Thomas ar fi fost în stare să parieze, punînd la bătaie tot cîştigul său viitor, că sora sa, Gretchen, cu părul ei pieptănat simplu, necoafat, cu faţa nesulemenită, cu rochia neagră şi cu ţinuta ei de doamnă

care îţi impunea parcă să nu te atingi nici măcar de tivul rochiei, ar fi satisfăcut un barbat într-o singură repriză, mai mult decît Teresa în douăzeci de reprize a cîte zece minute fiecare.

Dormise prost, cuvintele nevestei sale răsunîndu-i în urechi. Cel mai mult îl deranja faptul că ea avea dreptate. Fusese de ajuns ca fratele şi sora sa să apară în faţa lui, pe neaşteptate, pentru ca să se piardă, să se fîsticeasca şi să se simtă ca pe vremuri, cînd era un puştan, adică dezgustat de sine, prost, inutil, suspect.

Te zbaţi pentru victorie pe ring, ţi se publică fotografia în presă, lumea te ovaţionează şi te bate cu palma pe spate, eşti poftit la Londra; şi deodata apar doi mucoşi despre care nu credeai că ai să mai auzi vreodată, îţi spun „bună”, atîta doar, „bună” şi parcă totul se năruieşte. Ei bine, păcătosul de frate-său – odorul mamei şi preferatul tatei – care îşi dă ifose deschizmd geamul taxiului, o să aibă parte astăzi de un adevărat şoc pe care i-l va provoca netrebnicul său de frate.

O clipă, doar o singură clipă îi trecu prin cap ideea nebună să-şi continue călătoria pînă la Albany, aici să schimbe trenul luîndu-l pe cel pentru Elysium, Ohio, ca să se ducă la singura femeie din lume care îl iubise, lîngă care se simţise bărbat adevărat, cînd încă era doar un adolescent de 275

şaisprezece ani, la Clothilde, servitoarea care îl slujea pe unchiul său pînă şi în pat. Sfîntul Sebastian în cada de baie!

Însă cînd trenul se opri în gară, la Port Philip, Thomas cobori şi se duse la bancă, aşa cum îşi propusese de la bun început.

II

Billy se juca cu mîncarea, punîndu-i la grea încercare răbdarea. Din superstiţie (copiii simt lucruri de care îşi vor aminti peste ani) ea nu îşi schimbase îmbrăcămintea pentru escapada plănuită

în dupa-amiaza aceea. Se aşezase la masă în hainele de lucru – pantaloni şi pulover – şi ciugulea din mîncare fără poftă, dîndu-şi silinţa să se stăpînească, să nu certe copilul cînd învîrtea cu furculiţa bucăţelele de miel şi foile de salată din farfurie.

— De ce trebuie să mă duc la Muzeul de Istorie Naturala? întreba Billy încruntat.

— Pentru că e o vizită foarte interesantă, explica Gretchen.

— Nu pentru mine. De ce trebuie să mă duc? insistă Billy cu încăpăţînare de copil.

— Pentru că merge toată clasa ta, continuă Gretchen sa-i răspundă calm.

— Sînt nişte tîmpiţi! Toţi sînt tîmpiţi, în afară de Conrad Franklin. Billy învîrtea în gură –

de vreo cinci minute, i se părea lui Gretchen – aceeaşi bucăţică de miel. Din cînd în cînd o muta, simbolic, în partea cealaltă a gurii. Gretchen se întreba dacă n-ar fi mai bine să-i traga o palmă în cele din urmă. Ceasul din bucătărie se auzea ticăind parca tot mai tare, dar ea se hotărî să nu se uite.

În cele din urmă însă nu rezista şi privi: era unu fără douăzeci. Voia să ajungă în suburbie la două

făra un sfert, dar mai întîi trebuia să-l ducă la şcoală pe Billy, să se înapoieze repede, să facă un duş

şi să se îmbrace cu atenţie, cu multă atenţie. Apoi trebuia să aibă grijă să nu sosească la întîlnire gîfîind de parca tocmai încheiase maratonul.

— Termină de mîncat, îl îndemnă Gretchen, minunindu-se singura de calmul şi de tonul matern al glasului ei, deşi numai sentimente materne nu îi stăpîneau inima. Ai Jello în frigider.

— Nu-mi place Jello.

— De cînd?

— De azi. Şi ce rost are să mă duc să privesc nişte animale impaiate! reluă Billy subiectul favorit. Măcar de erau vii.

— Duminică te duc la grădina zoologică, îi promise Gretchen.

