— Stai, stai, ia-o uşurel, încercă să o calmeze Thomas. Ce spui că a aflat?

— Ştii bine ce a aflat! Chiar acum e în drum spre tine ca...

— O clipă. Ce i-ai spus?

— Ce dracu voiai să-i spun? Am negat totul. Atunci m-a lovit peste faţă şi m-a umplut de sînge. Nu m-a crezut. Măgarul ăla de băiat de serviciu a avut cu el un telescop sau dracu ştie ce!

Mai bine ai fugi, chiar în clipa asta! Ţi-am spus că vine la tine şi Dumnezeu ştie ce e în stare să-ţi facă. După aia şi mie. Numai că eu una nu o să-l aştept, alerg la aeroport chiar acuma, cu ce voi putea. Nici măcar o valiză nu o să iau cu mine şi te sfătuiesc să faci la fel. Şi să nu te mai apropii de mine. Tu nu-l cunoşti, e un ucigaş! Fugi din oraş! Cît poţi de repede.

Thomas întrerupse convorbirea, punînd capăt bolboroselilor îngrozite ale femeii. Se uită la unica sa valiză din colţul camerei, apoi se duse la fereastră şi privi prin storurile întredeschise.

Strada, pîrjolită de soarele torid, era pustie chiar şi la orele patru după-amiaza. Se duse la uşă şi se convinse că era descuiată. Apoi mută şi aşeză într-un colţ unicul scaun din cameră. Nu voia ca retrăgîndu-se, sub impactul primului asalt violent al adversarului, să se împiedice şi să cadă. Se aşeză pe pat, zîmbind uşor. Niciodată nu fugise cînd era vorba de a se bate şi nici acum nu se gîndea să facă aşa ceva. Iar încăierarea pe care o prevedea, avea convingerea că va fi una din cele mai plăcute din viaţa sa. Spaţiul strîmt al camerei nu era potrivit pentru un boxeur clasic, cu joc de picioare. Se ridică şi scoase din dulap o scurtă de piele pe care o îmbrăcă şi o încheie pînă sus cu fermoarul ca să-şi apere gîtul. Apoi se aşeză la loc, pe marginea patului şi aşteptă placid, puţin adus de spate, cu braţele între genunchi.

Auzi o maşină care se opri scrîşnind în faţa hotelului, dar nu se mişcă de la locul său. Un minut mai tîrziu se auziră paşi pe culoar şi după o clipă uşa fu trîntită de perete. Quayles năvăli şi se opri în prag.

— Salut, zise Thomas, sculîndu-se încet de pe pat. Quayles închise uşa şi o încuie.

— Ştiu totul, Jordache, scrîşni el.

— Ce ştii? întrebă moale Thomas, ţinîndu-şi ochii aţintiţi pe picioarele lui, ca să surprindă

clipa cînd acesta va ţîşni.

— Despre tine şi Cora.

320

— Aa, daa! Am regulat-o. Am uitat, oare, să-ţi spun? se prefăcu el mirat.

Era pregătit să înfrunte asaltul şi aproape că îl pufni rîsul cînd îl văzu pe Quayles, acest dandy al ringului, lansînd turbat cu dreapta, lovitura ageamiului, dacă există un asemenea termen.

Thomas contracară cu uşurinţă atacul şi îl imobiliză vîrîndu-se în el. Acum nu exista arbitru care să

intervină şi să-i despartă. Începu să care, cu sete şi ferocitate, o rafală de pumni în trupul rivalului surprins de impetuozitatea răspunsului primit. Apoi se deşteptă în Thomas vechiul instinct al bătăuşului de maidan şi îşi aminti toate trucurile folosite în alte ocazii asemănătoare. Se retrase puţin, doar cît avea nevoie ca să lanseze un uppercut vijelios, care strivi figura lui Quayles. Apoi se vîrî din nou în el, se luptă, îl lovi, îl ţinu, folosi coatele şi genunchii, îl buşi cu capul în frunte, ca un berbec, nu îl lăsă să cadă, susţinîndu-l cu stînga, în timp ce cu dreapta continua să-i stîlcească faţa cu sălbăticie. Cînd, în sfirşit, îl lăsă şi se retrase, Quayles se prăbuşi, cu faţa în jos, pe covorul pătat de sînge.

Cineva zgîlţia violent uşa. Thomas recunoscu glasul lui Schultzy, descuie uşa şi îl lăsă să

intre.

