— Poftiţi, băieţi, barul nu se închide niciodată, le zise ea voioasă. Gretchen ştia, cu certitudine, că Mary Jane nu lăsa să treacă două săptămîni fără să facă dragoste. Şi-atunci, ce-i rău să fii divorţată? gîndea Gretchen, în timp ce se înapoia în camera de zi.
Rudolph şi Julie mergeau agale spre Fifth Avenue respirînd cu nesaţ aerul îmbălsămat al nopţii de iunie. Rudolph nu o ţinea de mînă pe Julie, iar Julie – cu năsucul în vînt, cu nările fremătînd şi cu buzele roşii de mult ce şi le muşcase – păşea alături de el avînd grijă să nu-l atingă.
„Nu putem discuta în atmosfera asta, să plecăm de aici”,spusese Rudolph, dar nici afară, pe stradă, nu izbutiseră să se înţeleagă mai bine. Rudolph se întreba dacă nu ar trebui să se despartă acolo, pe loc. Poate că tot va întreprinde, mai tîrziu, pasul acesta şi atunci ar fi fost de preferat să-l facă mai devreme decît prea tîrrziu. Dar gîndul că nu o va mai vedea pe Julie îl umplea de disperare. Cu toate acestea tăcea, conştient că din confruntarea care avea loc între voinţa lui şi a ei, va ieşi învingător acela care va izbuti să tacă mai mult.
— Tu ai o fată, vorbi ea în cele din urmă. De aceea ţii să rămîi în locul acela mizerabil.
El rîse.
— Nu reuşeşti să mă păcăleşti cu rîsul tău, zise Julie cu glasul copleşit de amărăciune.
Uitase tot ce existase între ei, uitase de cîte ori cîntaseră împreună, de cîte ori îi spusese „te iubesc”.
218
Ţe-a scos din minţi vreuna de la secţia de panglici sau vreo casieriţă sau cine ştie ce femei din alea.
Ţe-ai culcat cu vreuna din ele, ştiu eu, în tot timpul acesta.
Rudolph rîse, cu forţa izvorîtă din conştiinţa castităţii sale.
— Altminteri înseamnă că eşti anormal, continuă cu vehemenţă Julie. Ne întîlnim de cinci ani şi niciodată nu ai încercat să faci dragoste cu mine, să mă iubeşti cu adevărat.
— Nu m-ai invitat, zise Rudolph.
— Ei bine, izbucni ea, te invit! Acum! Chiar în seara asta! Am camera 923 la „St Moritz”.
— Nu, refuză Rudolph prudent să nu cadă în vreo capcană care l-ar obliga să se predea necondiţionat în patul ei răvăşit.
— Eşti un mincinos, zise ea cu obidă, sau nu eşti normal.
— Mă căsătoresc cu tine, chiar şi săptămîna viitoare, răspunse Rudolph.
— Şi unde o să ne petrecem luna de miere? În departamentul de mobilă pentru grădină al
„Magazinului Universal Calderwood”? Eu îţi ofer trupul meu neprihănit, curat, virgin, zise ea cu sarcasm. Liberă, nesilită, fără condiţii. Cui îi trebuie nuntă! Sînt o americană adevărată, independentă, senzuală. Am participat şi am învins în Revoluţia Sexuală cu scorul de zece la unu!
— Nu, repetă Rudolph cu încăpăţînate. Şi să nu-mi vorbeşti ca soră-mea!
— Eşti anormal, nu încape îndoială, repetă ea. Vrei să mă îngrop cu tine, pe vecie, în orăşelul acela mohorît, nenorocit. Şi eu care te-am admirat tot timpul, amăgindu-mă că eşti isteţ, că
te aşteaptă un viitor strălucit. Mă mărit cu tine, săptămîna viitoare, dacă faci călătoria în Europa şi urmezi dreptul la toamnă. Sau, dacă nu vrei, măcar să vii şi să munceşti aici, la New York. Nu-mi pasă ce ai face. Aş munci şi eu alături de tine, vreau să muncesc. Ce aş face la Whitby? Mi-aş irosi viaţa, tot socotind ce şorţ să-mi pun cînd vii acasă seara.
— Îţi promit că în cinci ani vom trăi la New York sau oriunde vrei tu.
