Trecuseră multe luni pînă se apucase din nou serios de treabă. El nu era făcut să înfrunte eşecul şi o făcuse pe Gretchen să sufere alături de el. Ea îl avertizase din timp că piesa nu fusese îndeajuns lucrată ca să fie lansată, dar el nu ţinuse seama de opinia ei. Totuşi o consulta şi îi solicita părerea în toate domeniile activităţii sale, impunîndu-i să fie total sinceră, iar ea se conforma dorinţei lui. În clipa aceasta pe ea o preocupa o secvenţă din noul lui film pe care îl vizionaseră seara trecută întrun stadiu nefinisat, împreună cu Sam Correy, cel care se ocupa de montaj. Ea sesizase ceva în neregulă, dar nu putuse concretiza şi justifica coerent sentimentul care o stăpînea. Nu îi spusese nimic, după vizionare, dar ştia că la micul dejun el va aborda subiectul şi o va întreba direct. Se înapoie în dormitor. Colin continua să sforăie uşor în poziţia lui „importantă”. Încercă să

rememoreze fragmentul în cauză şi să-l reconstituie cadru cu cadru, pentru a-şi limpezi senzaţia încă vagă şi a-i expune logic părerea ei.

Se uită la ceasul de pe noptieră şi constată că încă era prea devreme ca să-l trezească pe Colin. Îmbrăcă o rochie şi trecu în camera de zi. Biroul din colţul încăperii era ticsit de cărţi, manuscrise, recenzii de romane din secţiunea literară a cotidianului Sunday Times Book Review şi a săptămînalului londonez Publisher's Weekly. Casa nu era prea spaţioasă şi nu exista alt loc pentru 297

teancurile mereu în creştere de ziare şi tipărituri pe care le cercetau metodic amîndoi, în căutare de posibile idei pentru scenarii de filme.

Gretchen luă nişte ochelari de pe masă şi se aşeză să termine de citit ziarul. Erau ochelarii lui Colin, dar i se potriveau şi nu se mai obosi să se ducă să-i ia pe ai ei din dormitor. Se potriveau şi la imperfecţiuni, gîndi ea.

Pe pagina dedicată dramaturgiei se afla recenzia unei piese de teatru care tocmai avusese premiera. Articolul cuprindea elogii la adresa unui tînăr actor de care nimeni nu auzise pînă atunci, iar Gretchen notă să cumpere bilete pentru ea şi Colin de îndată ce vor ajunge în oraş. Pe lista filmelor pentru Beverly Hills văzu că fusese trecut şi primul film al lui Colin, reluat pe ecrane în săptămîna aceea. Decupă cu grijă anunţul ca să i-l arate, cu gîndul că îi va înmuia înverşunarea la care se aştepta din partea lui în timpul micului dejun.

Trecu la pagina sporturilor ca să vadă ce cai participă la alergările de la Hollywood Park din după-amiaza aceea. Amîndoi se duceau la curse, iar Colin – căruia îi plăceau întrecerile de cai –

paria adesea destul de serios. Ultima oară cîştigase suficient ca să-i ofere o broşă foarte drăguţă în formă de rămurică. Dar în ziua aceea nu părea să fie nimic de seamă şi era gata să abandoneze ziarul cînd ochii i se opriră pe o fotografie, care prezenta doi pugilişti antrenîndu-se. O, Doamne, exclamă Gretchen în sinea sa, iată-l din nou, şi citi explicaţia de sub poză: „Henry Quayles cu partenerul de antrenament, Tommy Jordache, la Las Vegas, pregătindu-se în vederea întîlnirii de săptămîna viitoare pentru titlul la categoria mijlocie.” Nu îl mai văzuse şi nu auzise nimic despre el din noaptea aceea de la New York. Ea nu se pricepea în materie de box, totuşi îşi dădea seama că, dacă ajunsese în postura de partener de antrenament, Thomas decăzuse mult după victoria sa de la Queens. Împături la loc, cu grijă, ziarul, nădăjduind că soţul ei nu va observa fotografia. Ea îi vorbise despre Thomas, îi spusese tot ce era în legătură cu el, dar nu voia să aţîţe curiozitatea lui Colin ca nu cumva să-i ceară să-i întîlnească pe fratele ei, ba poate chiar să insiste să asiste la vreunul din meciurile sale.

În bucătărie se auzi mişcare şi ea se duse să-l trezească pe Billy. Îl găsi aşezat pe pat, în pijama, cu picioarele strînse sub el şi cu ghitara în braţe, mîngîindu-i strunele în tăcere. Gretchen îl privea şi simţea că se topeşte: părul blond pur, faţa gravă şi ochii melancolici, obrajii îmbujoraţi, nasul un pic prea mare pe chipul său încă nedezvoltat pe deplin, cam deşirat, cu gîtul subţire de adolescent, picioarele lungi şi fine de mînz, preocupat, concentrat, serios, drag.

Valiza sa gata pregătită se afla pe scaun, cu capacul deschis. Toate lucrurile erau aranjate cu grijă în valiză. Cum-necum şi în ciuda părinţilor – sau poate tocmai datorită lor – Billy se deprinsese să fie foarte îngrijit în acţiunile sale, ba chiar cultivase o pasiune pentru ordine.

Îl sărută pe creştet. Nici o reacţie. Nici ostilitate, dar nici iubire. Ciupea în continuare coardele ghitarei.

— Ţi-ai pregătit totul? întrebă ea.

