— Sigur nu veniţi cu noi? încercă să insiste Thomas.
268
— E localul cu bucătăria chinezească cea mai grozavă, interveni şi Teresa.
Călătoria fusese neutră, nu se mai simţea ameninţată, deci îşi putea permite să manifeste ospitalitate. Cine ştie, poate cîndva, în viitor, va obţine vreun avantaj din partea lor. Nu vă daţi seama ce pierdeţi, încercă să-i convingă.
— Trebuie să mă înapoiez acasă, zise Gretchen, cu glas tremurător, la un pas de isterie.
Trebuie neapărat să merg acasă.
Dacă n-ar fi fost Gretchen, Rudolph ar fi rămas cu ei. După larma din timpul luptei şi după
triumful public, i se părea deprimant să-l lase singur pe Thomas, doar cu nevastă-sa, certăreaţa, pierdut în anonimatul nopţii, fără ovaţii, fără aplauze. Trebuie să repar neajunsul acesta altă dată, îşi zise el.
Şoferul opri maşina. Rudolph şi Gretchen coborîră.
— La revedere, cumnăţeilor, zise voioasă Teresa.
— Mîine la ora cinci, Rudy, îi aminti Thomas, iar Rudolph aprobă din cap.
— Noapte bună, Tommy, şopti Gretchen. Apoi, cu glasul frînt: Ai grijă de tine, te rog, Tommy.
Îndată ce taxiul plecă, Gretchen se agăţă de braţul fratelui căutînd parcă sprijin, să nu se prăbuşească. Rudolph opri un alt taxi şi îi dădu şoferului adresa surorii sale. La adăpostul întunericului din maşină, Gretchen se aruncă în braţele lui Rudolph izbucnind într-un plîns dezlănţuit, cu trupul cutremurîndu-se de hohote puternice. Rudolph simţea că şi lui i se umpleau ochii de lacrimi. O strînse în braţe şi o mîngîie blînd, pe păr.
Luminile de neon ale oraşului aruncau fulgere multicolore în interiorul întunecat al maşinii care gonea cu viteză. Rudolph privea chipul frumos, marcat de durere, al surorii sale şi o simţea mai aproape ca oricînd de inima sa.
Grechen se opri din plîns, se desprinse şi îşi tamponă ochii cu batisţa.
— Îmi pare rău, zise ea. Sînt o snoabă păcătoasă. Sărmanul băiat, bietul, sărmanul băiat...
Cînd sosiră acasă o găsiră pe baby-sitter adormită pe canapeaua din camera de zi. Willie nu se înapoiase încă. Şi nici telefonul nu sunase, după cum îi informă fata. Billy citise pînă îl furase somnul, iar ea stinsese lumina din camera lui fără să-l trezească. Fata, elevă de liceu probabil, putea să aibă şaptesprezece ani. Era o codană drăguţă, cîrnă, timidă, foarte stînjenită că a fost surprinsă
dormind. Gretchen turnă whisky în două pahare. Fata făcuse puţină ordine prin cameră, strînsese ziarele – care erau împrăştiate peste tot – şi le stivuise frumos pe pervazul ferestrei, iar pernele le bătuse şi le infoiase.
O singură lampă cu abajur ardea, aruncînd o lumină obosită prin cameră. Gretchen se aşeză
pe canapea şi îşi strînse picioarele sub ea. Rudolph se întinse comod într-un fotoliu uşor, bucurîndu-se de liniştea binecuvîntată. Goliră paharele în tăcere. Rudolph le reumplu fără să spună un cuvînt, apoi se aşeză la locul său.
Sirena unei ambulanţe se auzi tînguindu-se în depărtare, gonind probabil spre locul vreunui accident.
269
— Îi făcea plăcere, vorbi Gretchen în cele din urmă. Îi făcea atîta plăcere cînd îl lovea mereu, neîncetat, pe nenorocitul acela total neputincios în faţa brutei dezlănţuite. Imaginea m-a obsedat şi de cîte ori mi-a revenit în memorie mi-am zis că un biet om se străduia să cîştige o bucată
de pîine, e drept, într-un mod cam ciudat, dar numai atîta. Aceasta a fost semnificaţia evenimentului din seara aceasta, nu-i aşa?
— E o profesiune curioasă, admise Rudolph. E greu să-ţi imaginezi ce-i în capul lor, acolo, sus, pe ring.
— Nu ţi s-a făcut ruşine? întrebă Gretchen.
— Hai să zicem că nu m-am simţit prea fericit, răspunse Rudolph. Cred că în prezent există
vreo zece mii de boxeuri în Statele Unite şi fiecare face parte dintr-o familie.
— Nu cred că îmi place, zise rece Gretchen.
— Ştiu, ştiu.
— Chiloţii aceia purpurii, subţiri, de calitate proastă, zise Gretchen scuturîndu-se cu un fior ca şi cînd descoperirea obiectului care îi provoca repulsia putea să o purifice de toată oroarea acumulată în cursul nopţii. Clătină capul, copleşită de amintiri. Cred că, într-o anumită măsură, e şi vina noastră – a ta, a mea, a părinţilor noştri – că Tom a fost silit să o apuce pe drumul acesta, să
urce acolo, în ringul acela blestemat.
Rudolph sorbi, în tăcere, băutura din pahar. N- am avut cum să aflu, pentru că familia m- a lăsat pe dinafară, spusese Tom în cabina sa. Familia îl exclusese din sînul ei, iar el acţionase ca orice băiat, în modul cel mai simplu şi cel mai brutal, cu pumnii. Între timp crescuse, dar continuase în acelaşi mod. În vinele lor, ale tuturora, curgea sîngele părintelui lor, iar Axel Jordache ucisese doi oameni. Din cîte cunoştea Rudolph, Tom - cel puţin – nu omorîse pe nimeni. Poate că sîngele se purifica şi rasa descendenţilor se ameliora.
— Ah, ce aiureală! exclamă Gretchen. Toţi sîntem la fel! Da, chiar şi tu. Spune-mi, Rudy, există ceva pe lumea asta la care ţii?
— Eu nu privesc lucrurile în felul acesta, răspunse Rudolph.
— Călugărul-om de afaceri, zise aspru Gretchen, care în locul modestei sărăcii, a făcut legămînt să se îmbogăţească. Însă pe termen lung, care-i calea cea mai bună?
— Nu vorbi ca o proastă, Gretchen. Lui Rudolph îi părea rău acum că urcase la ea.
— Călugărul-om de afaceri care a mai făcut şi alte două jurăminte: să-şi păstreze castitatea şi să nu renunţe la fidelitate, continuă Gretchen. Castitatea întru cinstirea Fecioarei Maria, nu-i aşa?
Şi fidelitatea neabătută faţă de Duncan Calderwood, Papa de la Camera de comerţ din Whitby.
— Lucrurile se vor schimba acum, răspunse Rudolph, hotărît să nu mai polemizeze cu ea.