Dintr-o singură privire Schultzy cuprinse toată scena care i se înfăţişa.

— Ticălos tîmpit, izbucni el în cele din urmă. Femeia aia cu creier de pasăre mi-a telefonat şi mi-a spus totul. Am sperat să ajung la timp ca să împiedic o nenorocire. Grozav luptător eşti, nu-i aşa, Tommy, mai ales cînd te baţi pe gratis şi cu uşile închise? Însă cînd e vorba să te baţi pe bani nu eşti în stare să o înfrunţi nici pe mama mare. Se aplecă, îl întoarse pe Quayles şi îi examină faţa, pipăindu-i maxilarul. Cred că i-ai rupt falca. Idioţilor! N-o să urce pe ring nici vineri, nici o lună

după vineri. O să le placă băieţilor, o să le placă teribil! Au pariat o grămadă de bănet pe curul măgarului ăsta. Zgîlţîi cu înverşunare trupul inert din faţa sa. Ce să zic? O să se bucure grozav cînd or afla cum l-ai aranjat. În locul tău aş lua-o din loc chiar în clipa asta, înainte de a-l scoate pe nătărăul ăsta, pe soţul ăsta de aici ca să-l duc la spital, şi aş fugi cît m-or ţine picioarele pînă ajung la ocean şi nici acolo nu m-aş opri, l-aş traversa. Iar dacă ţii la viaţă, n-ai să revii pe-meleagurile astea nici peste zece ani. Şi să nu te ducă mintea să iei avionul, căci te-ar aştepta la aeroport cu buchete de trandafiri!

— Ce vrei să fac? Să mă duc pe jos? Am zece dolari în buzunar, spuse Thomas.

Schultzy privi cu îngrijorare la Quayles, care începuse să dea semne de viaţă. Se ridică în picioare.

— Haide afară, pe coridor. Scoase cheia din broască şi încuie uşa pe dinafară. Ai merita pe deplin să-ţi ciuruiască trupul, dar ai lucrat mult timp cu mine, zise Schultzy privind nervos în dreapta şi în stînga. Ţine! Scoase din portofel mai multe bancnote şi i le întinse. O sută cincizeci. E

tot ce am la mine. Ia maşina mea, e jos, la intrare, cu cheia la contact. Abandoneaz-o în parking-ul de la Reno şi continuă-ţi drumul cu autobuzul. O să le spun că mi-ai furat-o. Şi să nu te pună dracul să iei legătura cu nevastă-ta, orice s-ar întîmpla, că o vor urmări. O să-i explic eu de ce ai fugit şi că

nu trebuie să se aştepte că ai să o cauţi curînd. Să nu călătoreşti direct, ci cu ocoluri. Să ştii că nu glumesc cînd îţi spun că trebuie să dispari din ţară. În Statele Unite viaţa ta nu mai face două parale.

Îşi încreţi fruntea, cugetînd. Cel mai sănătos lucru e să te angajezi marinar. Cînd ajungi la New York, du-te la Hotel Aegean, pe Strada a 18-a. E plin de marinari greci. Întreabă de director, are un nume lung grecesc, dar toată lumea îi spune Pappy. Mijloceşte angajarea de marinari pe nave care 321

nu arborează pavilion american. Spune-i că te-am trimis eu şi că vreau să te ajute ca să părăseşti urgent ţara asta. Nu o să-ţi pună întrebări. Îmi este obligat de cînd eram în marina comercială, în timpul războiului. Şi să nu faci pe deşteptul, să nu crezi că ai să poţi scoate cîţiva dolari luptînd pe ring, undeva în Europa sau chiar în Japonia, sub un nume fals. Din clipa asta eşti un marinar oarecare şi nimic altceva, ai înţeles?

— Da, Schultzy, răspunse Thomas.

— Iau eu din clipa asta nu vreau să mai aud de tine, ai priceput şi asta?

— Da. Thomas făcu un pas spre uşă.

— Stai, îl opri Schultzy, ce vrei să faci?

— Vreau să-mi iau paşaportul. O să am nevoie de el.

— Unde l-ai pus?

— În sertarul de sus, de la măsuţa de toaletă.

— Aşteaptă aici, ţi-l aduc eu. Schultzy deschise uşa, intră în cameră şi se înapoie după

cîteva clipe. Ţine! zise şi îi plesni documentul în palmă. De-acum încolo să te gîndeşti cu capul, nu cu sula! Iar acum întinde-o! Trebuie să încep să-l adun pe dobitocul ăsta.

