Rudolph îi întinse paharul. Gretchen continua să şadă, ghemuită, pe canapea şi îl privea fix.
Un orologiu bătu undeva ora unu.
— Ei bine, zise ea, de-acuma cred că au terminat masa lor chinezească, Tommy şi doamna lui. Poate că singura căsnicie fericită din istoria familiei Jordache este chiar a lui, cine ştie? Oare se iubesc, se respectă şi se preţuiesc, oare încălzesc şi împart patul conjugal cu aceeaşi plăcere manifestată pentru bucătăria chinezească?
În clipa aceea se auzi bîjbîindu-se la uşa de la intrare şi o cheie se răsuci în broască.
— Aha, zise Gretchen, a sosit veteranul cu pieptul plin de medalii. Willie intră. Păşea sigur, fără să se clatine.
— Bună, iubito, zise el şi, aplecîndu-se, îşi sărută soţia pe obraz.
Ca totdeauna cînd îl revedea după mai mult timp, Rudolph rămase surprins de statura scundă
a cumnatului său. Poate că tocmai acesta era cusurul lui, statura măruntă. Willie flutură mîna, în semn de salut. Ce mai face prinţul comerţului? întrebă el, pe jumătate ironic.
— Felicită-l, interveni Gretchen. Astăzi a semnat înţelegerea aceea.
— Felicitări, se conformă Willie. Îşi roti ochii prin cameră. Dumnezeule! exclamă el, dar întuneric mai e aici! Ce naiba discutaţi în ambianţa asta? Despre morţi, morminte sau fapte necurate săvîrşite în miez de noapte? Se duse la bar şi îşi turnă rămăşiţa de whisky. Iubito, trebuie să
cumpărăm o sticlă de whisky, constată el.
Gretchen se sculă automat în picioare şi se duse în bucătărie. Willie se uită îngrijorat după
ea.
— Rudy, vorbi el în şoaptă, e furioasă pe mine că n-am venit la cină?
— Nu, nu cred.
— Mă bucur că te-am găsit aici, zise Willie. Altminteri aş fi fost silit să ascult a 725-a predică. Îţi mulţumesc, iubito, se adresă el lui Gretchen care se înapoiase cu altă sticlă din bucătărie.
O luă, îi desfăcu dopul şi îşi mai turnă o doză, ca să dea mai multă consistenţă băuturii din pahar.
Ce aţi făcut în seara asta, copii? se interesă el.
— Am avut o reuniune de familie, zise Gretchen de pe canapeaua pe care şedea. Ne-am dus la un meci de box.
272
— Undee? întrebă Willie perplex. Ce tot vorbeşte, Rudy?
— O să te lămurească ea mai tîrziu. Rudolph se ridică în picioare, abandonînd paharul cu whisky aproape neatins. Eu plec, mîine cînd se crapă de ziuă trebuie să fiu în picioare. Se simţea stînjenit stînd lîngă Willie şi prefăcîndu-se că noaptea respectivă nu se deosebea de celelalte, că
Gretchen nu i-a spus nimic despre relaţiile lor şi că deci el nu ştia nimic. Se aplecă şi o sărută pe obraz pe sora sa. Willie îl însoţi la uşă.
— Mulţumesc că te-ai abătut pe la noi şi i-ai ţinut de urît fetiţei mele. Parcă mă simt mai puţin vinovat că am lăsat-o singură. Dar n-am avut încotro!
N- amfăcut- o dinadins, Tommy, îşi aminti Rudolph. Îţi jur că n- am făcut- o dinadins!
— Nu trebuie să te scuzi faţă de mine, Willie, zise el.
— Hei, ia spune, glumea, nu-i aşa? Chestia aia cu meciul de box. Nu cumva e vreo... vreun soi de ghicitoare, sau ce o fi?
— Nu. Chiar am fost la o gală de box.
— N-am să o înţeleg niciodată pe femeia asta, se minună Willie. Cînd se transmite vreun meci din astea la televizor, trebuie să mă duc prin vecini ca să mă uit. În sfîrşit, sper că o să-mi povestească ea în amănunt, zise el strîngînd cu căldură mîna cumnatului său.
Rudolph ieşi. Îl auzi pe Willie încuind uşa şi asigurînd-o cu lanţul împotriva hoţilor.
Pericolul e înăuntru, ar fi vrut să-l avertizeze Rudolph. Ai încuiat uşa, dar primejdia a rămas cu tine, în încăpere. Coborî treptele încet. Se întreba, nehotărît, ce escapadă şi-ar fi permis el acum, unde s-ar fi dus şi cui i-ar fi pus coarne dacă atunci, în noaptea aceea din 1950 telefonul din camera 923 a hotelului St. Moritz ar fi răspuns la apelul său. De-aş fi credincios, gîndi el, cufundîndu-se în întunericul nopţii, aş zice ca Dumnezeu ţine cu mine. Îşi aminti că îi făgăduise surorii sale să facă
tot ce îi statea în putinţă ca să obţină divorţul în condiţiile dorite de ea. În acest scop trebuia să
întreprindă un prim pas logic, căci el era omul logicii. Se întrebă unde ar putea găsi un detectiv particular de încredere şi gîndul i se îndreptă spre Johnny Heath. Johnny era newyorkez get-beget şi trebuia să cunoască vreunul. Oftă, detestînd de pe acuma clipa cînd va păşi în biroul detectivului, detestîndu-l şi pe detectivul pe care încă nu îl cunoştea şi care într-o singură săptămînă trebuia să
pună la punct toate pregătirile care se impuneau pentru a nărui o căsnicie şi pentru a pune capat iubirii unei perechi.
Se întoarse şi aruncă o ultimă privire scurtă spre casa pe care tocmai o părăsise şi împotriva căreia se angajase să comploteze. Ştia că nu va mai fi în stare niciodată să urce cele cîteva trepte, să
strîngă din nou mîna fragilă, mica, a omului acela deznădăjduit. Pînă şi duplicitatea avea limitele ei!
273
Capitolul 6
I
Dimineaţa urinase cu sînge, dar nu prea mult, şi nu avusese dureri. Imaginea chipului său, reflectată de geamul vagonului pe cînd traversau un tunel, îi apărea cam sinistră, din cauza plasturelui lipit deasupra sprîncenei. Altminteri îşi zise că arăta ca orice alt cetăţean care se ducea la bancă. Hudsonul sclipea albastru, rece, sub razele palide ale soarelui de octombrie. Şi în timp ce trenul se tîra ca o rîmă pe lîngă Sing Sing gîndul îi fugi spre puşcăriaşii care priveau printre gratii la fluviul larg ce-și rostogolea nestăvilit undele, aruncîndu-se şi dizolvîndu-se în apele oceanului.
