şi ezită înainte de a se dezbrăca. Cînd Mary Jane îi ceruse să o însoţeacă acasă, după ce trecuse bine de miezul nopţii şi nu rămăseseră decît vreo trei-patru persoane răzleţe, nu bănuise ce va urma. Era puţin cam ameţit din cauza băuturii şi se întreba cu nelinişte cum îşi va simţi capul cînd se va culca în pat cu ea. O clipă îi trecu prin minte să o şteargă pe furiş, pe intrarea principală, dar Mary Jane –
cu intuiţia ei feminină sau cu experienţa pe care o avea – strigă voioasă din baie:
— Vin îndată, iubiţel. Fă-te comod.
Aşa că Rudolph se dezbrăcă, aşezînd pantofii pereche sub scaun şi aranjînd hainele, ordonat, pe spătar. Patul era pregătit deja (perne cu margine dantelată, cearşafuri bleu-pal, observă el). Se strecură sub cuvertură, tremurînd un pic. Iată o cale de a se asigura că nu va bate în seara aceasta la uşa camerei cu numărul 923 de la hotel. Rudolph stătea cu ochii închişi, iar inima îi bătea tumultuos.
Se temea puţin, dar – îşi zise în gînd – o dată şi o dată trebuia să se întîmple treaba asta şi ce alt prilej mai potrivit ar fi găsit? Aşa cum stătea cu ochii închişi avea impresia că odaia se scufundă şi se învîrteşte în jurul său, iar patul se leagănă în ritm neliniştitor, ca o barcă legată la ţărm, zdruncinată de valurile agitate ale mării. Deschise ochii exact în clipa cînd Mary Jane intra în cameră, înaltă, goală, mîndră şi superbă, cu trupul mlădios pe care înfloreau doi sîni mici, rotunjori, cu şolduri splendide şi coapse nemarcate de maternitate şi nevătămate de desfrîu. Se aplecă peste bărbatul din pat, scrutîndu-l cu ochii voalaţi, de expertă veterană în dragoste, care a văzut multe şi pe mulţi la viaţa ei, iar părul roşu, cu reflexe întunecate la lumina lămpii mîngîia trupul lui Rudolph.
220
Erecţia se produse instantaneu şi fu nestăvilită, uriaşă – un pilon, o ţeavă de tun! Rudolph oscila între mîndrie şi jenă şi era gata să-i ceară lui Maiy Jane să stingă lumina, dar înainte de a rosti un cuvînt, ea apucă cuvertura de un colţ şi o smulse dintr-o singură mişcare. Rămase în continuare la marginea patului contemplîndu-l cu ochi pătrunzători şi zîmbind uşor.
— Frăţioare, murmură ea moale, frăţiorul meu frumos şi drag. Mîna ei dibace şi catifelată
se strecură mîngîietoare, făcînd pilonul să zvîcnească şi să se zbuciume convulsiv.
— Potoleşte-te, porunci Mary Jane. Mîna ei continua să acţioneze ca un mic animal de pradă cu blană catifelată. Rudolph se cutremură. Stai liniştit, vorbi ea aspru.
Dar totul se sfîrşi repede, ruşinos de repede: un şuvoi gros ţîşni cu violenţă, descriind un arc larg peste trupul său. Icnetul lui Rudolph se încheie în gîfîit. Ea se aşeză în genunchi, la marginea patului şi îl sărută pe gură. Lui Rudolph mîngîierea femeii i se părea insuportabilă acum, mireasma trupului ei, parfumul care se degaja din păr şi mirosul de tutun îl sufocau.
— Îmi pare rău, se scuză el cînd ea îi eliberă gura, dar nu m-am putut abţine.
Mary Jane rîse uşor.
— Nu trebuie să te scuzi, îl consolă ea. De fapt mă simt măgulită, mi-ai făcut un compliment. Se urcă în pat lîngă el şi trase cuvertura peste amîndoi. Se lipi strîns de el, sămînţa bărbatului ungîndu-le trupurile, şi îl înlănţui cu pulpa-i mătăsoasă, petrecînd-o peste coapsa lui. Nu te necăji pentru un fleac, frăţiorul meu, gînguri ea apucîndu-i urechea cu buzele şi lingîndu-i lobul.
Un fior puternic care pornea de la limba ei moale scutură convulsiv trupul băiatului pînă la călcîie, ca un curent electric de înaltă tensiune. Sînt sigură că în cîteva minute ai să fii proaspăt ca la început, frăţioare.
Rudolph ar fi vrut ca ea să nu îi spună mereu „frăţioare”; îi amintea de Gretchen şi nu voia.
Cînd plecase cu Mary Jane, Gretchen îl privise ciudat
Darul profeţiei în domeniul preferat nu o dezminţi pe Mary Jane. În cîteva minute numai, mîinile ei îndemînatice îl treziră, iar el făcu ceea ce ea dorise şi pentru care îl adusese aici, în patul ei. Rudolph o pătrunse cu vigoarea şi forţa acumulate în toţi anii de abstinenţă, pînă cînd, în cele din urmă, femeia se predă, ţipînd: „Oh, Cristoase, ajungeee!”, iar el se înfipse încă o dată, adînc, răscolitor, eliberînd-o şi eliberîndu-se.
„Neputincios, eşti neputincios!” îi răsună în urechi vocea Juliei. Să vină, să vadă acum, să
asculte mărturisirea femeii de lîngă el.
— Sora ta mi-a spus că eşti virgin, o auzi pe Mary Jane spunînd după ce se mai potoliseră.
— Să nu discutăm despre asta, i-o reteză el scurt.
Stăteau unul lîngă celălalt, Mary Jane cu piciorul (un simplu picior, acum) peste genunchiul lui. Inhala adînc fumul ţigării, apoi îl lăsa să iasă alene din plămîni.
— Ţrebuie să mai descopăr vreun fecioraş, cugetă ea cu glas tare. E adevărat?
— Ţi-am spus să nu mai discutăm.
— E adevărat, conchise ea.
— Oricum, acum nu mai e adevărat, filozofă el.
— Nu-i cinstit, îşi continuă ea gîndul. De ce?
— Cum „de ce?” Rudolph nu pricepea rostul întrebării.
— Un tînăr frumos cum eşti tu. Bănuiesc că fetele se ţineau hămesite după tine.
221
— Ele ştiu să se stăpînească atunci cînd vor. Dar să discutăm despre altceva.
— Ce-i cu fetiţa aceea drăgălaşă cu care erai la petrecere? Camera 923 îi fulgeră prin gînd lui Rudolph. Cum o cheamă?
— Julie. Nu îi plăcea să-i pronunţe numele într-o astfel de împrejurare.
— Nu e cu tine?
— Trebuia să ne căsătorim.
— Trebuia? Nu mai trebuie?
— Nu ştiu, răspunse sincer Rudolph.
— Nu îşi dă seama ce pierde, zise Mary Jane, expertă. Bănuiesc că este o caracteristică de familie.
— Ce vrei să spui cu asta? Rudolph era intrigat.
