— Mergem la un restaurant chinezesc. Mi-e poftă de mîncare chinezească, zise Teresa.
— Mi-e teamă că n-o să putem. Gretchen trebuie să se înapoieze acasă să dea drumul fetei care a stat cu copilul, explică Rudolph refuzul. Surprinse însă licărul scurt din ochii lui Thomas, întîi spre el, apoi spre soţia lui şi din nou spre el şi înţelese ce gîndea: nu vor să fie văzuţi în public cu nevasta mea.
Thomas ridică din umeri şi spuse pe un ton calm, prietenos:
— Ei, nu face nimic, poate altă dată. Acum că ne-am văzut şi ştim că trăim... Se opri brusc în prag, ca şi cînd şi-ar fi amintit ceva, şi întrebă: Spune, mîine la cinci ai să fii în oraş?
— Tommy, mergem o dată sau ce facem? interveni ţîfnoasă Teresa, cu glasul ei ascuţit.
— Taci! o repezi Thomas. Ce spui Rudy?
— Da, o să fiu. Rudolph ştia că va fi ocupat toată ziua cu arhitecţii şi avocaţii.
— Unde te găsesc?
— La hotelul Warwick. Acolo am tras...
— Ştiu unde este, o să fiu acolo, zise Thomas.
Gretchen li se alătură pe culoar. Avea faţa palidă, crispată şi pentru o clipă, doar pentru o clipă, Rudolph regretă că o luase cu el în seara aceasta. Apoi îşi zise că nu mai era o fetiţă şi că nu putea evita tot ce nu îi plăcea. E destul că s-a desprins cu atîta eleganţă, de zece ani de zile, de mama ei, gîndi Rudolph.
Tocmai treceau prin faţa unei cabine cînd Thomas se opri.
—
O clipă numai, vreau să-i spun cîteva cuvinte lui Virgil, zise el. Vino cu mine, Rudy, spune-i că eşti fratele meu, spune-i că a luptat frumos, o să se simtă mai bine.
—
N-o să mai scăpăm odată din locul ăsta blestemat! bombăni Teresa.
Thomas o ignoră.
267
Împinse uşa şi-i făcu semn lui Rudolph să intre el întîi. Boxerul negru nu se îmbrăcase încă.
Stătea pe masa de masaj cu umerii căzuţi şi cu mîinile agitîndu-se nervos între genunchi. O tînără şi drăguţă negresă, soţia sau poate sora lui, şedea pe un scaun de campanie la capătul mesei, iar un asistent alb ţinea, delicat, o pungă cu gheaţă pe umflătura uriaşă de pe fruntea tînărului. Sub cucui, ochiul lui era închis complet. În colţul încăperii, un negru mai vîrstnic, mai puţin colorat, care putea fi tatăl boxeurului, împăturea cu grijă halatul de mătase şi strîngea şortul şi ghetele.
Virgil înălţă privirile, încet, cînd Thomas şi Rudolph pătrunseră în încăpere. Thomas îl luă
după umeri, cu blîndeţe pe fostul său adversar şi îl întrebă:
— Cum te simţi, Virgil?
— Mai bine, răspunse acesta. Rudolph îşi dădu seama că băiatul nu avea mai mult de douăzeci de ani.
— Fratele meu, Rudy, vrea să-ţi spună că ai luptat frumos, zise Thomas.
Rudolph îi strînse mîna.
— Sînt bucuros să vă cunosc, domnule, zise tînărul negru.
— A fost o luptă minunată, zise Rudolph. În realitate ar fi voit să-i spună: sărmane băiat, te rog să nu-ţi mai pui niciodată mănuşile de box.
— Daa, consimţi Virgil şi adăugă: E teribil de puternic fratele dumneavoastră.
— Am avut noroc, zău că am avut noroc. Cinci cusături deasupra ochiului mi-a făcut doctorul, spuse Thomas.
— N-am făcut-o dinadins, Tommy, îţi jur, zise negrul.
— Sigur că nu, Virgil, îl calmă Thomas, nimeni nu pretinde aşa ceva... Ei bine. Am trecut să-ţi spunem „salut” şi să vedem cum te simţi. Îl strînse din nou pe după umeri.
— Mulţumesc că ai venit, e foarte frumos din partea ta, zise Virgil.
— Mult noroc, flăcăule, îi ură Thomas. Apoi, împreună cu Rudolph, strînseră pe rînd mîinile celor din cameră şi ieşiră.
— Era şi timpul! exclamă Teresa, cînd fraţii apărură pe culoar. Şase luni, îşi zise Rudolph, atîta va mai rezista căsnicia lui Tommy.
— L-au cam forţat pe băiat, zise Thomas. A obţinut mai multe succese facile în şir şi atunci l-au programat în meci-vedetă. L-am urmărit cum luptă, la cîteva din întîlnirile lui şi mi-am dat seama că e vulnerabil şi că îl pot doborî. Manageri ticăloşi! Ai observat că nemernicul nici nu era acolo, n-a aşteptat să vadă dacă băiatul poate merge acasă sau trebuie internat la spital. E o profesie căcăcioasă. Aruncă iute o privire să vadă cum reacţionează Gretchen la cuvîntul rostit. Dar ea păşea ca în transă, nu vedea, nu auzea nimic.
Afară opriră un taxi. Gretchen insistă să stea în faţă, lîngă şofer. Teresa se aşeză în spate, între cei doi bărbaţi. Se parfumase excesiv. Rudolph deschise geamul, dar ea sări ca arsă: „Pentru Dumnezeu, îmi nenoroceşti coafura!”, iar Rudolph spuse: „Iartă-mă” şi închise la loc geamul.
Se îndreptară spre Manhattan, fără a vorbi. Teresa îl ţinea pe Thomas de mînă şi din cînd în cînd o ducea la gură şi i-o săruta demonstrînd în felul acesta dreptul ei de proprietate.
După ce străbătură podul, Rudolph zise:
— Coborîm aici, Tom.