— Duminică i-am promis lui Conrad Franklin că mă duc la el. Billy duse mîna la gură, scoase bucăţica de miel şi o aşeză pe marginea farfuriei.

— Nu e frumos ceea ce faci, îl certă Gretchen. Ceasul continua sa ticăie obsedant.

— E tare, pretinse Billy.

— Foarte bine, zise Gretchen şi întinse mîna să-i ia farfuria din faţă. Dacă nu vrei, nu vrei.

Billy apucă farfuria cu amîndouă mîinile.

— N-am mîncat salata, zise el şi se apucă să taie tacticos, cu furculiţa, frunzele în bucăţele mici, geometrice.

276

Vrea să-şi impună personalitatea şi-i un semn bun pentru caracterul lui viitor, gîndi Gretchen, stăpînindu-se cu greu, totuşi, să nu îi tragă o palmă. Se sculă, exasperată de jocul lui cu salata şi scoase din frigider un pahar cu Jello.

— De ce eşti nervoasă? De ce te agiţi atîta? observă Billy.

A naibii intuiţia copiilor! îşi zise Gretchen, punînd paharul în faţa lui.

— Mănîncă-ţi desertul, îl îndemnă. E tîrziu.

Billy încrucişă braţele la piept şi se rezemă comod de spătarul scaunului.

— Ţi-am spus că nu-mi place Jello.

Pe Gretchen o tentă să-i spună că dacă nu mănîncă desertul, îl lasă singur acasă, dar o vagă

bănuială o preveni la timp că tocmai asta urmărea şi el. Era posibil, oare, ca noianul de sentimente şi emoţii din inima copilului – dragoste, ură, senzualitate, lăcomie – să-i fi permis să ghicească

rostul vizitei pe care ea urma să o facă în suburbia oraşului? Şi instinctiv, în felul său copilăresc, încerca să se apere pe sine şi pe tatăl său, ca să păstreze unitatea căminului în centrul căruia intuia că se află el?

— Bine, zise ea. Nu vrei Jello, plecăm!

Billy era un partener bun, ştia să cîştige demn, fără să-şi dea aere. Nici urmă de zîmbet triumfător nu îi lumina faţa. Repeta doar laitmotivul:

— De ce trebuie să mă duc să văd nişte animale neînsufleţite împăiate?

Era încinsă şi gîfîia cînd deschise uşa. După ce îl lăsase pe Billy, fusese nevoită să revină

practic alergînd tot drumul, de la poarta şcolii şi pînă acasă. Telefonul sună dar ea nu îi dădu atenţie.

Se grăbi să intre în baie dezbrăcîndu-se din mers. Făcu un duş fierbinte şi, înainte de a se şterge cu prosopul, aruncă o privire critică, în oglinda înaltă, asupra trupului ei pe care sclipeau stropi de apă.

S-ar fi putut întîmpla, gîndi ea, ori să mă rotunjesc, ori să-mi menţin silueta. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-am pastrat silueta, deşi nu prea mult. Trupul ispititor, sălaşul sufletului meu. Rîse şi intră goală în dormitor, scoţînd la iveală o diafragmă pitită bine sub un teanc de baticuri. O, aparat atît de folositor! Îl introduse, cu grijă, acolo unde îi era locul. Trebuie să se inventeze ceva mai bun decît scula asta, îşi zise ea.

Cînd atinse locul cu pricina, îşi aminti fulgerul de dorinţă care îi străbătuse trupul, ca un curent electric, cu o seară înainte cînd, în cele din urmă, se dusese la culcare. Imaginile celor doi boxeuri – unul alb, celălalt negru – care o făcuseră să se simtă bolnavă cînd îi văzuse lovindu-se fără milă şi sîngerînd, treziseră fără să vrea, în ea, dorinţe senzuale. Trupurile magnifice, viguroase ale bărbaţilor dansau în jurul ei, excitînd-o. Pentru o femeie, relaţia sexuală constituie o încălcare profundă a intimităţii ei, lucru demonstrat, la fel ca loviturile pe care şi le administrau pugiliştii pe ring. La orele mici ale dimineţii, după o noapte agitată, imaginile se întretăiau şi se întrepătrundeau în mintea ei tulbure, loviturile deveneau mîngîieri, mîngîierile se transformau în lovituri, făcînd-o să

se zbuciume întărîtată, în aşternut. Dacă Willie ar fi venit în patul ei, l-ar fi primit cu înflăcărare.

Dar Willie dormea pe spate, sforăind molcom din cînd în cînd.