silitoare, fratele tău a fost drăguţ şi mi-a dat adresa ta de la New York şi profit de prilej ca să iau legătura cu băiatul meu care rătăceşte de atîta amar de vreme”.

Iisuse Cristoase, gîndi Thomas, altă poveste! Tocmai sosise acasă şi găsise plicul pe masa din vestibul. O auzea pe Teresa umblînd cu cratiţele prin bucătărie şi pe bebeluş bolborosind.

— Am venit! strigă el intrînd în camera de zi. Înlătură din cale o maşină-jucărie de pompieri şi se trînti în fotoliul tapisat cu satin oranj pe care îl cumpărase la insistenţele soţiei. Ţinea scrisoarea în mîna ce îi atîrna pe lîngă fotoliu şi nu se hotăra dacă să o arunce pe loc sau nu.

Teresa intră venind din bucătărie. Pusese un şorţ peste rochie. Picături de transpiraţie sclipeau pe faţa-i sulemenită. Copilul se tîra de-a buşilea după ea.

— Ai primit o scrisoare, îl anunţă ea. În ultimul timp, mai ales după ce aflase că Thomas nu o va lua cu ea în Anglia, era tot timpul îmbufnată.

— Daa, receptă Thomas.

— E scrisul unei femei, remarcă ea.

— E de la mama, pentru Dumnezeu!

— Şi vrei să te cred?

— Na, uită-te! Şi-i vîrî scrisoarea sub nas.

Teresa privi cruciş, forţîndu-se să citească. Era foarte mioapă dar se încăpăţîna să nu poarte ochelari.

— E un scris prea tineresc pentru o mamă, zise ea cu îndoială şi constată: Văd că familia ta creşte rapid şi spectaculos.

Se înapoie la bucătărie, luînd şi copilul, care ţipa şi se zbătea ca să-l lase acolo. Furios şi ca să îi facă în ciudă soţiei, se hotărî să citească scrisoarea, îndemnat şi de curiozitatea de a afla ce vrea căţeaua aia bătrînă.

„Rudolph mi-a povestit modul cum v-aţi întîlnit, citi Thomas mai departe, şi îţi mărturisesc că am fost mai mult decît şocată, aflînd profesiunea pe care ţi-ai ales-o. Deşi nu ar trebui să fiu, dacă ţin seama de firea lui taică-tău şi de exemplul pe care ţi l-a dat cu sacul acela ce atîrna tot timpul în curtea din spate şi la care se antrena. La urma urmei e muncă cinstită. Rudolph îmi spunea că te-ai adunat la casa ta, că ai soţie şi copil. Nădăjduiesc că eşti fericit cu soţia ta. Rudolph nu mi-a descris-o, dar sper că ai avut mai mult noroc decît mine cu taică-tău. Nu ştiu dacă Rudolph ţi-a spus: tatăl tău a dispărut într-o noapte, pur şi simplu s-a topit parcă, cu barca aia a lui. Eu nu mă simt bine şi presimt că zilele îmi sînt numărate. Tare aş vrea să vin la New York să-mi văd băiatul şi nepoţelul, dar îmi este foarte greu să mă deplasez. Dacă Rudolph ar cumpăra un automobil în locul motocicletei, cu care cutreieră tot oraşul, atunci aş putea veni pînă la tine. Ba chiar Rudolph ar putea să mă ducă la biserică duminicile ca să-mi răscumpăr păcatele pe care le-am comis ani de-a rîndul, silită de tatăl tău, să trăiesc ca o păgînă. Socotesc, totuşi, că nu trebuie să mă plîng. Rudolph e foarte bun, a cumpărat un televizor care face mai suportabile zilele lungi şi anoste. Acum se pare că e tare ocupat cu proiectele lui pentru că rareori mai doarme acasă. O duce bine, din cîte îmi dau seama, mai ales după cum se îmbracă. Dar el totdeauna s-a îmbrăcat cu grijă şi totdeauna a avut bani în 288

buzunar. Ca să fiu sinceră, n-aş zice că ţin neapărat să văd toată familia noastră în jurul meu, căci pe sora ta am scos-o din inima mea, din motive bine întemeiate. Dacă însă i-aş vedea pe băieţii mei împreună, cred că sufletul meu s-ar umple de bucurie. Am fost totdeauna prea obosită de truda la care mă supunea taică-tău şi de aceea nu am putut să-mi manifest dragostea care v-o purtam. Acum, cînd mi se apropie sfirşitul zilelor sper să dobîndesc pacea sufletească. Am înţeles din tonul lui Rudolph, cînd a vorbit despre tine, că nu te-ai arătat prea prietenos cu el. Poate că ai motivele tale.

