— Sînt jos, spuse Johnny, iar vocea lui trezea în Gretchen ecouri de altă dată. Dacă nu ai luat masa încă...

— Să vezi, se prefăcu ea că şovăie, nu-s îmbrăcată şi tocmai voiam să cer să mi se servească cina în cameră. Călătoria m-a epuizat, iar mîine dimineaţă trebuie să mă scol devreme...

— Te aştept la bar, zise Johnny şi agăţă receptorul.

Ticălos îngîmfat de Wall Street, îl înjură în gînd Gretchen. Apoi îşi schimbă repede rochia.

Dar tot îl lăsă să aştepte douăzeci de minute încheiate înainte de a coborî la bar.

— Rudolph s-a necăjit teribil pentru că n-a putut veni să te vadă astă seară, o asigură

Johnny care şedea de partea cealaltă a mesei.

— Sînt convinsă, răspunse Gretchen.

305

— Pe cinstite. Era cu adevărat foarte mîhnit, mi-am dat seama după tonul lui la telefon. Mi-a cerut, în mod special, să-i ţin locul în seara aceasta, să-ţi explic...

— Mai toarnă nişte vin, te rog, îl întrerupse Gretchen.

Johnny făcu un semn chelnerului care veni şi-i umplu paharul. Cinau într-un mic restaurant francez de pe Strada a 50-a, aproape gol, discret, gîndi Gretchen. Soiul acela de local unde nu te aştepţi să dea peste tine cine ştie ce cunoştinţe şi tocmai potrivit ca să iei masa cu o femeie maritată

cu care ai avut relaţii intime. Johnny poseda, probabil, o întreaga lista de asemenea restaurante, care putea constitui un adevărat ghid – Ghidul Donjuanului Liniştit pentru Restaurantele din New York.

Daca îl legai între coperte, ca o broşurică şi îl lansai pe piaţă devenea cel mai grozav best – seller.

Chelnerul-şef le zîmbise călduros cînd intrasera şi îi condusese la o masă situată într-un colţ, la adăpost de urechi indiscrete.

— Dacă ar fi putut, ar fi venit, insistă Johnny ca un excelent şi eficace intermediar care intervine atunci cînd apar disensiuni sau încordare între prieteni, duşmani, amanţi, rude. Ştii că este foarte ataşat de tine, continuă Johnny, el care nu se ataşase niciodata de nimeni pe lumea aceasta. Te admiră mai mult decît pe oricare alta femeie.

— Voi băieţii, nu aveţi alte subiecte de discutat în lungile nopţi de iarnă? Sorbi din pahar.

Măcar bea un vin bun în seara aceasta. Poate chiar se va îmbăta, dar trebuia să se odihnească bine pentru ca mîine să poată face faţă torturii la care va fi supusă. Se întreba daca Willie şi fiul său cinau şi ei într-un restaurant discret. Ascunzi, oare, un fiu cu care, pînă nu de mult, locuiai?

— De fapt, continuă Johnny, cred că în bună măsura tu eşti de vină că el nu s-a însurat încă.

Te admiră mult şi nu a întilnit pînă acuma femeia care să i se pară că se apropie de idealul sau...

— Mă admiră atît de mult, îl întrerupse din nou Gretchen încît, deşi nu m-a văzut de un an, nu catadicseşte să sacrifice o seară pentru mine.

— Săptămîna viitoare inaugurează un nou centru, la Port Philip, încercă Johnny Heath să-l justifice pe Rudolph. Unul din cele mai mari de pînă acum. Nu ţi-a scris?

— Ba da, recunoscu Gretchen, dar n-am acordat atenţie datei.

— Un milion de amănunte de ultima clipă trebuiesc rezolvate. Munceşte douăzeci de ore din douăzeci şi patru. Îi era imposibil fizic. Ştii cum este el cînd se apucă de o treabă, zise Johnny.

— Ştiu, ştiu, cunosc refrenul, munceşte acum şi te distrezi mai tîrziu. Tîmpită deviză!

— Soţul tău ce face? se interesă Johnny. Nu lucrează? Îmi închipui că şi el te admiră, dar observ că n-a găsit timp să vină la New York cu tine.

— Vine peste două săptămîni, îl lămuri Gretchen. Oricum, munca lui e de altă natură.

