Tata, fără să stea pe gânduri, a ieșit imediat după el, lăsându-ne pe mine și pe mama cu prăvălia plină de clienți. S-a întors după

cincisprezece minute, cu tot cu lada furată – hoțul a obosit după

două sau trei străzi, a abandonat prada și și-a luat tălpășița. Un gest cu totul intempestiv din partea tatălui meu. Eu nu sunt deloc sigur că aș fi pornit în urmărirea hoțului. Trebuie că am fost mândru de el

– cum să nu fiu? Dar, ciudat, mi-am blocat aceste amintiri. Oare am meditat eu vreodată, cu adevărat, la felul în care și-a trăit viața omul acesta?

Tatăl autorului în prăvălie, circa 1930

24

- IRVIN D. YALOM -

Știu că tata începea munca la cinci dimineața, cumpărând produse din piața de mărfuri de sud-est din Washington, D.C., și că

închidea magazinul la zece seara în timpul săptămânii și la miezul nopții vinerea și sâmbăta. Singurele lui zile libere erau duminicile. Îl însoțeam uneori la piața de mărfuri și știu că era o muncă grea, epuizantă. Cu toate astea, nu l-am auzit niciodată plângându-se.

Îmi amintesc că stăteam de vorbă cu un bărbat căruia îi spuneam

„Unchiul Sam”, cel mai bun prieten al tatălui meu din vremea copilăriei petrecute în Rusia (tuturor celor emigrați din Cielz, ștetlul1 din Rusia, le spuneam unchi sau mătuși). Sam mi-a povestit că tata stătea ore întregi în podul minuscul și înghețat al casei și scria poezii. Și că totul s-a terminat în adolescență, când a fost recrutat de armata sovietică și trimis în Primul Război Mondial pentru a ajuta la amenajarea liniilor ferate. După război a venit în Statele Unite, cu ajutorul fratelui său, Mayer, care emigrase cu ceva timp înainte și-și deschisese o mică prăvălie pe strada Volta, în Georgetown. După el au plecat sora Hannah și Abe, fratele mai mic.

Abe a sosit în 1937, cu gândul de a trimite bani acasă, familiei, dar a fost prea târziu: toți cei rămași în urmă au fost uciși de naziști, inclusiv sora mai mare a tatălui, împreună cu cei doi copii ai săi, și soția lui Abe, împreună cu cei patru copii. Când venea vorba despre aceste subiecte, tata avea gura pecetluită; nu mi-a vorbit niciodată

despre Holocaust și despre nimic legat de lumea veche. Poezia lui era, de asemenea, ceva ce ținea de trecut. Nu l-am văzut niciodată

să scrie. Nu l-am văzut niciodată să citească o carte. Nu l-am văzut niciodată să citească altceva în afară de ziarul evreiesc, pe care îl înșfăca și-l răsfoia imediat ce sosea. Abia acum înțeleg că el căuta orice eventuale informații despre familia și prietenii lui. La 1 Orașe mici, cu populații mari de evrei, care au existat în Europa Centrală și de Est înainte de Holocaust.

25

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Holocaust a făcut referire o singură dată. Când aveam vreo douăzeci de ani, am ieșit o dată să luăm prânzul împreună, doar noi doi. Asta era ceva rar: vânduse de-acum prăvălia, dar chiar și așa era foarte greu să-l smulgi de lângă mama. Nu iniția niciodată

conversația. Nu a avut niciodată curiozități în ce mă privește. Poate că nu se simțea confortabil în compania mea, deși cu clanul lui de bărbați nu era nici pe departe timid sau inhibat – îmi plăcea să-l văd râzând cu ei, plin de poante, în timp ce jucau pinacle. Poate că am ratat amândoi relația dintre noi: el nu m-a întrebat nimic despre viața și munca mea, eu nu i-am spus niciodată că-l iubesc. Discuția purtată cu prilejul acelui prânz mi-a rămas vie în minte. Am vorbit ca niște adulți, vreo oră, și a fost chiar minunat. Îmi amintesc că l-am întrebat dacă crede în Dumnezeu, iar el mi-a răspuns: „Cum poate cineva să mai creadă în Dumnezeu, după Shoah2?”

2 Termenul folosit de evrei pentru a denumi Holocaustul. Literal înseamnă

„catastrofă“.

26

- IRVIN D. YALOM -

Autorul și tatăl său, 1936

Știu că de-acum a sosit vremea, ba încă de mult, să-l iert pentru tăcerile lui, pentru vina de a fi fost un imigrant, pentru lipsa lui de educație și pentru lipsa de atenție față de dezamăgirile banale ale unicului său fiu. A venit timpul să termin cu rușinea față de ignoranța lui și să-mi amintesc figura lui frumoasă, blândețea lui, grația interacțiunilor cu prietenii, vocea melodioasă cu care cânta melodiile idiș învățate în copilăria petrecută în ștetl, râsul său când juca pinacle cu fratele și prietenii săi, mișcarea lui laterală grațioasă

când înota pe plaja Bay Ridge și relația iubitoare cu sora lui, Hannah, mătușa pe care am adorat-o cel mai mult.

