— Vorbesc despre sentimentele fiicei mele, Virginia, pentru tine şi să nu negi.

— Domnule Calderwood...

— Ai încercat să-i cîştigi inima, în mod fraudulos. Şi în mod gratuit. Ai furat ceea ce puteai căpăta cerînd. Glasul său era mînios acum.

— Vă asigur, domnule Calderwood, că eu..., încercă Rudolph, fără succes, să-l întrerupă.

— Nu îţi stă în obicei să minţi, Rudy, îl dojeni cu mîhnire bătrînul.

— Nu mint, nu ştiu...

— Dar dacă îţi spun că fata a mărturisit totul? tună Calderwood.

— Nu avea nimic de mărturisit, protestă Rudolph. Se simţea neputincios şi totodată îi venea să rîdă.

— Asta o spui tu, dar fata spune altceva. A mărturisit mamei că e îndrăgostită de tine, că

vrea să plece la New York să devină secretară ca să fie aproape de tine şi să te vadă cît de des.

— Sfinte Dumnezeule! exclamă Rudolph uluit.

— În casa asta nu se ia în deşert numele Domnului, îl mustră Calderwood.

— Domnule Calderwood, mai mult decît să o invit la masa de prînz sau să-i ofer o îngheţată

cînd am întîlnit-o întîmplător în magazin, nu am avut nimic cu Virginia, protestă din nou Rudolph.

— Ai vrăjit-o! zise acuzator bătrînul. Plînge după tine de cinci ori pe săptămînă. O fată

tînără, cum e ea, nu se dă în spectacol în halul acesta decît dacă a fermecat-o un bărbat.

Moştenirea puritană ieşea la suprafaţă în cele din urmă. După ce debarcaseră la Plymouth Rock50 şi hălăduiseră pe aici vreme de vreo două secole în atmosfera înviorătoare şi reconfortantă a Noii Anglii, sărăciseră cu duhul. Era prea mult pentru o singură zi: Billy şi şcoala, mama acasă, iar acuma asta!

— Vreau să ştiu ce ai de gînd tinere, îl somă Calderwood.

Cînd Calderwood te lua cu „tinere” însemna că putea deveni primejdios. Rudolph cumpăni, fulgerător, în minte situaţia: el era înfipt bine în picioare, dar forţa pe care o deţinea bătrînul în lumea afacerilor era categorică. Se putea confrunta cu el, dar în ultima instanţă, nu avea îndoiala că

în final Calderwood îl putea doborî. Căţeaua asta proastă de Virginia!

— Nu ştiu ce doriţi să fac, domnule. Rudolph ştia prea bine ce voia bătrînul, dar căuta să

cîştige timp.

— E foarte simplu, răspunse Calderwood. De bună seamă examinase problema sub toate aspectele din clipa cînd doamna Calderwood îi adusese vestea cea bună despre necazul fiicei lor.

Căsătoreşte-te cu Virginia, dar promite-mi că n-ai să te muţi la New York. Bătrînul era teribil de înverşunat împotriva marelui oraş în care vedea izvorul nefast al tuturor relelor de pe lume. Te voi lua tovarăş cu drepturi depline la afacerile mele. La moartea mea voi lăsa părţile cuvenite soţiei şi fiicelor mele, dar tu vei primi grosul averii şi vei deţine controlul în consiliul de administraţie. Nu 50 Stînca de ia Plymouth, în Massachusetts, SUA, unde au debarcat puritanii englezi în 1620

345

voi relua niciodată această discuţie, de fapt o voi înlătura din preocupările mele pentru totdeauna.

Rudy, aş fi fost cît se poate de fericit să te primesc în familia mea. Aceasta a fost dintotdeauna dorinţa mea arzătoare şi, atît eu, cît şi doamna Calderwood am rămas dezamăgiţi cînd, invitîndu-te în casa noastră, am observat că nu manifestai interes pentru nici una din fetele noastre care – totuşi

– sînt drăguţe în felul lor, sînt educate şi – ca să mă exprim aşa – sînt independente, fiecare cu averea ei. Nu pricep de ce nu mi te-ai adresat direct cînd te-ai hotărît şi ţi-ai făcut alegerea.

