftiţi! Poftiţi! îndemnă Paulina pe cineva.}

^{Dana aşteptă curioasă ivirea musafirului nocturn. Auzi mai întâi un glas baritonal, care nu-i displăcu:}

^{— Bună seara, domnişoară!}

^{— Bună seara! murmură Dana cu o rezervă im­pusă.}