Rudolph a devenit rece, deşi nu e lipsit de judecată. Dacă nu doreşti să-l întîlneşti cînd vii aici, îţi pot comunica din timp cînd lipseşte de acasă (ceea ce se întîmplă tot mai des, zile de-a rîndul) şi ne vedem netulburaţi. Sărută-l pe nepoţel. Mama ta care te iubeşte.”

Sfinte Dumnezeule, voci din mormînt! exclamă în sinea sa Thomas. Şedea în fotoliu, cu scrisoarea în mîna care îi atîrna fără vlagă, cu ochii pironiţi în gol, fără să o audă pe soţia sa cum boscorodeşte copilul în bucătărie.

Prin minte i se perindară amintirile anilor cînd trăise împreună cu ceilalţi, sub acelaşi acoperiş, unde însă se simţise mai străin, mai respins decît după ce fusese expediat de acasă, spunîndu-i-se să nu-şi mai arate faţa pe acolo. Poate că se va duce să o vadâ pe bătrînă, îşi zise, ca să-i asculte lamentările tardive despre Rudolph, odorul ei preferat, lăsînd-o să-şi descarce inima în faţa băiatului ei cel blond.

Va împrumuta maşina lui Schultzy, hotărî Thomas, şi o va duce şi la biserică. Asta o să facă.

Să vadă blestemaţii ăştia din neamul său cît de mult au greşit în privinţa lui.

II

Domnul McKenna părăsi camera hotelului. Fost poliţist, pensionat, cu aspect de edil blajin şi înţelept, se ocupa acum de investigarea cazurilor de încălcare a legii, în calitate de detectiv particular. Scosese din servieta neagră, aspectuoasă, raportul pe care îl pusese pe birou, în faţa lui Rudolph.

— Sînt convins că acest raport vă va furniza toate informaţiile de care aveţi nevoie cu individul în chestiune. Rubicondul domn McKenna vorbise molcom, frecîndu-şi chelia cu palma durdulie ca o pernuţă. Pălăria sobră, de fetru gri, o aşezase pe birou, în apropierea sa. De fapt investigaţia a fost simplă şi neobişnuit de scurtă, dacă ţinem seama de rezultatele atît de complete pe care le-am obţinut. În glasul domnului McKenna se distingea o notă de regret sincer pentru lipsa totală de prevedere din partea lui Willie, ceea ce nu îi permisese anchetatorului să-şi demonstreze măiestria profesională şi determinase încheierea atît de rapidă a investigaţiei. Cred că soţia sa se va convinge că, pe baza legislaţiei din statul New York privind adulterul, orice avocat competent va obţine divorţul fără nici o dificultate. Fără îndoială ea este partea lezată, lucrul acesta e limpede.

Rudolph se uită cu scîrbă la raportul bătut cu grijă la maşină. A asculta pe ascuns convorbirile telefonice părea să fie la fel de uşor ca şi cumpărarea unei franzele. Pentru cinci dolari căpătai permisiunea, la orice hotel, să instalezi un microfon în cameră. Secretarele culegeau din coşul de hîrtii bucăţelele unei scrisori de dragoste şi reconstituiau textul lipindu-le cu grijă, în schimbul echivalentului unei mese la restaurant. Fete bătrîne, refulate, se ofereau să depună

mărturia dorită. Poliţia îşi deschidea dosarele cu depoziţii secrete făcute în faţa comisiilor speciale 289

şi ţi le punea la îndemînă. Nimic nu era destul de secret pentru a nu fi dezvăluit. În pofida afirmaţiilor făcute de poeţi, posibilităţile de investigare şi de obţinere a informaţiilor erau nelimitate.