— A, pricep, zise Johnny. A face filme este o profesie sacră, iar o femeie sacrificată

scopului se va simţi înnobilată. Pe cînd a te ocupa de afaceri în stil mare e ceva sordid, cras, iar bărbatul trebuie să fie fericit dacă se poate debarasa de scîrboşenia asta ca să alerge la New York să

o întîmpine la aeroport pe sora însingurată, pură, inocentă, invitînd-o seara la masă.

— Tu nu îl aperi pe Rudolph, tu te aperi pe tine, constată Gretchen.

— Pe amîndoi, replică Johnny. Pe amîndoi. Dar, şovăi el, la urma urmei nu trebuie să iau apărarea nimănui. Dacă un artist ţine musai să se considere singura creatură merituoasă fătată de civilizaţia modernă, n-are decît. Însă nu te poţi aştepta ca un biet nătărău de soiul meu, care m-am spurcat la bani, să fiu de acord cu el, căci aş fi considerat dobitoc. Pot să-l creadă nişte fetişcane, 306

nişte pictori neisprăviţi sau nişte bănuiţi Tolstoi în devenire, dar cu mine nu ţine. Pariez că dacă aş fi lucrat într-o mansardă din Greenwich Village, nu într-un birou cu aer condiţionat din Wall Street, te-ai fi măritat cu mine mult înainte de a-l fi întîlnit pe Burke.

— Chiar crezi ceea ce spui, frăţioare? Mai vreau vin, întinse Gretchen paharul.

Johnny turnă şi aproape i-l umplu, apoi îi făcu semn chelnerului – care se afla la o oarecare distanţă – să aducă încă o sticlă. Rămase nemişcat, tăcut, gînditor. Gretchen era surprinsă de izbucnirea lui. Nu se potrivea deloc cu felul său obişnuit de a se purta. Chiar şi atunci cînd făceau dragoste, pe vremea cînd erau amanţi, Johnny se manifestase rece, calculat, detaşat, expert din punct de vedere tehnic aşa cum se dovedise a fi în tot ceea ce întreprindea. Ultimele asperităţi fizice şi mentale din constituţia sa fuseseră înlăturate. Acum se prezenta ca un bolovan enorm, polisat fin şi rotunjit, o armă elegantă.

— Am fost un prost, zise el în cele din urmă, molcom, cu glasul fără inflexiuni. Trebuia să-ţi fi cerut să te măriţi cu mine.

— Uiţi că eram măritată pe vremea aceea? îi aminti Gretchen.

— Uiţi că erai măritată şi cînd l-ai întîlnit pe Burke? îi replică Johnny.

— A fost în alt an, ridică din umeri Gretchen. Şi-apoi, el era alt fel de bărbat.

— Am văzut cîteva din filmele lui şi le-am găsit destul de bune, zise Johnny.

— Sînt mult mai bune decît spui tu, susţinu Gretchen.

— Aprecierea unei femei îndrăgostite, zîmbi ironic Johnny.

— Ce vrei de fapt? îl întrebă Gretchen.

— Nimic, răspunse Johnny. La naiba, cred că devin nesuferit pentru că nu am folosit cum trebuia prilejul ce mi s-a oferit. Iar acum îmi dau aere şi pun întrebări politicoase invitatei mele, fosta soţie a unuia din cei mai buni prieteni ai mei. Presupun că eşti fericită? întrebă el brusc.

— Foarte fericită.

— Frumos răspuns. Johnny dădu din cap, aprobator. Foarte bun răspuns. Doamna şi-a aflat împlinirea ce mult timp îi fusese refuzată, împlinire realizată în cadrul celei de a doua căsnicii cu un maestru – scund, dar foarte activ – al ecranului argintiu.

— Continui să-ţi dai aere. Dacă vrei, mă scol şi plec, ameninţă Gretchen.

— Trebuie să vină desertul. Întinse mina – netedă, cărnoasă, cu degete rotunde şi palma moale – şi o puse pe a ei. Nu pleca. Am şi alte întrebări pe care vreau să ţi le pun. Tu, o fată atît de newyorkeză, atît de preocupată de propria-ţi viaţă, ce dracu faci, zi de zi, în locul acela blestemat?

— Majoritatea timpului îi mulţumesc Domnului că nu mai sînt la New York, răspunse Gretchen.

— Şi restul timpului? Să nu-mi spui că doar stai, faci pe gospodina şi îl aştepţi pe tăticu să