Ţicălosul, îl blestemă în gînd Thomas. Dar nu zise nimic şi rămase cu faţa impasibilă.
Dominic se aşeză pe jos şi îşi şterse, gînditor, sîngele cu manuşa. Greening nu catadicsi să-l ajute, dar se retrase un pas şi îl privi curios, cu mîinile lăsate în jos. Fără să se ridice, Dominic întinse braţele către Thomas.
— Scoate-le, flăcău; zise el cu glas aspru. Mi-ajunge pe ziua de azi, Nici unui nu-vorbi în timp ce Thomas desfăcea şireturile şi-i scotea mănuşile. Ştia că bătrînul luptător nu voia să fie ajutat şi de aceea nici nu încercă. Dominic se ridică greoi şi îşi ştese gura cu mîneca bluzei.
— Îmi pare rău, domnule, se pare că astăzi nu-s în apele mele, se scuză el...
— Ăsta n-a prea fost antrenament, zise nemulţumit Greening. Daca mi-ai fi spus că nu te simţi bine nici nu m-aş fi dezbrăcat. Dumneata ce spui, Jordache, se întoarse el pe neaşteptate către Thomas. Nu vrei sa ne antrenăm cîteva minute?
Jordache, deci îmi cunoaşte numele, îşi zise Thomas. Se uita întrebător la Dominic.
Greening era altceva, se deosebea total de ceilalţi membri cu burtică, entuziaşti, sincer doritori de educaţie fizică, pe care Dominic îi dădea în grija lui Thomas. O scînteie de ură siciliană fulgeră o frîntură de secundă în ochii întunecaţi ai lui Dominic. Sosise timpul să dea foc conacului boieresc!
— Cred că e cazul să-l mulţumim, dacă asta e dorinţa domnului, zise încet Dominic, scuipînd sînge.
Thomas îşi puse mănuşile iar Dominic i le legă, cu capul aplecat, ferindu-şi ochii şi tăcînd.
Thomas simţi că îl cuprinde vechea şi binecunoscuta senzaţie, amestecul acela de teamă, plăcere, frenezie, de furnicături electrizante prin braţe şi picioare, precum şi apăsarea caracteristică, pe stomac. Zîmbi nevinovat, ca un copilaş, peste capul lui Dominic spre Greening, care îl privea rece.
— O.K., zise Dominic, dîndu-se la o parte.
Greening se apropie, fără să şovăie, cu stînga întinsă şi dreapta sub bărbie. Marfă de colegiu, gîndi dispreţuitor Thomas, contracarînd lovitura de stînga şi eschivîndu-se de dreapta. Greening era mai înalt şi mai iute decît el, iar Thomas îşi dădu seama de aceste avantaje ale adversarului cînd primi în plin, la tîmplă, lovitura de dreapta a acestuia. Thomas nu se mai bătuse cu adevărat de la ultima încăierare cu maistrul de la garajul din Brooklyn, iar antrenamentele politicoase pe ring cu 226
gentlemenii, membri ai clubului, nu îl pregătiseră pentru o înfruntare ca aceasta. Greening mimă o lovitură cu dreapta şi îl lovi, fără menajamente, cu stînga la cap. Nemernicul, nu se joacă, gîndi Thomas şi îl atacă la ficat cu stînga, după care plasă, rapid, o lovitură cu dreapta la cap. Dar Greening era puternic, nu încăpea îndoială.
O clipă, Thomas surprinse ochii lui Dominic şi se întrebă dacă îi va face un semn. Dar Dominic nu se mişcă şi nu schiţă nici un semn, nici un gest.
O.K, îşi zise Thomas, să-i dăm drumul. La dracu, ce s-o-ntîmpla apoi, om vedea. Continuară
să lupte fără să ţină seama de cele două minute regulamentare. Greening ataca metodic, brutal, folosind avantajele conferite de statură şi de greutate. Thomas lupta cu obişnuîta-i agresivitate violentă, pe care o ascunsese cu grijă în răstimpul ultimelor luni. Ţine, căpitane, îşi zicea, în timp ce îşi bumbăcea adversarul, folosind toate cunoştinţele acumulate de la Dominic; ţine, fecioraş bogat, poliţistule: eşti mulţumit de contravaloarea pe care o capeţi pentru cei zece dolari ai tăi?
Ambii combatanţi sîngerau la gură, la nas, cînd – în cele din urmă -Thomas aplică lovitura care ştia că marchează începutul sfîrşitului. Buimăcit, Greening se retrase un pas, surîzînd prosteşte.
Continuă să ţină garda ridicată, dar pumnii i se mişcau fără vlagă. Thomas dansa în jurul prăzii, pregătind lovitura decisivă, dar interveni Dominic şi îi despărţi.
— Cred că deocamdată ajunge, domnilor. A fost un antrenament complet, zise el.
Greening îşi reveni iute, ochii săi îşi recăpătau ascuţimea.
— Scoate-mi astea, Dominic, zise, privindu-l cu răceală pe Thomas
Dominic desfăcu şireturile şi îi scoase mănuşile. Greening ieşi călcînd apăsat, fără să-şi şteargă sîngele de pe faţă.
— S-a dus şi slujba mea, zise Thomas.
— Probabil, îi răspunse Dominic, scoţîndu-i mănuşile. Dar, zău, că a meritat. Pentru mine.
Rînji.
Ţimp de trei zile nu se întîmplă nimic. Doar Greening, Dominic şi Thomas fuseseră în sală
şi nici unul din ei nu vorbise cu vreunul din membrii clubului despre confruntarea care avusese loc.
Exista posibilitatea ca, jenat de faptul că a fost bătut de un băieţandru de douăzeci de ani, mult mai mărunt decît el ca stratură, Greening să se ferească de a face caz în comitet despre cele petrecute. În fiecare seară, cînd închideau localul, Dominic îi spunea: „Nimic încă” şi ciocănea cu degetul în lemn. Dar în a patra zi Charley, omul de la vestiar, veni la Thomas.
— Te cheamă Dominic la el în birou. Chiar în clipa asta, îl anunţă el. Thomas se duse fără
să zăbovească. Dominic şedea în spatele biroului şi număra nouăzeci de dolari în bacnote de cîte zece dolari.
— Uite preavizul pe două săptămîni, puştiuie. Din clipa asta eşti concediat. S-a întrunit comitetul în după-amiaza asta.
Thomas vîrî banii în buzunar. Şi eu care credeam că o să rezist cel puţin un an în slujba asta, gîndi el.
— Ţrebuia să mă laşi să-i aplic şi ultima lovitură, Dom, zise el.
— Daa, trebuia, fu de acord Dominic.
— O să ai şi tu necazuri?
227
— Probabil. Ai gijă de tine. Şi ţine minte: să nu te încrezi niciodată în bogătaşi, îl povăţui Dominic.
Îşi strînseră mîinile. Thomas îşi luă lucrurile din dulapul de la vestiar şi plecă fără să-şi ia rămas bun de la cineva.
228
Capitolul 4
