Am băgat în buzunar şapte sute de mangoţi, zise el cu tonul unui băieţaş care se laudă cu cine ştie 265
ce şotie. Deşi nu prea a fost bine că ai pomenit despre treaba asta în faţa Teresei. Acuma, ca ştie, o să se ţină de capul meu, ca ogarul de vînat.
— E mult de cînd te-ai căsătorit? îl întrebă Rudolph.
— De doi ani. Legal. Întîi a rămas gravidă, apoi mi-am zis, ce dracu! Ridică din umeri. E o fată de treabă. Cam prostuţă, dar e în regulă. Puştiul însă merită. Am un băiat, preciză el privindu-l maliţios. Poate-l trimit la unchiul său să-l înveţe manierele de gentleman, să nu rămînă un boxeur nenorocit şi stupid ca taică-său.
— Mi-ar face plăcere să-l văd, răspunse Rudolph cam înţepat.
— Oricînd. Treci pe la mine. Thomas îşi puse un pulover cu guler pe gît şi vocea i se voală
cînd îl trase peste cap. Tu te-ai căsătorit?
—
Nu
— Tot isteţul familiei ai rămas, remarcă Thomas. Dar Gretchen?
— De mult. Are un băiat de nouă ani.
Thomas aprobă clătinînd capul.
— Promitea ea să nu-şi piardă timpul prea mult! Pe cinstea mea, e damă mişto! Arată
grozav, nu-i aşa?
—
Da
—
Dar caracterul şi l-a schimbat sau a rămas acelaşi rahat care a fost?
— Nu vorbi aşa! protestă Rudolph. Era o fată teribil de drăguţă şi a devenit o femeie foarte de treabă.
— Trebuie să te cred pe cuvînt, acceptă Thomas. Îşi pieptănă părul în faţa unei oglinzi crăpate. N-am avut cum să aflu, dacă am fost lăsat pe dinafară...
— N-ai fost lăsat pe dinafară, respinse Rudolph.
— Glumeşti, frăţioare? Thomas îşi puse pieptenul în buzunar, aruncă o ultimă privire critică
asupra feţei sale umflate, cu dunga albă a leucoplastului lipit în diagonală deasupra ochiului. Sînt teribil de frumos în seara asta, comentă el. Apoi se întoarse şi în timp ce îmbrăca o haină de tweed lucios peste pulover, observă: pare să-ţi meargă bine, Rudy, arăţi ca un afurisit de vicepreşedinte de bancă.
— Nu mă plîng, răspunse Rudolph înţepat căci nu îi plăcuse comparaţia cu vicepreşedintele.
— Ştii, acum cîţiva ani am fost la Port Philip. Pentru „frumoasele vremuri de altă dată”!
Am aflat că tata a murit, zise Thomas.
— S-a sinucis, preciză Rudolph.
— Aşa mi-a spus şi doamna de la fructărie. Thomas se bătu cu palma pe piept să se asigure că portofelul e la locul lui. Vechiul nostru cămin dispăruse şi nici lumina de la pivniţă nu mai exista, ca să-i arate fiului risipitor drumul izbăvirii, zise Thomas ironic. Apăruse în loc un super-magazin şi încă îmi amintesc specialitatea zilei respective: pulpă de miel. Mama trăieşte?
— Da. E la mine.
— Norocosule! rînji Thomas. Tot în Port Philip?
— Nu, la Whitby.
— Călătoreşti puţin, am impresia, îl tatonă Thomas.
— Am timp destul pentru călătorii, în viitor.
266
Pe Rudolph începuse să-l sîcîie senzaţia neplăcută că fratele său îl necăjeşte dinadins ca să-l enerveze, ca să-l facă să se simtă vinovat în sinea lui. Rudolph se obişnuise ca el să fie cel care dirijează, controlează conversaţiile pe care le avea cu alţii şi fu silit să depună un efort pentru a-şi stăpîni iritarea care ameninţa să-l cuprindă. Privindu-l pe Thomas în timp ce se îmbrăca şi văzînd calmul şi graţia cu care îşi mişca trupul magnific, Rudolph resimţi milă, dar şi multă dragoste, ca şi dorinţa mocnită de a-l ajuta pe tînărul acesta cu chip de adolescent, de a-l feri de o altă seară
asemănătoare celei care tocmai se încheiase, de a-l scăpa de imposibila lui soţie, de gloata dezlănţuită, de medicul vesel care îi cususe rana, de toţi paraziţii care se aciuaseră pe lîngă el şi trăiau de pe urma suferinţelor lui. Se împotrivea din răsputeri ca sentimentele şi dorinţele trezite în inima sa să nu fie erodate de sarcasmul lui Thomas – rămăşiţă a vechilor lui simţăminte de gelozie şi ostilitate care ar fi trebuit să dispară de mult.
— Eu, spunea Thomas, am văzut cîteva locuri: Chicago, Cleveland, Boston, New Orleans, Philadelphia, San Francisco, Hollywood, Tia Juana. Numeşte-mi ce oraş pofteşti şi ai să vezi că am fost şi acolo. Sînt un om care şi-a lărgit orizontul călătorind.
Uşa fu dată violent de perete şi Teresa, boită ca o paiaţă, năvăli furioasă în încăpere.
— Hei, băieţi, aveţi de gînd să discutaţi aici toată noaptea? întrebă ea arţăgoasă.
— O.K., O.K, scumpo, o potoli Thomas. Tocmai voiam să venim. Haideţi şi voi, să luăm masa împreună, îi invită el pe Rudolph şi pe Gretchen.
