216
— Arăţi minunat în seara asta, Julie. Ca o adevărată femeie fatală, o complimentă Gretchen.
— Nu prea am senzaţia că aş fi, răspunse Julie cu voce tremurătoare.
— Ce s-a întîmplat? întrebă Gretchen mirată.
— Spune-i tu, îl îndemnă Julie pe Rudolph.
— Altă dată, continuă să se încăpăţîneze Rudolph. Sîntem la o petrecere.
— O să lucreze la Calderwood, ca angajat permanent. Începînd de mîine, vorbi Julie în locul lui.
— Nimic nu-i permanent, replică Rudolph.
— O să înţepenească în spatele tejghelei toată viaţa, continuă cu obidă Julie, într-un orăşel nenorocit. Ce rost a avut să-ţi toceşti coatele la şcoală, dacă te mulţumeşti numai cu atîta?
— Ţi-am spus că nu o să rămîn înţepenit nicăieri toată viaţa, răspunse Rudolph.
— Spune-i şi restul, îl îmboldi Julie cu aprindere.
— Care-i restul? întrebă Gretchen, dezamăgită: calea aleasă de Rudolph nu ducea la glorie.
În acelaşi timp îşi simţea inima uşoară căci, lucrînd la Calderwood, Rudolph putea să aibă grijă în continuare de mama lor, scutind-o pe ea de problemele pe care altminteri le-ar fi întîmpinat şi pentru rezolvarea cărora ar fi fost silită să apeleze la sprijinul lui Willie. Era ruşinos sentimentul acesta egoist, dar nu îi putea nega existenţa.
— Mi s-a oferit posibilitatea să petrec vacanţa în Europa. Ca dar, răspunse Rudolph cu glasul fără inflexiuni.
— Cine ţi-a făcut propunerea? întrebă Gretchen, deşi cunoştea răspunsul.
— Teddy Boylan.
— Sînt convinsă că părinţii mi-ar da voie şi mie şi am avea parte de cea mai frumoasă
vacanţă de vară din viaţa noastră, zise Julie cu înflăcărare.
— Nu am timp de cea mai frumoasă vară din viaţa noastă, răspunse cu încăpăţînare Rudolph, muşcînd cuvintele.
— Gretchen, spune-i tu ceva, se rugă Julie.
— Rudy, zise Gretchen, nu crezi că meriţi să te distrezi un pic după toţi anii aceştia de muncă?
— Europa n-o să plece din locul ei, iar eu o să mă duc acolo în vizită cînd o să simt că sînt pregătit, răspunse Rudolph.
— Cred că Teddy Boylan nu a fost încîntat de refuzul tău, zise Gretchen.
— O să-i treacă.
— Dacă mi-ar fi oferit mie cineva asemenea posibilitate, zise Gretchen, m-aş fi urcat fără să
stau pe gînduri pe vapor...
— Gretchen, vrei să ne dai o mînă de ajutor? o chemă unul din tinerii oaspeţi. Vrem să
ascultăm discuri iar pick-up-ul e kaput.
— Vorbim mai tîrziu, să căutăm o soluţie, le zise Gretchen lui Rudolph şi Julie, şi se duse la tînărul care o solicitase. Se aplecă la priză şi bîjbîi puţin. Negresa care făcuse curăţenie astăzi folosise aspiratorul şi, ca de obicei, nu pusese înapoi în priză ştecherul pick-up-ului. Cînd Gretchen îi atrăsese atenţia femeia îi răspunsese: „Şi aşa mă aplec de prea multe ori”.
217
Pick-up-ul începu să funcţioneze şi primul disc din albumul „South Pacific” îşi revărsă
melodia. Voci copilăreşti, dulci şi americane, parcă venind dintr-o insulă pierdută în mările calde, rosteau cuvintele: „ Dites-moi”. Cînd se ridică, Gretchen observă că Rudolph şi Julie plecaseră. Nu o să mai organizez un an de zile nici o petrecere, hotărî ea în gînd. Se duse în bucătărie şi o rugă pe Mary Jane să-i toarne un scotch tare, nediluat. Zilele acestea Mary Jane avea părul roşcat lăsat lung şi o doză bună de fard albastru sub ochii umbriţi de gene lungi, false. De departe părea frumoasă, dar din apropiere impresia se schimba un pic. Totuşi, după trei ore, timp în care toţi bărbaţii se perindaseră prin sectorul ei şi o complimentaseră, Mary Jane se simţea la apogeul gloriei: ochii îi scăpărau, buzele – date cu roşu aprins – puţin întredeschise erau avide şi provocatoare.
— Ce petrecere splendidă, zise ea cu glasul puţin răguşit de whisky şi tutun. Şi bărbatul acela, Alee nu ştiu cum, pe care l-am văzut pentru întîia oară aici...
— Lister, zise Gretchen sorbind din pahar. Observă harababura din bucătărie şi hotărî că nu se va apuca să facă ordine pînă a doua zi dimineaţa. Alee Lister.
— Nu ţi se pare extraordinar? se entuziasmă Mary Jane. Apoi, imediat: angajat?
— În noaptea asta nu e, răspunse Gretchen.
— Binecuvîntat să fie, scumpul de el, zise Mary Jane. Parcă se luminase bucătăria cînd a intrat el aici. Închipuieşte-ţi, tu, mi s-au spus nişte lucruri îngrozitoare despre el. Chicoti pe înfundate. Cică şi-ar bate femeile. Willie mi-a spus. Nu- i aşa că e excitant? N-ai observat, are cumva nevoie de un pahar cu băutură? Imediat mă înfiinţez lîngă el cu pocalul în mînă, eu, Mary Jane Hacket, paharnic devotat.
— A plecat acum cinci minute, o dezamăgi Gretchen cu vădită plăcere răutăcioasă că îi poate da o asemenea veste proastă. În sinea ei se întreba care erau femeile atît de intime cu Willie pentru a-i povesti asemenea amănunte despre relaţiile lor cu Alee Lister.
— A, da? Mary Jane ridică filozofic din umeri. Nu face nimic, are balta peşte.
Doi bărbaţi intraseră în bucătărie şi Mary Jane îşi flutură părul, zîmbindu-le radios.