Rudolph ridică receptorul şi ceru să i se facă legătura cu Gretchen. Ascultă centralista formînd numărul şi auzi semnalul acela enervant de ocupat. Puse receptorul la loc, se duse la fereastră şi, dînd la o parte draperiile, privi afară. Jos, în stradă, pietonii, cu gulerele pardesielor ridicate, se luptau pieptiş cu vîntul aspru, grăbindu-se să ajungă mai repede la adăpostul cald al căminelor. Era o zi prielnică pentru un fost poliţist.

Reveni la telefon, ceru din nou să i se facă legătura cu Gretchen şi din nou se auzi semnalul de ocupat. Plictisit, trînti receptorul. Voia să termine cît mai repede cu această chestiune neplăcută.

Vorbise cu un avocat prieten, fără să folosească nume, iar acesta îl sfătuise ca partea lezată să se mute din căminul conjugal, împreună cu copilul, înainte de a intenta acţiunea de divorţ, cu excepţia cazului cînd exista posibilitatea de a-l determina pe soţ să plece definitiv, chiar din clipa aceea. Sub nici un motiv partea lezată nu trebuia să doarmă, nici măcar o singură noapte, sub acelaşi acoperiş

cu viitorul acuzat. Înainte de a-l chema pe Willie pentru a-i pune în faţă raportul detectivului, voia să o prevină pe Gretchen despre intenţia sa şi să-i spună că va vorbi de îndată cu soţul ei. Dar telefonul continua să fie ocupat. Partea lezată avea o după-amiază foarte încărcată. Cu cine discuta, oare? Cu Johnny Heath, amantul potolit, curtenitor, oaspete permanent în casa ei sau cu vreunul din ceilalţi zece bărbaţi despre care pomenise şi cu care nu mai voia să se culce? Femeia cea mai lesne de cucerit la pat, din tot New York-ul, cum spusese ea, surioara lui.

Se uită la ceas: patru fără cinci. Willie se înapoiase, fără îndoială, la serviciu şi moţăia fericit, sub efectul paharelor de martini ingurgitate înainte de masa de prînz.

Luă receptorul şi ceru legătura cu Willie. Două secretare cu voci dulci, eterice şi electrizante, cu farmecul propriu al celor care au misiunea de a se ocupa de relaţii publice, se interpuseră pînă ce obţinu legătura dorită.

— Salut, prinţ al neguţătorilor, se auzi glasul vesel al lui Willie. Cărui fapt datorez cinstea de a fl obiectul atenţiei tale? Tonul său se întemeia, evident, pe forţa a cel puţin trei martini-uri.

— Willie, zise Rudolph cu gravitate, trebuie să vii la mine imediat.

— Ascultă, fecior, sînt cam prins...

— Willie, te previn să vii încoace chiar în clipa aceasta.

— O.K., răspunse Willie, impresionat de tonul lui Rudolph. Comandă-mi între timp ceva de băut.

Willie şedea, fără băutura solicitată, în fotoliul pe care nu de mult îl părăsise fostul poliţist şi citea raportul prezentat de acesta. Rudolph privea pe fereastră afară. Auzi hîrtiile foşnind cînd Willie puse raportul pe birou şi se întoarse.

— E bună, conchise Willie, se pare că sînt un băieţaş foarte ocupat. Ce ai de gînd să faci cu astea? întrebă, bătînd cu palma hîrtiile.

Rudolph luă foile prinse cu o capsă, le rupse mărunt şi aruncă bucăţelele de hîrtie la coş.

— Ce înseamnă asta? ridică sprîncenele Willie.

— Înseamnă că n-am să fac uz de chestia asta, zise Rudolph. Nimeni nu va afla despre raportul acesta. Iar nevastă-ta va trebui să găsească altă cale dacă vrea să divorţeze de tine.

290

— O, se dumiri Willie, a fost ideea lui Gretchen?

— Nu chiar. Ea mi-a spus că vrea să se despartă de tine, dar că vrea să păstreze ea copilul iar eu i-am făgăduit să o ajut.

— Chemarea sîngelui e mai puternică decît legăturile stabilite de instituţia căsătoriei, nu-i aşa?

— Cam aşa e. Însă nu-i vorba de sîngele meu. În cazul acesta.

— Aproape că ai devenit un rahat perfect, prinţ al oamenilor de afaceri, nu-i aşa?

— Aşa este.

— Scumpa mea soţie ştie despre raport?