vrei să relevi cît de mult se chinuieşte sufleteşte, cît de şovăitor şi debusolat este.

— Ei bine, măcar atît ai sesizat şi tu, pentru Dumnezeu!

— Vrei să continui sau mă duc să pregătesc micul dejun?

— Cînd m-o pune dracul să mă însor încă o dată, o să am grijă ca muierea pe care o s-o iau să nu fie a naibii de isteaţă ca tine. Dă-i înainte.

— Ei bine, poate ţie ţi se pare că prezinţi frămîntările, nehotărîrea şi tulburările lui, zise Gretchen şi poate că el chiar e convins că exprimă frămîntările sale sufleteşti, îndoielile, nehotărîrile, dar eu disting în această secvenţă doar un tînăr chipeş care se admiră în oglindă, întrebîndu-se dacă

lumina e corect folosită pentru a-i scoate în evidenţă ochii.

— Rahat! exclamă Colin. Eşti o javră!

— În locui tău aş elimina toată secvenţa, replică ea fără milă.

— Viitorul film te duci tu să-l faci, iar eu mă apuc de gătit la bucătărie, zise el.

— Tu mi-ai cerut, îi aminti ea.

— N-am să mă învăţ minte niciodată! Sări din pat. În cinci minute mă prezint la micul dejun, o preveni el şi porni, lipăind, spre baie. Dormea fără haina de la pijama, iar cutele cearşafului imprimaseră dungi purpurii pe spatele lui muşchiulos, fără pic de grăsime, ca urmele lăsate de un bici invizibil. Se opri la uşă. Celelalte muieri, pe care le-am cunoscut înaintea ta, zise el, socoteau că

tot ce făceam era excepţional. Şi cînd te gîndeşti că tocmai cu tine m-am însurat...

— Pentru că ele nu gîndeau, ci doar spuneau ceva ce socoteau că îţi făcea plăcere, replică

Gretchen. Se duse la el, iar el o sărută.

— O să-mi lipseşti, şopti Colin. Teribil. O împinse brutal. Du-te! Şi ai grijă, cafeaua să fie neagră!

În timp ce se bărbierea începu să fredoneze, voioşie neobişnuită la el, la început de dimineaţă. Gretchen ştia că şi el fusese îngrijorat din cauza secvenţei respective şi că acum răsufla 300

uşurat. Acum că ştie ce nu e bine, se va închide în sala de montaj şi va avea plăcerea deosebită să

elimine şi să arunce la coş patru zile de trudă ce costaseră studioul patruzeci de mii de dolari.

Ajunseră devreme la aeroport şi cutele de îngrijorare dispărură de pe fruntea lui Billy cînd văzu valizele lor dispărind în spatele tejghelei. Se îmbrăcase cu un costum de tweed gri şi cămaşă

roz-pal cu cravată albastră, ca pentru călătorie. Părul şi-l pieptănase frumos, iar pe bărbie nu se vedeau obişnuitele coşuri ale adolescenţei. Gretchen gîndea că arăta foarte chipeş şi mai în vîrstă

decît cei paisprezece ani ai săi. Era deja cît ea de înalt şi îl depăşise pe Colin care îi adusese cu maşina la aeroport făcînd eforturi admirabile pentru a-şi ascunde nerăbdarea de a se înapoia la munca sa de la studio. În timpul călătoriei spre aeroport Gretchen se străduise din răsputeri să nu izbucnească, deoarece modul cum conducea Colin automobilul o ţinea încordată la culme. Era unul din lucrurile pe care Colin, după părerea ei, le făcea prost. Uneori conducea enervant de lent, cu gîndul aiurea, apoi deodată apăsa pe accelerator şi începea să gonească nebuneşte, înjurîndu-i şi blestemîndu-i pe conducătorii maşinilor pe care le depăşea sau care încercau să-l depăşească pe el.

Cînd nu se mai putea stăpîni şi îl certa pentru vreo depăşire pe muchie de cuţit, Colin mîriia şi o punea la punct: „Nu fi ca o soţie tipic americană!” Avea convingerea că era un şofer excepţional şi îi atrăsese atenţia că nu făcuse nici un accident deşi agenţii de circulaţie îl opriseră în repetate rînduri pentru depăşire de viteză. Incidentele fuseseră rezolvate cu discreţie, fără consecinţe pentru el, prin intervenţia acelor persoane dubioase, dar nepreţuite, care se ocupau în numele studioului de muşamalizarea tocmai a unor astfel de cazuri.

Alţi pasageri sosiră la tejghea cu bagaje.

— Avem timp berechet. Haideţi să bem o cafea, îi invită Colin. Gretchen ştia că Billy ar fi preferat să stea la ieşire pentru a fi primul care urcă în avion cînd se va da semnalul, de aceea zise:

— Ascultă, Colin, nu e nevoie să mai rămîi. Despărţirile-s totdeauna plictisitoare...

— Să bem totuşi o cafea, insistă el, încă nu m-am trezit complet. Străbătură sala şi se îndreptară spre restaurant, Gretchen încadrată de Colin şi Billy. Era conştientă de ţinuta chipeşă a bărbaţilor şi de propria-i frumuseţe, iar fericirea ei creştea cînd surprindea lumea privindu-i admirativ. Ah, mîndria, ce păcat delicios! gîndi ea.

