- IRVIN D. YALOM -
Centrală din Washington, la intersecția străzilor Seventh și K, nu m-au putut refuza.
Autorul la vârsta de zece ani
Mi-am ținut și eu partea mea de înțelegere: sâmbătă de sâmbătă, fără greș, umpleam buzunarele laterale din imitație de piele ale bicicletei cu cele șase cărți (limita de împrumut impusă de bibliotecă) digerate în ultima săptămână și porneam la drumul de patruzeci de minute pentru a lua altele noi.
Biblioteca, în care am petrecut nenumărate ore în fiecare sâmbătă, a devenit a doua mea casă. După-amiezile lungi petrecute în bibliotecă serveau unui scop dublu: biblioteca mă punea în contact cu lumea mai mare la care tânjeam, o lume a istoriei, culturii și ideilor, alinând totodată anxietatea părinților mei, satisfăcuți să fi procreat un copil studios. În plus, din punctul lor de vedere, cu cât petreceam mai mult timp citind între patru pereți, cu atât mai bine: 29
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
cartierul nostru era periculos. Prăvălia tatălui meu și apartamentul de la etaj în care locuiam erau situate într-un cartier sărac, segregaționist, din Washington, D.C., la câteva străzi distanță de granița cartierului albilor. Străzile musteau de violență, tâlhărie, altercații rasiale și beție (alimentată preponderent de băutura vândută de tatăl meu). În timpul vacanțelor de vară, era mai înțelept să mă țină departe de străzile periculoase (dar și departe de nervii lor), așa că, de la șapte ani încolo, mă trimiteau, cu cheltuieli considerabile, în tabere de vară în Maryland, Virginia, Pennsylvania sau New Hampshire.
Holul recepției de la parterul bibliotecii era atât de copleșitor, că
nu puteam trece prin el altfel decât în vârful picioarelor. Centrul primului etaj era ocupat de un corp masiv de bibliotecă în care erau aranjate, alfabetic sau tematic, biografiile. I-am dat târcoale de multe ori până să-mi fac curaj să abordez bibliotecara de serviciu pentru îndrumare. Fără să-mi adreseze un cuvânt, femeia mi-a făcut semn să păstrez liniștea, ducând arătătorul la buze, și mi-a indicat spirala mare de scări din marmură care ducea la secțiunea pentru copii de la etajul doi, unde-mi era locul. I-am urmat, descurajat, instrucțiunile, dar am continuat, chiar și așa, să dau târcoale rafturilor cu biografii de fiecare dată când ajungeam la bibliotecă, iar de la un punct încolo mi-am făcut și un plan: să citesc câte o biografie pe săptămână, pornind de la personalitățile al căror nume începe cu „A”, până la capătul alfabetului. Am început cu Henry Armstrong, campion de box la categoria ușoară în anii 1930. De la litera B mi-i amintesc pe Juan Belmonte, talentatul matador de la începutul secolului al XIX-lea, și pe Francis Bacon, cărturarul renascentist. La litera C l-am găsit pe Ty Cobb, la E pe Thomas Edison, la G au fost Lou Gehrig și Hetty Green („Vrăjitoarea de pe Wall Street”) și așa mai departe. La litera J l-am descoperit pe Edward Jenner, acesta devenind eroul meu datorită eradicării 30
- IRVIN D. YALOM -
variolei. La K l-am întâlnit pe Genghis Khan3, după care m-am întrebat săptămâni întregi dacă Jenner a salvat mai multe vieți decât a distrus Genghis Khan. Tot la litera K am găsit cartea lui Paul de Kruif, Vânătorii de microbi, descoperire care m-a inspirat să citesc multe volume despre lumea microscopică. În anul următor am lucrat în weekenduri ca vânzător de sucuri și înghețată la drogheria Peoples, reușind să strâng banii necesari achiziționării unui microscop din alamă, pe care îl mai am și azi. N-ul mi l-a dezvăluit pe Red Nichols, trompetistul, dar mi-a făcut cunoștință și cu un individ cam ciudat, pe nume Friedrich Nietzsche. La litera P i-am descoperit pe Sfântul Pavel și pe Sam Patch, primul supraviețuitor al unui salt în cascada Niagara.
Îmi amintesc că am terminat proiectul biografiilor la litera T, unde l-am descoperit pe Albert Payson Terhune. În săptămânile care au urmat am fost distras de multele sale cărți despre câini collie extraordinari, cum erau Lad și Lassie. Astăzi știu că aceste lecturi la întâmplare nu mi-au dăunat cu nimic, cum nu mi-a dăunat nici să
fiu singurul puști de zece sau unsprezece ani din lume care știa atât de multe despre Hetty Green sau Sam Patch, dar ce risipă! Tânjeam după un adult, un mentor american tradițional, cineva precum bărbatul în costum de bumbac care să intre în prăvălia tatălui meu și să-i spună că sunt un flăcău foarte promițător. Privesc în urmă cu blândețe la băiatul singuratic, speriat și hotărât, și mă minunez că a reușit totuși să se autoeduce, chiar și așa, dezorganizat, fără
încurajări, modele sau îndrumare.
