— Chiar v-a vorbit, doamnă Burke? Domnişoara Calderwood zîmbi sfioasă.

— Iar acesta-i Bradford Knight, îţi aminteşti de el Gretchen, nu-i aşa? îl prezentă Rudolph pe însoţitorul fetei.

— Am băut de am stins la petrecerea de absolvire pe care aţi organizat-o ia New York, îi oferi Brad reperul de care avea nevoie Gretchen pentru a-l identifica. – îl revăzu în memorie pe fostul sergent cu accent de Oklahoma care se ţinea, cherchelit, după fete în apartamentul ei din Greenwich Village. Accentul şi-l mai pierduse, ceea ce nu era rău, dar începuse să-şi piardă şi părul, ceea ce era rău. Îşi mai aduse aminte că, în urmă cu cîţiva ani, Rudolph îl încîntase atrăgîndu-l la Whitby pentru a-l dădăci şi a-l pregăti ca să preia funcţia de adjunct de manager la întreprinderea Calderwood. Gretchen ştia că Rudolph îl aprecia pe tînăr însă, privindu-l, nu prea îşi dădea seama de ce. Fratele său afirmase că Brad este abil şi ager, deşi părea greoi, şi că se descurcă de minune în relaţiile cu lumea, respectînd totodată litera indicaţiilor sale.

313

— Sigur că îmi amintesc de tine, Brad, confirmă Gretchen. Rudolph mi-a spus că eşti un colaborator preţios.

— Vai, doamnă, mă faceţi să roşesc! se fandosi Knight.

— Toţi sîntem de nepreţuit, într-un fel sau altul, interveni Rudolph.

— Nu, îl contrazise scurt fata. Rostind, cu seriozitate, acest cuvînt, îşi ţinea ochii aţintiţi asupra lui Rudolph într-un anumit mod care nu lăsa nici o umbră de îndoială asupra sentimentelor sale şi pe care Gretchen le recunoscu uşor.

Rîseră toţi, cu excepţia fetei: Sărmana, îşi zise Gretchen, mai bine şi-ar căuta alt bărbat.

— Unde e tatăl tău? Vreau să o prezint pe sora mea, o întrebă Rudolph.

— A plecat acasă, răspunse fata. S-a înfuriat pe primar pentru că a vorbit numai despre tine, iar de el n-a pomenit nimic.

— M-am născut aici, zise Rudolph molcom, iar primarul crede că îşi poate face un merit din asta.

— Şi nici de ea nu i-a plăcut, pentru că te poza doar pe tine, tot timpul. Făcu un gest în direcţia domnişoarei Prescott, care îndreptase obiectivul spre grupul lor şi se pregătea să declanşeze aparatul.

— Riscurile meseriei, zise Johnny. O să-i treacă.

— Voi nu-l cunoaşteţi pe tata, zise fata. Mai bine i-ai telefona ceva mai tîrziu, să-l îmbunezi, îl îndemnă ea pe Rudolph.

— O să-i dau un telefon, promise el nepăsător. Dacă o să am timp. Hei, peste aproximativ o oră bem cîte un pahar. Nu veniţi şi voi? îi întrebă pe Virginia şi Brad.

— Ştii bine că tata nu îmi dă voie să pun piciorul în bar, îi aminti ea.

— O.K., atunci vom cina împreună, hotărî Rudolph. Fă un tur şi netezeşte asperităţile, dacă

apar pe undeva. Iar mai tîrziu, cînd încep puştanii să danseze, ai grijă ca totul să decurgă normal şi decent, îi spuse lui Brad.

— O să insist să se cînte menuete, îl asigură Knight. Haide, Virginia, vino cu mine şi o să te tratez cu un suc de portocale, pe socoteala lui tăticu.

Vădit fără tragere de inimă, fata se lăsă luată de Brad.

— Nu-i bărbatul visurilor ei, e clar, comentă Gretchen, cînd porniră să meargă din nou.

— Să nu-i spui asta lui Brad, o sfătui Rudolph. El îşi imaginează că se va căsători cu ea, va pătrunde în familie şi va făuri un imperiu.

— E drăguţă, zise Gretchen.

— Destul de drăguţă pentru o fată de boss, acceptă Rudolph.

O femeie corpolentă, rujată şi rimelată, purtînd o pălărie monumentală, ca un turban, care îi dădea aparenţa unui personaj descins din filmele anilor '20, îl opri pe Rudolph, făcîndu-i cu ochiul şi ţuguindu-şi cochet buzele.