— N-am făcut nici o alegere, răspunse calm, distrat, Rudolph. Virginia e o fată

fermecătoare, va fi o soţie minunată, sînt convins. N-am avut nici cea mai vagă bănuială că

manifesta interes pentru mine...

— Rudolph, vorbi cu severitate Calderwood. Te ştiu de mult timp. Eşti unul din bărbaţii cei mai isteţi pe care i-am cunoscut vreodată. Nu mi-am închipuit însă că poţi avea tupeul să stai în faţa mea şi să-mi spui...

— Ba am! izbucni Rudolph. La dracu cu afacerile, gîndea el. Am să vă spun ce o să fac, domnule Calderwood: n-am să mă mişc de aici, o să aştept cu dumneavoastră pînă se înapoiază

doamna Calderwood şi am să o întreb pe Virginia de faţă cu dumneavoastră dacă i-am făcut vreodată vreun avans, dacă am încercat măcar să o sărut. Totul era bluf, dar Rudolph nu avea încotro, trebuia să joace pe cartea aceasta. Iar dacă va spune da, înseamnă că minte, dar puţin îmi pasă. O să plec de aici şi atunci n-aveţi decît să faceţi ce poftiţi şi cu blestematele dumneavoastră de afaceri şi acţiuni şi cu fiica dumneavoastră!

— Rudy! Calderwood era şocat, dar Rudolph observă că încrederea bătrînului se clătina, că

terenul îi fugea de sub picioare.

— Dacă ar fi avut inspiraţia să-mi dezvăluie mai de mult că mă iubeşte, continuă iute Rudolph, folosind cu dibăcie şi cutezanţă avantajul dobîndit, poate că am fi ajuns la o concluzie în cele din urmă. Îmi place Virginia, dar e prea tîrziu. Aseară, dacă doriţi să ştiţi, am cerut în căsătorie o fată din New York.

— New York! izbucni furios Calderwood. Mereu New York-ul!

— Ei bine, doriţi să rămîn şi să aştept pînă se înapoiază doamnele? Rudolph îşi încrucişă

braţele sfidător,

— Asta te poate costa bani mulţi, Rudy, îi atrase atenţia Calderwood.

— Ştiu, mă poate costa o grămadă de bani, zise Rudolph cu aparentă hotărîre, dar simţea cum i se făcea stomacul ghem.

— Iar domnişoara... domnişoara aceea din New York, întrebă Calderwood cu voce plîngăreaţă, a acceptat cererea ta?

— Nu.

— Dragoste, Dumnezeule! exclamă bătrînul. Nebunia ce sălăşluia în adîncul simţămintelor gingaşe, dorinţelor care nu se împăcau, ba chiar se băteau cap în cap, relaţiile dintre sexele opuse, stăpînite de anarhie, toate acestea depăşeau limitele puritanismului său.După două luni ai să o uiţi şi poate că atunci..., încercă să pledeze el.

— A spus „nu” ieri, dar a promis că se va mai gîndi, preciză Rudolph. Ei bine, să le aştept pe doamna Calderwood şi pe Virginia? presă Rudolph.

346

Continuă să-şi ţină braţele încrucişate, ca să ascundă tremurul care i-ar fi trădat adevărata stare sufletească.

Calderwood împinse, iritat, călimara pînă la marginea biroului.

— Cred că ai spus adevărul, Rudy, zise Calderwood în cele din urmă. Nu ştiu ce a apucat-o pe nebuna asta de fiică-mea! A! dar ştiu ce o să-mi spună nevasta mea: că i-am făcut o educaţie greşită, că din pricina mea este atît de sfioasă, că am cocoloşit-o. De-aş putea să-ţi povestesc cîte ceva despre certurile noastre pe tema aceasta! Pe vremea cînd eram tînăr, treburile astea altfel se desfăşurau, crede-mă. O fată nu îndrăznea să plîngă în poala mă-sii că iubeşte pe nu ştiu care băiat care nici măcar nu se uită la ea. Filmele astea blestemate! Sucesc capul femeilor! Nu, nu e nevoie să