46 Persoană angajată cu ora pentru a avea grijă de un copil, cînd părinţii sînt siliţi să-l lase temporar singur.
261
În cadrul întîlnirii care urmă, arcada unuia din pugilişti fu spartă. Sîngele ţîşni din rană
inundîndu-i faţa şi stropindu-l pe adversar La vederea singelui, gloata izbucni în urlete de fiară
turbată. Gretchen simţea că îi vine rău şi se temea că nu va rezista pînă îi va veni rîndul lui Thomas să facă faţă măcelului.
În cele din urmă, cînd anunţară evenimentul principal al serii lui Gretchen i se făcuse rău de-a binelea şi de-abia putea discerne ceva prin sita lacrimilor şi pîcla fumului. Izbuti, totuşi, să
desluşească silueta unui bărbat în halat roşu căţărîndu-se şi făcîndu-şi loc, printre corzi, în arenă în persoana căruia îl recunoscu pe Thomas.
Cînd asistenţii lui Thomas îi scoaseră halatul şi i-l aruncară pe umeri pentru a-i lega mănuşile pe mîinile bandajate, Rudolph observă, nu fără invidie, ca trupul fratelui său era lipsit aproape complet de păr. Pe el, dimpotrivă, natura îl înzestrase din belşug cu un pâr negru, cîrlionţat, care ţesuse o reţea deasă pe piept, întinzîndu-se uşor pînă pe umeri. Nici picioarele nu îi fuseseră
cruţate de podoaba masculinităţii, dar ea nu corespundea imaginii pe care ar fi dorit să o aibă despre el insuşi. Din această cauză se jena să meargă la plajă căci avea impresia că lumea îl urmăreşte curioasă și amuzată. În rarele ocazii cînd, totuşi, se încumeta să se ducă la plajă, se grăbea să se îmbrace îndată ce ieșea din apă.
În ansamblu, Thomas nu se schimbase prea mult. Doar muşchii trupului i se dezvoltaseră
considerabil, desigur ca urmare a antrenamentelor şi exerciţiilor fizice intensive. Faţa sa, care nu fusese deloc marcată de ani, purta încă expresia de băiat simpatic. Thomas zîmbise, în timpul formalităților preliminare, cînd arbitrul le dădea ultimile instrucțiuni cetor doi boxeuri, dar Rudolph observase că îşi lingea nervos, cu vîrful limbii, colţul gurii, iar un muşchi de la pulpă zvîcnea nestăpînit sub şortul de mătase purpurie. Thomas își ținuse ochii aplecaţi în jos cu excepţia clipei cînd fusese prezentat („ în colţul acesta, Tommy Jordache, 73 de kilograme ) cînd ridicase dreapta înmănuşată în semn de salut adresat publicului şi măturase sala cu privirile preţ de o secundă, fără
a-şi vedea fratele și sora.
Adversarul său, un negru zvelt şi vînjos, sensibil mai înalt decît Thomas şi cu braţe mai lungi decît ale acestuia, se agita ameninţător în colţul său şi ţopăia în paşi mărunţi de dans, apleeîndu-se uneori ca să asculte sfaturile antrenorului său.
Gretchen scurta prin pînza de fum, cuo grimasă dureroasă întipărită pr față, silueta masivă, copleşitoare a fratelui sau. Şi deşi nu îi plăceau bărbaţti lipsiţi de păr, podoaba specifică a virilităţii masculine (Willie fusese blagoslovit cu un păienjeniş roşcat), un uşor fior o scutura la vederea trupului striat de muşchi proeminenţi, profesionali. Am fost zămisliți în același pîntec, îi fulgeră prin minte, iar gîndul o îngrozi. În spatele surîsului de băiat cuminte al lui Thomas, Gretchen desluşea răutatea dublată de viclenie, dorinţa de a lovi şi plăcerea de a provoca suferinţă ceea ce o determinaseră să se îndepărteze de el încă de pe vrernea cînd se aflau în căminul părintesc. O
chinuia totuşi gîndul aproape insuportabil că acela care urma să se expună pericolului pe scena ringului inundată de lumina strălucitoare fusese plămădit din acelaşi sînge şi aceeași carne ca a ei.
Trebuia să-mi dau seama, îşi spunea ea, ca aşa va sfirşi el: luptînd pentru a supravieţui.
