vină duminica, aha!, atunci de-abia capeţi imaginea adevăratului domn Jordache. Sar dopurile, vinul curge valuri; el bea fără reţinere, rîde la glumele răsuflate ale lui Ben Larsen, îşi freacă piciorul de al sărmanei fetiţe vînzătoare la parterul magazinului. Sfinte Dumnezeule, dar ciolănos genunchi aveţi, domnule Jordache! Rudolph nu se putu stăpîni şi rîse, iar ceilalţi făcură la fel.
— Ei bine, al dumitale nu e osos, sînt gata să depun mărturie, domnişoară Soames, replică
Rudolph şi din nou rîseră în cor.
— Domnul Jordache, neînfricatul motociclist care înfruntă „zidul morţii”, care vede tot, ştie tot, şi simte tot, zise domnişoara Soames. Iisuse, mi-e tare greu să-ţi spun într-una „domnule Jordache”! Poate preferi să-ţi spunem „tînărul patron”? Sau, Rudy, dacă eşti de acord?
— Rudy, răspunse el. Dacă ar fi fost singuri ar fi luat în mîini chipul acela îmbujorat şi i-ar fi sărutat buzele uşor întredeschise, ce sclipeau ispititoare şi zeflemitoare în acelaşi timp.
— Rudy, deci, repetă ea. Apoi: Sonia, spune Rudy!
249
— Hello, Rudy, se supuse domnişoara Packard. Pentru ea nu însemna mare lucru, ea nu făcea parte din „Magazinul Calderwood”.
— Benny! porunci domnişoara Soames. Larsen îl privi rugător pe Rudolph.
— E afumată, zise el în chip de scuză.
— Nu fi copil, îl încurajă Rudolph.
— Rudy, rosti Larsen cu jumătate de gură.
— Rudy, omul misterios, reluă monologul domnişoara Soames, sorbind vinul din paharul ei.
Omul care dispare din ochii lumii îndată după închiderea magazinului şi nimeni nu îl mai vede, nici bărbaţii, nici femeile şi nici copiii, decît a doua zi la lucru. Douăzeci de fete de la parterul magazinului suspină, noapte de noapte, după el, cu nasul în pernă, fără să punem la socoteală
doamnele de la celelalte raioane. Dar dumnealui trece pe lîngă ele zîmbind rece, neîndurător.
— Unde naiba ai învăţat să vorbeşti aşa? se minună Rudolph stînjenit, amuzat şi flatat în acelaşi timp.
— Citeşte mult, îl lămuri domnişoara Packard. O carte pe zi. Domnişoara Soames ignoră
întreruperea.
— El e un adevărat mister învăluit în enigmă, cum a spus domnul Churchill într-o ocazie.
Se zvoneşte că aleargă în fiecare dimineaţă împreună cu un tînăr negru. Dar, oare, de cine sau de ce fuge el? Se aude că umblă prin New York în compania unor persoane dubioase. Oare ce păcate comite el în marea metropolă? De ce nu păcătuieşte aici, în oraşul nostru?
— Betsy, hai să schiem, încercă Larsen să schimbe cursul discuţiei.
— Reveniţi în această staţiune duminica viitoare şi poate că veţi căpăta răspuns la nedumeririle voastre, continuă domnişoara Soames. Acum puteţi să-mi sărutaţi mîna. Îi întinse mîna cu încheietura îndoită, iar Rudolph i-o sărută îmbujorîndu-se uşor.
— Trebuie să mă înapoiez în oraş, zise el. Nota de plată se afla pe masă. Rudolph o achită.
Cu bacşiş cu tot consumaţia costase cincisprezece dolari.
Afară ningea uşor. Muntele se întrezărea vag şi ameninţător prin fulguiala învolburată.
— Mulţumim pentru masă, domnule Jordache, vorbi Larsen în numele tuturor. Era de-ajuns să-i spună Rudy o dată pe săptămină. A fost splendid.
— Mi-a făcut mare plăcere, domnule Jordache, adăugă şi domnişoara Packard, intrată în rolul de soţie. V-o spun cu toată sinceritatea.
— Vino, Betsy, să luăm panta pieptiş, să mai risipim fumurile vinului ăsta, o chemă Larsen pe domnişoara Soames.
— Eu mă înapoiez în oraş cu bunul şi vechiul meu prieten Rudy, cu maşinăria lui care înfruntă moartea, răspunse ea. Nu-i aşa, Rudy?
— O să-ţi fie foarte frig pe motocicletă, zise Rudolph. Cu ochelarii supradimensionaţi ridicaţi peste căciula de schi, domnişoara Soames arăta fragilă şi vulnerabilă. Capul, datorită mai ales ochelarilor, părea foarte mare – o osatură prea masivă pentru o feţişoară răutăcioasă ca a ei.
— Astăzi nu mai schiez, hotărî ea cu maiestuoasa distincţie. Acum am poftă de alte sporturi.
Se duse la motocicletă şi îl chemă poruncitor: Haide, să pornim!
— Nu o luaţi dacă nu vreţi. Larsen era neliniştit şi simţea răspunderea apăsîndu-l.
250
— Las-o să vină, interveni Rudolph. N-o să gonesc şi o să mă asigur că n-am pierdut-o pe drum.
— E o fată veselă şi amuzantă, însă nu ţine la băutură. Dar nu e rea, îi luă apărarea Larsen.
— N-a făcut nimica rău, Benny. Rudolph îl bătu pe umărul gros al puloverului. Nu îţi face griji. Şi vezi cum rezolvi treaba aceea, îl îndemnă el. Se simţea în largul său cînd se afla în sfera afacerilor.
— Sigur, domnule Jordache, răspunse Larsen în timp ce Rudolph pornea motorul şi părăsea locul de parcare în tirul de mitralieră al motocicletei.
Stratul de zăpadă nu era gros, dar suficient pentru a-l determina să conducă atent.
Domnişoara Soames îşi încolăcise braţele în jurul taliei lui Rudolph cu o forţă surprinzătoare pentru o fată ce părea atît de fragilă şi de nerezistentă. Vinul băut îi dezlegase limba dar nu îi afectase simţul echilibrului, aşa că se înclina cu uşurinţă la curbe, împreună cu el. Fredona din cînd în cînd un crîmpei din cîntecele pe care el le auzea în fiecare zi la raionul de muzică, însă din cauza vîntului stîrnit urechea sa prindea doar frînturi, o voce care venea parcă de departe, glasul unui copilaş