Thomas coborî în salonul hotelului, trecu pe lîngă masa de zaruri. Nu îi spuse nimic tipului de la recepţie care privea curios la scurta lui de piele, pătată de sînge. Ieşi din hotel. Maşina lui Schultzy era parcată în spatele Cadillac-ului lui Quayles. Urcă, porni motorul şi rulă lin spre şoseaua principală. Conducea moderat, nu avea chef să fie oprit tocmai în după-amiaza asta pentru exces de viteză sau pentru încălcarea regulilor de circulaţie. Îşi va spăla haina mai tîrziu.

322

Capitolul 3

Se înţeleseseră să se întîlnească la unsprezece, dar Jean îi telefonase să-l prevină că va întîrzia puţin. Rudolph o asigurase că e în regulă şi să nu se grăbească. Căci, oricum, avea de dat cîteva telefoane.

Rudolph se simţea vinovat pentru că, preocupat de rezolvarea treburilor curente, nu izbutise să-i telefoneze toată săptămîna măcar o singură dată lui Gretchen. După ce se înapoiase de la înmormîntare o chemase la telefon cu regularitate de două-trei ori pe săptămînă. Îi propusese surorii sale să vină pe coasta de răsărit şi să stea în apartamentul său, ceea ce practic înseamna că ar fi locuinţa ei proprie. Căci bătrinul Calderwood refuzase să transfere la New York administraţia centrală a întreprinderilor sale, de aceea Rudolph nu putea nădăjdui să rămînă mai mult de zece zile pe lună acolo. Gretchen însă hotărîse să locuiască în continuare în California, măcar o perioadă de timp. Burke neglijase să lase un testament, cel puţin unul care să fie găsit. Avocaţii se certau, se ciorovăiau, iar fosta soţie a lui Burke o dăduse în judecată. Ridicase pretenţii asupra celei mai mari părţi a proprietăţii imobiliare şi, neajungîndu-i numeroasele şicane pe care i le făcea, se străduia să o evacueze pe Gretchen şi din casă.

În California acum era opt dimineaţa. Rudolph ştia însă că nu o va trezi din somn pe sora sa, căci ea obişnuia să se scoale devreme. Ceru la centrala telefonică să-i facă legătura, apoi se aşeză la masa din minuscula cameră de zi, cufundîndu-se în rezolvarea unui colţ al careului de cuvinte încrucişate din Times pe care nu izbutise să-l termine la micul dejun.

Apartamentul pe care îl închiriase mobilat era decorat în culori ţipătoare şi avea scaune metalice. Rudolph îl considera doar ca o locuinţă temporară. Avea, în schimb, o bucătărie cu un frigider ce producea o cantitate apreciabilă de cuburi de gheaţă. Îi plăcea să gătească şi adesea lua masa de unul singur, citind în timp ce mînca. În dimineaţa aceasta se trezise devreme, îşi prăjise pîinea, apoi pregătise sucul de portocale şi cafeaua. Uneori venea Jean şi pregătea ea micul dejun pentru amîndoi, dar în dimineaţa aceasta, după cum se vedea, era ocupată. Jean refuza să rămînă la el peste noapte, fără a explica de ce.

Telefonul sună. Rudolph ridică receptorul, dar nu era Gretchen. La capătul firului recunoscu vocea lui Calderwood, monotonă, nazală, bătrînă. Pentru el nu exista sîmbătă sau duminică, cu excepţia celor doua ore de duminică dimineaţa cînd participa la sfînta liturghie.

— Rudy, zise Calderwood ca de obicei fără vreo introducere de politeţe, ai să vii aici diseară?

— Nu mi-am propus, domnule Calderwood. Mai am cîteva chestiuni de rezolvat aici, la sfîrşit de săptămînă. Apoi am fixat o adunare luni dimineaţa, undeva în centrul oraşului.

— Vreau să te văd cît mai curînd, Rudy. Vocea lui Calderwood suna ţîfnoasă. Pe măsură ce îmbătrînea devenea tot mai arţăgos şi morocănos. Aveai impresia că e jignit pentru că îi creştea neîncetat averea şi ca e supărat pe toţi aceia care contribuiau la realizarea acestui lucru ca şi pe faptul că tot mai des era silit să se deplaseze la New York pentru a trata cu autorităţile financiare şi judiciare cînd era vorba de adoptarea unor hotărîri importante.