Cei doi luptători se dovedeau a fi la fel de agili, la fel de puternici negrul mai puțin agresiv, dar mai bun la apărare, ajutat şi de alonja sa superioară. Thomas continua să-l burduşească pe 262
adversar, îi trîntea doi pumni pînă să încaseze el unul, silindu-şi adversarul să cedeze terenul iar cînd reuşea să-l înghesuie în corzi, îl ciocanea făra milă. “Ucide-l pe negrotei!”, urla gloata dezlănţuită de fiecare dată cînd Thomas lansa o grindină de pumni. Gretchen se înfioră, ruşinată că
se află acolo, ruşinată pentru fiecare bărbat, pentru fiecare femeie din sală. În faţa ochilor i se năzări imaginea lui Arnold Simms, în halatul lui cafeniu, apropiindu-se şontîc-şontîc şi spunîndu-i: „Aveţi picioare frumoase, domnişoară Jordache”. O, Arnold Simms, iartă-mă pentru seara asta!
Confruntarea dură pînă la repriza a opta din cele zece programate. Thomas avea arcada spartă, nasul îi sîngera, dar nu dădea înapoi, se mişca iute, sărea cu o energie mecanică neostoită, înfricoşătoare, dominîndu-şi din ce în ce mai clar adversarul. În runda a opta negrul de-abia îşi mai mişca braţele. Thomas îl trimise la podea cu o dreaptă care găsi descoperită fruntea rivalului. Fu numărat şi se ridică la opt, clătinîndu-se dar nu mai era în stare să-şi ridice nici măcar garda.
Thomas, cu faţa însîngerată, dar zîmbind neîncetat, îl hărţuia fără milă lansîndu-i, după cum i se păru lui Gretchen, cincizeci de lovituri într-o singură secundă. Negrul se prăbuşi cu faţa în jos, iar mulţimea izbucni în urlete asurzitoare, apoi încercă să se ridice într-un genunchi. Thomas aştepta în poziţie de atac, setos de sînge, neobosit. Dorea parcă să-şi vadă rivalul în picioare ca să poată
continua bătălia, iar Gretchen fu sigură că surprinsese în ochii lui un fulger de dezamăgire cînd negrul se prăbuşi definitiv la podea, fu numarat şi declarat învins.
Gretchen simţi că îi vine să vomite. Duse repede batista la gură dar reuşi numai să icnească
sec şi fu surprinsă de parfumul ce contrasta atît de strident cu mirosurile acide şi iuţi ce pluteau în sală. Stătea pe locul ei, ghemuita, cu ochii în jos, neîndrăznind să şi-i ridice de teamă să nu leşine, ceea ce în mod fatal ar fi dezvăluit legăturile de familie cu animalul victorios din arenă.
Rudolph urmărise în tăcere, cu buzele strînse dezaprobator, lupta sîngeroasă lipsită de stil şi fără graţie care tocmai se încheiase.
Boxeurii părăsiră arena, negrul în halat şi înfăşurat cu prosoape, sprijinit de asistenţii săi, Thomas rînjind triumfător, salutînd, în timp ce lumea îl batea cu admiraţie pe spate. Ieşi prin partea opusă a sălii, fără sa aiba şansa de a-şi vedea fratele şi sora.
Spectatorii începură să plece şi sala se goli încetul cu încetul, dar Rudolph şi Gretchen rămaseră pe locurile lor fără să vorbească, neîndrăznind să-şi împărtăşească impresiile după toate cîte văzuseră. În cele din urma, fără să-şi ridice ochii, Gretchen zise cu glas răguşit:
— Să plecăm de-aici.
— Trebuie să ne ducem în spate, răspunse Rudolph.
— Ce vrei să spui? întrebă şocată Gretchen.
— Am venit, am urmărit meciul, acum trebuie să-l vedem, preciză Rudolph.
— El nu are nici o legătură cu noi, se revoltă Gretchen. Dar chiar în clipa cînd rostea aceste cuvinte, ştia că nu spune adevărul.
— Haide! Rudolph o apucă de cot şi o ajută să se ridice. Rudolph cavalerul perfect, stăpîn pe sine, pregătit să facă faţă situaţiei din ”Grădinile însorite”.
— Nu vreau, nu vreau! încercă să protesteze Gretchen, conştienta totuşi că fratele îşi va impune voinţa implacabilă şi că în cele din urmă va fi silită să dea ochii cu Thomas, învingătorul sîngeros, brutal, vindicativ.
263
Mai mulţi oameni se aflau la uşa cabinei, dar nici unul nu încercă să-i oprească atunci cînd Rudolph împinse şi deschise uşa. Gretchen ramase în urmă.
— Mai bine rămîn afară, poate-i dezbracat, protesta ea.
Rudolph nu acordă atenţie cuvintelor ei şi, continuînd să o ţină de braţ, o împinse în cameră.
Thomas şedea pe o masă de masaj, plină de pete, iar un medic îi cosea arcada.
— E o nimica toată, tocmai îi spunea doctorul, încă o cusătură şi-i gata.