3 Grafia în limba engleză a numelui lui Gingis Han.
31
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
Capitolul 6
RĂZBOIUL RELIGIOS
Sora Miriam, călugăriță catolică, a fost trimisă la mine de către fratele Alfred, cu care făcusem terapie cu niște ani în urmă, după
moartea tatălui său tiranic. Alfred îmi scrisese un mesaj: Dragă domnule Yalom (îmi cer scuze, dar încă nu mă pot adresa cu Irv – pentru asta s-ar putea să mai fie nevoie de un an sau doi de terapie). Sper că o puteți primi pe sora Miriam. Este un suflet generos și iubitor, dar întâlnește multe obstacole în calea liniștii interioare.
Sora Miriam era o femeie de vârstă mijlocie, atrăgătoare și interesantă, dar cumva descurajată, îmbrăcată fără semnele distinctive ale vocației sale. Deschisă și directă, a trecut imediat și fără rețineri la subiectul problemelor sale. De-a lungul carierei sale în biserică, munca de caritate cu săracii îi adusese satisfacții considerabile, însă inteligența ascuțită și abilitățile executive o pricopsiseră cu responsabilități administrative tot mai mari în cadrul ordinului său religios. Cu toate că a fost extrem de eficientă
în toate posturile primite, calitatea vieții ei scăzuse constant. Avea parte de prea puțin timp pentru rugăciune și meditație, iar acum avea aproape zilnic conflicte cu alți oficiali, dornici de mai multă
putere. Se simțea întinată de furia pe care o simțea față de aceștia.
Mi-a plăcut de sora Miriam de la prima întâlnire și, pe măsură ce am continuat să ne vedem săptămânal, am simțit tot mai mult respect față de această femeie care, mai mult decât orice om din câți cunoscusem, își dedicase cu adevărat viața muncii în folosul celorlalți. Eram hotărât să fac tot ce-mi stătea putință ca s-o ajut. Era excepțional de inteligentă și nemaipomenit de pioasă. Nu m-a 32
- IRVIN D. YALOM -
descusut niciodată în privința credințelor mele religioase, iar după
câteva luni de terapie a ajuns să aibă suficientă încredere în mine cât să aducă la ședințe jurnalul său intim și să-mi citească pasaje din el.
Mi-a dezvăluit singurătatea ei profundă, sentimentul lipsei de grație și invidia pe care o simțea față de alte surori, binecuvântate cu frumusețe și grație. Când a citit despre tristețea regretelor sale –
un mariaj, o viață sexuală, maternitatea –, a izbucnit în lacrimi. M-a durut sufletul pentru ea, gândindu-mă la relația neprețuită cu soția și cu copiii mei.
Sora Miriam s-a adunat repejor și a mulțumit pentru prezența lui Iisus în viața ei. A povestit pătimaș despre conversațiile ei matinale cu El, care i-au adus putere și consolare încă din anii adolescenței petrecute la mănăstire. Solicitările administrative din ultima vreme au rărit considerabil momentele meditației de dimineață, cărora le ducea dorul. Țineam mult la sora Miriam și eram hotărât să o ajut să-și recapete legătura matinală cu Iisus.
Într-o zi, după ședința noastră, în timp ce mă aflam pe bicicletă, mi-am dat seama că de fiecare dată când eram în compania surorii Miriam, îmi amuțeam riguros propriul scepticism religios. Nu mai întâlnisem, până atunci, o asemenea capacitate de sacrificiu și dedicare. Deși consideram că munca de terapeut este de fapt o viață
în slujba pacienților, știam că ceea ce ofeream eu nu se putea compara cu ceea ce oferea ea; eu mă dăruiam după un program ales de mine și eram plătit pentru serviciile mele. Cum ajunsese ea la un asemenea altruism? M-am gândit la viața și dezvoltarea ei timpurie.
Părinții, loviți de sărăcie după ce tatăl suferise un accident debilitant într-o mină de cărbune, o trimiseseră, la paisprezece ani, la un internat mănăstiresc, unde o vizitaseră arareori. De atunci, viața ei fusese organizată drastic de rugăciune, studii biblice intense și catehism, dimineață, la prânz și seara. Pentru joacă, distracție și activități de socializare a rămas prea puțin timp, iar contactul cu bărbați a fost exclus cu totul, desigur.
33
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
După ședințele noastre am meditat adesea la vestigiile educației mele religioase. Pe vremea mea, tinerii evrei din Washington, D.C.
erau expuși unei abordări doctrinare din lumea veche menite parcă, privind retrospectiv, să-i îndepărteze de viața religioasă. Din câte știu eu, nici măcar unul dintre foștii mei colegi nu a păstrat din vremea aceea vreun sentiment religios. Părinții mei erau etnici evrei: vorbitori de idiș, adepți meticuloși ai legilor culinare cușer, cu patru seturi diferite de tacâmuri în bucătărie (pentru lactate și carne în timpul anului, și tacâmuri speciale pentru Paște), atenți la Marile Sărbători4 și sioniști înflăcărați. Formau un grup închis, împreună
cu rudele și prietenii lor, prieteniile cu nonevrei fiind absente aproape în totalitate, la fel ca orice tentativă de a intra în contact cu America majoritară.
Însă, dincolo de identitatea evreiască pronunțată, nu am sesizat la ei prea multe indicii ale unui interes religios autentic. În afară de mersul de rigueur la sinagogă cu prilejul Marilor Sărbători, de postul de Yom Kippur și de evitarea pâinii dospite de Paște, nu lua nimeni prea în serios religia. Niciunul dintre ei nu respecta un ritual zilnic de rugăciune, nu folosea filactere, nu citea din Biblie și nu aprindea lumânări de sabat.
