—
Cîndva a fost şi prietenul meu, replică Gretchen.
— Mai bea nişte şampanie, schimbă subiectul Johnny şi-i umplu paharul.
Rudolph luă o foaie de hîrtie de pe birou.
258
— ”Epoca pigmeilor” citi el cu glas tare. Ce fel de titlu e ăsta?
— Iniţial trebuia să fie un articol despre televiziune, apoi i-am extins tematica, zise Gretchen. Piesele de teatru prezentate anul trecut, piesele actuale, un vraf de romane, moralitatea publică, educaţia... Mă îngrozesc cînd mă gîndesc cum va fi educat Billy şi cred că tocmai asta m-a alarmat.
— Eşti dură, îşi exprimă părerea Rudolph după ce citi primul paragraf.
— De aia-s plătită, ca să fiu ocărîtă. Asta-i specialitatea mea, rîse Gretchen.
—
Chiar aşa de negru e dracul cum îl prezinţi tu? se miră Rudolph.
— Da. Întinse paharul, iar Johnny i-l umplu. În clipa aceea sună telefonul.
— Probabil că-i Willie care mă anunţă că nu vine la cină, zise Gretchen ducîndu-se la telefonul care se afla pe birou. Alo, vorbi ea cu glasul deja trist, apoi ascultă, nedumerită. O clipă, mai zise, şi întinse receptorul lui Rudolph. E pentru tine.
— Pentru mine? se miră Rudolph ridicînd din umeri. Nimeni nu ştie că-s aici.
— Individul a întrebat de domnul Jordache.
— Alo, vorbi Rudolph în receptor.
— Jordache? Glasul de la capătul firului suna răguşit, şoptit, misterios.
— Da.
— Aici Al. Am mers cu cinci sute pe tine. Sumă frumoasa. Şapte la cinci.
— Stai o clipă. Rudolph nu înţelegea nimic, dar individul de la capatul firului întrerupsese deja legătura. Ciudată treabă! zise el, uitîndu-se perplex la receptorul din mînă. Un oarecare Al mi-a spus că a pariat cinci sute pe mine la noapte, cu şapte la cinci. Gretchen, joci cumva în secret?
— Nu cunosc nici un Al şi nici nu am cinci sute de dolari, îi răspunse ea. În afară de asta, a întrebat de domnul şi nu de domnişoara Jordache.
Gretchen semna cu numele de fată şi fusese trecută Jordache în cartea de telefon pentru Manhattan.
— Afurisită treabă, mormăi Rudolph. Am spus cuiva că mă găseşte la numărul ăsta? îl întrebă el pe Johnny.
— Din cîte ştiu, nu ai spus nimănui, răspunse prietenul lui Rudolph.
— O fi încurcat numărul, îşi dădu cu părerea Gretchen.
— Nu prea îmi vine să cred. Cîţi Jordache se află în New York? Ai întîlnit pe vreunul în tot timpul ăsta? întrebă Rudolph.
Gretchen negă dînd din cap.
— Unde-i cartea de telefon? ceru Rudolph, iar Gretchen i-o arătă cu degetul. Rudolph o luă, o răsfoi şi se opri la pagina cu litera J. T Jordache, Strada a 93-a de Vest, citi, apoi o închise şi o aşeză la loc. T Jordache, repetă, privind-o pe Gretchen. Crezi că e posibil?
— Sper că nu, răspunse ea.
— Ce-i cu tărăşenia asta? întrebă curios Johnny.
— Avem un frate pe care îl cheamă Thomas, îl lămuri Rudolph.
— Puişorul familiei, adăugă Gretchen. Ce mai puişor!
— Nu l-am văzut şi nici n-am auzit nimic despre el în ultimii zece ani, adăugă Rudolph.
259
— Familia Jordache este extraordinar de unită, interveni din nou Gretchen. După oboseala de peste zi, şampania îşi făcea efectul. Se întinse pe canapea, amintindu-şi că nu mîncase nimic la prînz.
— Cu ce se ocupă? se interesă Johnny.
— N-am nici cea mai mică idee, răspunse Rudolph.
— Băiatul promitea şi dacă a continuat drumul pe care apucase probabil că acum fuge de poliţie, interveni încă o dată Gretchen.
— Aflăm îndată, zise Rudolph şi luă cartea de telefon deschizînd-o din nou la J. T. Jordache, Strada a 93-a de Vest. Formă numărul şi-i răspunse o femeie, tînără după voce.
— Bună seara, doamnă, vorbi Rudolph politicos şi oficial. As putea vorbi cu domnul Thomas Jordache, vă rog?