— Eh, bien, mon cher Rudolph, zise ea făcînd un efort teribil pentru ca vocea ei să sune ca a unei tinere fete, tu parles frangais toujours bien?

Rudolph se. Înclină ceremonios privindu-i amuzat turbanul.

— Bonjour, Mlle Lenaut, răspunse el, je suis tres content de vous voir. Permiteţi-mi să v-o prezint pe sora mea, doamna Burke. Şi prietenul meu, domnul Heath.

314

— Era cel mai bun elev al meu, zise domnişoara Lenaut rostogolindu-şi ochii. N-am avut nici o îndoială că va ajunge cineva pe lumea asta. Mi-am dat seama din tot ce făcea.

— Sînteţi foarte amabilă, zise Rudolph. Şi plecară mai departe. Cînd ne preda limba franceză, mărturisi el, îi scriam bileţele de amor pe care însă nu i le-am trimis niciodată. O dată, tata a repezit-o, făcînd-o curvă franţuzoaică, ba a şi plesnit-o.

— Ia te uită! N-am ştiut nimic despre întîmplarea asta, se minună Gretchen.

— Multe nu ştii tu, îi replică Rudolph.

— Într-o seară liniştită, o să ne aşezăm şi o să depeni toată povestea familiei Jordache, zise Gretchen.

— Într-o seară, cîndva, conveni Rudolph.

— Cred că eşti teribil de satisfăcut că ai revenit în oraşul natal într-o zi solemnă ca asta, zise Johnny.

Rudolph reflectă o clipă.

— Un oraş ca toate celelalte, răspunse cu nonşalanţă. Apoi le propuse: Haideţi să dăm o raită pe la magazine.

Trecu în frunte şi îi conduse prin noile magazine. Instinctul acaparator al lui Gretchen era sub-normal, cum remarcase Colin odată, iar uriaşele sortimente de mărfuri etalate pentru a atrage clientela, acele cantităţi nesăbuite de obiecte ce se scurgeau în torente din fabricile Americii, nu făceau decît să o indispună. Lucrul care însă o deprima cel mai mult se concentra în conglomeratul de clădiri aranjate cu artă pentru a da o tentă de rusticitate. Iar cel care înfăptuise opera pe care o inaugurau cu fast astăzi era chiar fratele ei, pe care îl iubea şi care supraveghea cu pricepere şi modestie dovada concretă, materială, a capacităţii sale de a organiza şi de a îngloba piesele disparate într-un tot armonios. Cînd Rudolph îi va nara povestea familiei, Gretchen va avea grijă să-şi rezerve un capitol numai pentru ea.

După turul prin magazine, Rudolph îi conduse în clădirea teatrului care urma să fie inaugurat în seara aceea de o companie venită de la New York. Cînd intrară în sală tocmai se repeta şi se verificau luminile. Aici nu gustul bătrînului Calderwood fusese factorul hotărîtor. Pereţii roz-mat şi scaunele tapisate cu pluş roşu îndulceau oarecum severitatea liniilor interioare ale sălii. Din uşurinţa cu care regizorul mînuia luminile pentru a obţine efecte speciale, Gretchen îşi dădea seama că nu se zgîrciseră la cheltuieli pentru instalarea tabloului modern de comandă din culise. Pentru prima oară simţi împungîndu-i inima un junghi de regret pentru că renunţase la teatru.

— E minunat, Rudy, exclamă Gretchen.

— Trebuia să-ţi arăt singurul lucru pe care ştiam că îl vei aproba, zise Rudolph.

Gretchen îl apucă de mînă, cerîndu-i muteşte iertare pentru criticile – totuşi nerostite – la adresa celorlalte realizări ale sale.

— În ultimul stadiu, zise el, vom avea şase asemenea teatre în tot ţinutul, care vor promova dramaturgia autohtonă. Piesele prezentate vor ţine afişul cîte două săptămîni pe fiecare scenă şi în modul acesta se va asigura fiecărei piese cel puţin trei luni de viaţă, fără a depinde de nimeni altcineva. Dacă ar vrea Colin să monteze o piesă pentru mine...

315

— Sînt convinsă că va fi încântat să lucreze într-un teatru modern ca acesta, zise Gretchen.

Totdeauna a criticat hambarele de pe Broadway. Cînd va veni la New York îl voi aduce aici, să-l vadă. Deşi nu sînt sigură că ar fi o idee bună...

— De ce? se miră Rudolph.

— Uneori se ceartă la cuţite cu cei din jurul său.