— Promiţi, promiţi, îţi vine uşor să promiţi! Dar eu nu vreau să mă îngrop încă cinci ani.
Nu înţeleg ce speri să dobîndeşti. Julie era complet pornită.
— Eu am doi ani avans faţă de oricare din colegii mei. Eu ştiu ce fac, zise cu convingere Rudolph. Calderwood are încredere în mine. Magazinul nu e singura lui avuţie, dar pentru mine el reprezintă baza de pornire, începutul. Calderwood nu ştie lucrul acesta. Cînd voi veni la New York nu vreau să îngroş rîndurile absolvenţilor unui colegiu necunoscut şi de care nimeni nu a auzit, nu vreau să fiu un solicitant oarecare aşteptînd cu pălăria în mînă la uşa unui patron. Prea mult am suferit din cauza sărăciei, Julie, dar o să lupt din răsputeri să scap de ea, zise Rudolph cu durere în glas.
— Eşti creatura lui Boylan, zise dispreţuitoare Julie. El te-a stricat. Banii! Pentru tine banii-s totul! Altceva nu contează?
— Nu-mi vorbi ca o odraslă răzgîiată de bogătaşi, zise Rudolph.
— Chiar dacă... chiar dacă te-ai apuca de studiul dreptului..., vroia să continue Julie.
— Nu mai pot aştepta, o întrerupse el. Am aşteptat prea mult, destul mi-am tocit coatele prin şcoală. Dacă voi avea nevoie, o să angajez avocaţi. Îşi dădu seama că se face ecoul lui Duncan Calderwood, omul încăpăţînat, dur. „Eu îi angajez pe cei şcoliţi”. Dacă vrei să vii cu mine bine, dacă nu... Nu fu în stare să-şi termine ideea. Dacă nu... repetă el, apoi izbucni disperat: O, Julie, nu 219
ştiu, nu ştiu. Credeam că am izbutit să cunosc multe lucruri, dar am impresia că pe tine nu am ajuns încă să te cunosc.
— I-am minţit pe tata şi pe mama... Julie plîngea în hohote. Ca să rămîn singură cu tine.
Dar nu pe tine te-am găsit, ci creatura lui Boylan. Mă duc la hotel, nu mai vreau să mă cert cu tine.
Plîngînd, Julie făcu semn unui taxi. Maşina se opri scrîşnind. Julie urcă la spate şi trînti uşa.
Maşina porni în viteză. Rudolph o privi cum dispare, fără a se clinti din loc. Apoi se întoarse şi porni spre petrecerea pe care de-abia o părăsise. Îşi lăsase sacoşa acolo. Gretchen îi va pregăti culcuşul pe canapeaua din salon. Apoi îşi aminti: 923, numărul, camerei de la hotelul unde trăsese Julie.
Mary Jane ducea o viaţă îndestulată cu pensia alimentară pe care o primea de la ultimul ei bărbat. Rudolph nu avusese niciodată prilejul să se afle într-un pat aşa de larg şi de moale sub lumina strălucitoare a lămpii cu abajur de pe masa de toaletă (Mary Jane avea totdeauna o lumină
aprinsă în cameră). Camera spaţioasă, cu covoare groase pe jos şi cu pereţii tapetaţi cu mătase gris-perle dovedea mîna şi gustul unui decorator priceput şi scump. Draperii grele, de un verde închis, atîrnate la ferestre, estompau zgomotul străzii. Preliminariile (care fuseseră scurte) se consumaseră
în camera de zi, cu mobilă poleită stil „Directoire” şi oglinzi mari cu rame aurite în care cuplurile se reflectau complet la lumina vagă şi metalică. „Principalul eveniment are loc înăuntru” spusese Mary Jane desprinzîndu-şi buzele de ale lui. Şi fără să aştepte părerea partenerului, îl conduse în dormitor.
„Mă duc în baie să mă pregătesc” îi mai spusese şi, aruncînd pantofii din picioare, se îndreptase spre intrarea băii, aproape fără să se clatine. Imediat se auziră zgomotul apei care curgea şi clinchete de sticluţe.
Parcă s-ar afla în cabinetul unui chirurg pentru o operaţie minoră, se gîndi Rudolph cu ciudă
