Dr. Yalom: Așadar, pare evident că tot ce-ți dorești este să
părăsești cultura asta și că refuzul tău de a învăța ebraică pentru Bar Mitzvah și faptul că ai mâncat traif în drum spre lecțiile de ebraică
spun unul și același lucru, ba chiar cât se poate de răspicat: „Vă rog.
Vă rog. Cineva să mă scoată de aici!”
38
- IRVIN D. YALOM -
Irvin: îmi vine greu să vă contrazic. Probabil că ai mei simt că se află într-o dilemă groaznică. Își doresc ceva diferit pentru mine, ceva mai bun. Își doresc să am succes în lumea exterioară, dar, în același timp, se tem de sfârșitul lumii lor.
Dr. Yalom: S-au exprimat vreodată în acest sens?
Irvin: În mod direct, nu, dar au existat semne. Spre exemplu, între ei vorbesc în idiș, dar cu mine și cu sora mea niciodată. Cu noi vorbesc un fel de jargon idiș-engleză (ingliș, cum îi spunem noi), dar e clar că nu vor să învățăm idiș. De asemenea, sunt foarte secretoși când vine vorba despre viața pe care au trăit-o în fosta lor țară. Eu nu știu aproape nimic despre viața lor din Rusia. Când încerc să aflu locația exactă a comunității lor din fosta țară, tata, posesorul unui minunat simț al umorului, glumește și-mi spune că
au trăit în Rusia, dar că uneori, când gândul încă unei geroase ierni rusești era prea apăsător, îi spuneau Polonia. Dar despre al Doilea Război Mondial, despre naziști, despre Holocaust? Niciun cuvânt!
Buzele lor sunt sigilate pentru totdeauna. În toate casele amicilor mei evrei domnește aceeași tăcere.
Dr. Yalom: Cum îți explici asta?
Irvin: Probabil că vor să ne scutească de oroare. Îmi amintesc că
buletinele de știri prezentate la începutul filmelor după Ziua Victoriei în Europa arătau imagini din lagăre și imagini cu mormanele de cadavre cărate cu buldozerul. Am fost șocat – eram complet nepregătit să văd așa ceva și mă tem că nu-mi voi putea scoate niciodată imaginile acelea din minte.
Dr. Yalom: Știi ce-și doresc părinții tăi pentru tine?
Irvin: Da – să primesc o educație și să fiu american. Ei știau foarte puține despre această lume nouă. Când au ajuns în Statele Unite, nu aveau niciun fel de educație seculară – zero, vreau să spun… în afară de cursul de pregătire pentru cetățenia americană. Ei sunt
„oamenii cărții”, la fel ca majoritatea evreilor pe care-i cunosc, și cred, ba nu, știu că sunt încântați de fiecare dată când mă văd citind.
39
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
Nu mă întrerup niciodată când citesc o carte. Cu toate astea, nu dau niciun semn că ar dori să se educe și ei. Cred că sunt conștienți că a trecut această posibilitate – sunt zdrobiți de orele lungi și grele de muncă. Pică frânți în fiecare seară. Cred că trăiesc cu un gust dulce-amar: muncesc pe rupte ca să-mi ofere luxul de a avea o educație bună, dar sunt conștienți că fiecare carte și fiecare pagină citită mă
trag tot mai departe de ei.
Dr. Yalom: Încă mă gândesc la hamburgerii pe care i-ai mâncat la Mica Tavernă – acela a fost primul pas. Goarna care a anunțat începutul unei campanii îndelungate.
Irvin: Da, am declarat război de durată pentru independență, iar primele confruntări au fost numai și numai pentru mâncare. Am luat în râs legile culinare ortodoxe încă dinaintea rebeliunii petrecute la Bar Mitzvah. Regulile alea sunt o glumă: n-au niciun sens, dar mai important e că mă îndepărtează de ce înseamnă să fii american. Când merg la meciurile de baseball ale celor de la Washington Senators (arena Griffith e foarte aproape de magazinul tatălui meu), eu, spre deosebire de amicii mei, nu am voie să
mănânc hot-dog. Nici măcar o salată cu ou sau un sandvici cu cașcaval la grătar de la băcănia de pe strada noastră n-am voie, deoarece, îmi explică tata, cuțitul cu care a fost preparat sandviciul meu ar putea fi același cu care a fost tăiată șunca. Eu am protestat:
„Dar le spun să nu fie același.”
„Nu. Gândește-te că și pe farfurie poate a stat niște șuncă”, spun tata sau mama. „Traif – toate sunt traif.” Vă imaginați, dr. Yalom, cum e să auzi chestiile astea la treisprezece ani? E o nebunie! Tot acest univers vast – miliarde de stele care se nasc și mor, dezastre naturale minut de minut pe Pământ, dar părinții mei insistă că
Dumnezeu nu are altceva mai bun de făcut decât să verifice moleculele de șuncă de pe cuțitele dintr-o prăvălie?
Dr. Yalom: Serios? Așa gândești tu la o vârstă atât de fragedă?
40
- IRVIN D. YALOM -
Irvin: Absolut. Sunt interesat de astronomie; mi-am făcut singur un telescop și de fiecare dată când privesc cerul noaptea sunt uimit de cât de minusculi și insignifianți suntem în schema mare a lucrurilor. Mi se pare evident că anticii, încercând să acopere cumva sentimentul insignifianței, au inventat un zeu care ne consideră atât de importanți, că este atent la toate mișcările noastre. Și la fel de evident mi se pare că am încercat să îmblânzim ideea de moarte inventând raiul și alte fantezii și basme pe aceeași temă unică: „Noi nu murim” – continuăm să existăm într-o altă dimensiune.
Dr. Yalom: Chiar gândești lucrurile acestea la vârsta ta?
Irvin: Le gândesc de când mă știu. Dar le păstrez pentru mine. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, cred că religiile și ideea de viață
după moarte sunt cea mai îndelungată escrocherie din istorie. Cu un scop – le asigură liderilor religioși o viață confortabilă și diminuează teama omenirii de moarte. Cu un preț pe măsură – ne infantilizează și blochează perceperea ordinii naturale.
Dr Yalom: Escrocherie? Ce dur! De ce ești atât de pornit să jignești câteva miliarde de oameni?
Irvin: Hei, hei, mi-ați cerut să fac un exercițiu de asocieri libere.
Vă amintiți? De obicei, țin pentru mine lucrurile astea, doar pentru mine.
Dr. Yalom: Așa este. Eu ți-am cerut să faci asta. Tu te-ai conformat. După care ți-am dat peste degete. Îmi cer scuze. Dă-mi voie să te întreb altceva. Vorbești despre frica de moarte și viața de apoi. Mă întreb ce experiențe legate de moarte ai avut tu.
Irvin: Prima mea amintire este moartea pisicii mele. Aveam cam zece ani. Noi țineam tot timpul două pisici în magazin, ca să prindă
șoareci și șobolani, iar mie îmi plăcea mult să mă joc cu ele. Într-o zi, una dintre ele, preferata mea – i-am uitat numele – a fost lovită de o mașină, iar eu am găsit-o, încă vie, lângă bordură. Am fugit în magazin, am scos niște ficat din lada cu carne (tata este și măcelar), am tăiat o felie subțire și i-am pus-o pisicii sub nas. Ficatul era 41