La restaurant Gretchen şi Colin comandară cîte o ceaşcă de cafea. Billy bău o coca-cola, înghiţind şi tableta de Dramamină.

— Pînă la optsprezece ani eu vomitam şi în autobuz, îi zise consolator Colin. Apoi am avut prima mea fată şi m-am lecuit.

Un fulger sclipi prin ochii băiatului. Colin discuta cu el aşa cum vorbea în mod obişnuit cu un om matur. Gretchen se îndoia că procedează înţelept. Ea nu îşi dădea seama dacă Billy îşi iubea tatăl vitreg, dacă îl suporta doar sau dacă îl ura. Billy nu îşi exterioriza sentimentele, iar Colin nu depunea nici un efort deosebit ca să şi-l apropie. Uneori se purta fără menajamente cu băiatul, alteori manifesta mult interes faţă de el, ba chiar îl ajuta să-şi facă lecţiile; uneori era vesel, încîntător, alteori distant. Colin nu făcea concesii publicului său. Dar măiestria dovedită în profesiunea sa nu însemna că implicit avea talent şi în relaţiile cu un copil însingurat, rezervat, trăind cu o mamă care îl părăsise pe tatăl său pentru un amant dificil, capricios şi labil. Gretchen şi Colin se certau pe tot soiul de probleme, dar niciodată în legătură cu Billy. Mai mult, Colin suporta cheltuielile pentru educaţia băiatului, căci Willie Abbott trecea printr-o perioadă financiară grea. Îi 301

interzisese categoric însă lui Gretchen să-i spună adevărul, dar ea era convinsă că băiatul ghicea sursa banilor.

— Cînd eram ca tine, îi spuse Colin, şi m-au trimis la şcoală, am plîns o săptămînă întreabă

la început. În primul an uram şcoala. În al doilea an am suportat-o. În al treilea an am editat ziarul şcolii şi pentru întîia oară am simţit gustul ameţitor al puterii. Şi deşi n-am spus nimănui (nici chiar mie însumi nu mi-am mărturisit), mi-a plăcut această senzaţie. În ultimul an am plîns cînd a trebuit să mă despart de şcoală.

— Eu nu am nimic împotriva şcolii şi mă duc cu plăcere, răspunse Billy.

— Perfect, continuă Colin. Şcoala la care ai să te duci este bună, dacă se poate afirma aşa ceva în legătură cu o iristituţie de învăţămînt în zilele noastre. În cel mai rău caz, cînd ai s-o termini ai să fii în stare să încropeşti o frază afirmativă simplă în limba engleză. Ţine. Scoase un plic din buzunar şi i-l întinse băiatului. Ia-l şi nu-i spui mamei ce-i înăuntru.

— Mulţumesc, zise Billy şi vîrî plicul în buzunarul de la piept al hainei. Se uită la ceas. Nu credeţi că e timpul să mergem?

Porniră toţi trei, în pas de marş, spre ieşire, Billy cărîndu-şi ghitara. Pe Gretchen o neliniştea reacţia conducerii şcolii – o veche şi respectabilă instituţie presbiteriană de învăţămînt din Noua Anglie – faţă de instrumentul muzical al lui Billy. Era, totuşi, posibil ca să nu suscite nici o reacţie negativă, ştiind şi cunoscînd că se puteau aştepta la orice în ziua de azi de la nişte băieţi de paisprezece ani.

Cînd ajunseră la ieşire, pasagerii începuseră deja să urce în avion.

— Du-te înainte, Billy, îl îndemnă mama, vreau să-mi iau rămas bun de la Colin.

Colin scutură mîna băiatului şi îi zise:

— Dacă ai nevoie de ceva, telefonează-mi.

Gretchen îl privi pe Colin în timp ce acesta vorbea cu băiatul ei. Grija şi duioşia întipărite pe faţa lui, cu trăsături colţuroase, erau reale, iar ochii săi pătrunzători sub sprîncenele negre, stufoase, emanau căldură şi dragoste. N-am greşit gîndi ea, nu, n-am greşit.

Billy surise grav. Pornea într-o călătorie tulburătoare, părăsea un tată pentru a se duce la altul. Porni, cu ghitara în bandulieră, ca un infanterist cu puşca, în patrulare.

— O să fie bine, zise Colin uitîndu-se după băiatul care ieşea pe uşă pentru a se îndrepta spre uriaşul avion reactor ce aştepta la capătul pistei.

— Sper, răspunse Gretchen. Erau bani în plic, nu-i aşa? îl întrebă pe Colin.

— Cîteva foi acolo, zise Colin nepăsător. Bani de buzunar. Să-i aline clipele de amărăciune.

Sînt momente cînd un băiat de vîrsta lui are nevoie de un pahar de milkshake47 ca să depăşească

dificultăţile educaţiei, sau de o revistă Playboy 48. Willie o să te întîmpine la Idlewild?

— Da.

— Mergeţi împreună cu puştiulică la şcoală?

— Da.