27

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Capitolul 5

BIBLIOTECA, DE LA A LAZ

Foarte mulți ani înainte de pensionare, am mers în fiecare zi cu bicicleta până la Stanford și înapoi acasă, în multe zile oprindu-mă

să admir grupul statuar al lui Rodin, Târgoveții din Calais, mozaicurile scânteietoare ale capelei care domină Curtea Interioară

ori să răsfoiesc cărțile din librăria campusului. Am continuat să

umblu cu bicicleta prin Palo Alto și după pensionare, făcând diverse treburi sau vizitând prieteni. În vremea din urmă mi-am pierdut încrederea în echilibrul meu, astfel că evit să intru cu bicicleta în trafic și-mi limitez plimbările la treizeci sau patruzeci de minute pe pistele speciale, la apus. Traseele s-au schimbat, dar experiența mersului cu bicicleta a rămas la fel ca întotdeauna, una de eliberare și contemplație, plimbările de azi, cu mișcarea lor ușoară și rapidă și senzația brizei pe față, având darul de a mă

transporta inevitabil în trecut.

Dincolo de o aventură foarte intensă cu o motocicletă, care a durat un deceniu, de la douăzeci și ceva până după treizeci de ani, am fost fidel bicicletei încă de la doisprezece ani, când, după o campanie lungă și încrâncenată de implorări și lingușiri, părinții mei au cedat și mi-au cumpărat de ziua mea o bicicletă American Flyer, de un roșu țipător. Eram un cerșetor foarte insistent, descoperind de timpuriu o metodă extraordinar de eficientă, o tehnică cu care nu am dat greș niciodată: era suficient să creez o legătură între obiectul dorit și educația mea. Părinții mei nu erau încântați să arunce cu bani pe frivolități, dar când venea vorba despre orice ar fi avut o cât de mică legătură cu educația mea –

creioane, hârtie, rigle de calcul (vi le amintiți?) și cărți, mai cu seamă

cărți – dădeau cu amândouă mâinile. Prin urmare, când le-am spus că bicicleta mă va ajuta să ajung mai des la marea Bibliotecă

28

- IRVIN D. YALOM -

Centrală din Washington, la intersecția străzilor Seventh și K, nu m-au putut refuza.

Autorul la vârsta de zece ani

Mi-am ținut și eu partea mea de înțelegere: sâmbătă de sâmbătă, fără greș, umpleam buzunarele laterale din imitație de piele ale bicicletei cu cele șase cărți (limita de împrumut impusă de bibliotecă) digerate în ultima săptămână și porneam la drumul de patruzeci de minute pentru a lua altele noi.

Biblioteca, în care am petrecut nenumărate ore în fiecare sâmbătă, a devenit a doua mea casă. După-amiezile lungi petrecute în bibliotecă serveau unui scop dublu: biblioteca mă punea în contact cu lumea mai mare la care tânjeam, o lume a istoriei, culturii și ideilor, alinând totodată anxietatea părinților mei, satisfăcuți să fi procreat un copil studios. În plus, din punctul lor de vedere, cu cât petreceam mai mult timp citind între patru pereți, cu atât mai bine: 29

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

cartierul nostru era periculos. Prăvălia tatălui meu și apartamentul de la etaj în care locuiam erau situate într-un cartier sărac, segregaționist, din Washington, D.C., la câteva străzi distanță de granița cartierului albilor. Străzile musteau de violență, tâlhărie, altercații rasiale și beție (alimentată preponderent de băutura vândută de tatăl meu). În timpul vacanțelor de vară, era mai înțelept să mă țină departe de străzile periculoase (dar și departe de nervii lor), așa că, de la șapte ani încolo, mă trimiteau, cu cheltuieli considerabile, în tabere de vară în Maryland, Virginia, Pennsylvania sau New Hampshire.

Holul recepției de la parterul bibliotecii era atât de copleșitor, că

nu puteam trece prin el altfel decât în vârful picioarelor. Centrul primului etaj era ocupat de un corp masiv de bibliotecă în care erau aranjate, alfabetic sau tematic, biografiile. I-am dat târcoale de multe ori până să-mi fac curaj să abordez bibliotecara de serviciu pentru îndrumare. Fără să-mi adreseze un cuvânt, femeia mi-a făcut semn să păstrez liniștea, ducând arătătorul la buze, și mi-a indicat spirala mare de scări din marmură care ducea la secțiunea pentru copii de la etajul doi, unde-mi era locul. I-am urmat, descurajat, instrucțiunile, dar am continuat, chiar și așa, să dau târcoale rafturilor cu biografii de fiecare dată când ajungeam la bibliotecă, iar de la un punct încolo mi-am făcut și un plan: să citesc câte o biografie pe săptămână, pornind de la personalitățile al căror nume începe cu „A”, până la capătul alfabetului. Am început cu Henry Armstrong, campion de box la categoria ușoară în anii 1930. De la litera B mi-i amintesc pe Juan Belmonte, talentatul matador de la începutul secolului al XIX-lea, și pe Francis Bacon, cărturarul renascentist. La litera C l-am găsit pe Ty Cobb, la E pe Thomas Edison, la G au fost Lou Gehrig și Hetty Green („Vrăjitoarea de pe Wall Street”) și așa mai departe. La litera J l-am descoperit pe Edward Jenner, acesta devenind eroul meu datorită eradicării 30

- IRVIN D. YALOM -