— Îhî! îşi trase picioarele şi se lăsă să alunece jos din pat. De sub haina descheiată a pijamalei se vedea torsul slab, cu coastele vizibile, uşor de numărat sub pielea străvezie, deşi colorată de soarele arzător al verii californiene de-a lungul zilelor petrecute pe malul oceanului, zbenguindu-se cu fete şi băieţi pe nisipul fierbinte şi prin apa sărată, cu ghitara în braţe. Gretchen era încredinţată că el încă era virgin. Cel puţin nu aflase nimic care să-i dea de bănuit.

298

— Şi tu eşti gata? o întrebă el.

— Toate valizele-s pregătite, doar să le încui, răspunse ea.

Billy nutrea o frică aproape bolnăvicioasă să nu întîrzie la tren, la avion, la invitaţii, la orice; din această cauză şi ea se obişnuise să fie pregătită cu mult înainte cînd era vorba de o acţiune legată de el.

— Ce vrei la micul dejun? îl întrebă Gretchen.

— Suc de portocale, răspunse Billy.

— Doar atîta?

— Prefer să nu mănînc. Ştii că mi se face rău în avion.

— Nu uita să iei cu tine tabletele de Dramamină.

— Daa. Îşi scoase haina de la pijama şi se duse în baie ca să se spele pe dinţi.

După ce Gretchen se mutase în casă cu Colin, Billy refuzase brusc sa mai apară gol în faţa mamei sale. În legătură cu această atitudine a lui existau două explicaţii posibile. Ea ştia că Billy îl admira pe Colin, dar mai ştia că faţă de ea păstrase un anumit resentiment, pentru că trăise cu el înainte de a fi legalizat legătura. Sensibilităţi de copil emotiv, îşi zise Gretchen.

Plecă să-şi trezească soţul. Îl găsise agitîndu-se în pat şi bolborosind în somn: „Ce de sînge, ce de sînge!” Războiul? Sau influenţa subiectelor de pe peliculă? se întrebă ea. Era greu de precizat cu un regizor de sensibilitatea lui Colin.

Gretchen îl trezi sărutîndu-l după ureche. Colin deschise ochii şi rămase cu ei aţintiţi pe tavan, fără să se mişte.

— Iisuse! exclamă el. E încă miezul nopţii.

Ea îl sărută din nou. Acum îi părea rău că se dusese mai întîi la Billy. Într-o bună dimineaţă, cu prilejul unei sărbători naţionale sau religioase, poate că va izbuti în cele din urmă să-l determine pe Colin să facă dragoste. Şi poate că tocmai aceasta fusese dimineaţa hărăzită, iar ea o irosise din cauza neconcordanţei ritmului dorinţelor.

Colin încercă să se ridice, dar gemu şi căzu înapoi în pat.

— Întinde mîna să-l ajuţi pe un biet bătrîn vlăguit, se milogi el. Gretchen îl apucă de mînă

şi îl trase. Colin se aşeză pe marginea patului şi se frecă la ochi, împotriva luminii puternice a dimineţei.

— Hei! se opri el brusc, privind-o cu vioiciune. Aseară, la vizionare, cînd se derula penultima rolă, mi s-a părut că ceva nu îţi plăcea...

Nici măcar n-a aşteptat micul dejun ca să îmi pună întrebarea, îşi zise Gretchen.

— N-am spus nimica, observă ea.

— Lasă, lasă, nici nu era nevoie să vorbeşti ca să-mi dau seama ce-i în tine. A fost suficient să respiri.

— Bine, recunoscu ea. Într-adevăr, ceva mi s-a părut că nu e în regulă, dar nu am reuşit să

mă lămuresc ce anume mă deranja.

— Dar acum?

— Acum cred că ştiu.

— Spune-mi ce nu ţi-a plăcut.

— Ei bine, secvenţa aceea, după ce primeşte vestea şi crede că e vina lui...

299

— Aha, mormăi Colin, e una din scenele cheie ale filmului.

— Îl pui să se plimbe prin casă şi să se privească, pe rînd, în toate oglinzile existente: cea din baie, cea lungă din spatele uşii garderobului, cea din camera de zi, cea de bărbierit, care măreşte imaginea, ba chiar şi în apele geamului de la uşa balconului...

— Intenţia e evidentă, zise Colin cam oţărît şi în defensivă. El se autoexaminează... bine, hai să analizăm, puţin lucrurile: el îşi scotoceşte sufletul, în lumini diferite, din unghiuri diverse, ca să se descopere pe sine... O.K., ce ţi se pare că nu merge?

— Două lucruri, începu ea să explice calm. Acum îşi dădea seama că rumegase ideile tot timpul – în subconştient – de cum ieşise din sala de proiecţie: în pat, înainte de a o cuprinde somnul, pe terasă cînd privea oraşul estompat în pîclă sau în timp ce răsfoia ziarul. Două lucruri. Mai întîi tempoul. Pînă la un moment dat acţiunea se derulează alert, aşa cere stilul întregii opere. Apoi deodată, parcă dinadins, ca să atragi atenţia spectatorilor că a sosit Clipa cea Mare, încetineşti ritmul pînă cînd acţiunea începe să treneze. Este evident...

— Ăsta-i stilul meu, zise Colin printre dinţi. Sigur.

— Dacă ai de gînd să te înfurii, tac.

— Sînt deja furios şi să nu taci! Ai explicat cele două motive. Mai departe.

— Toate acele prim-planuri ale lui, care se succed la nesfîrşit, m-au făcut să presupun că