Virgil înălţă privirile, încet, cînd Thomas şi Rudolph pătrunseră în încăpere. Thomas îl luă

după umeri, cu blîndeţe pe fostul său adversar şi îl întrebă:

— Cum te simţi, Virgil?

— Mai bine, răspunse acesta. Rudolph îşi dădu seama că băiatul nu avea mai mult de douăzeci de ani.

— Fratele meu, Rudy, vrea să-ţi spună că ai luptat frumos, zise Thomas.

Rudolph îi strînse mîna.

— Sînt bucuros să vă cunosc, domnule, zise tînărul negru.

— A fost o luptă minunată, zise Rudolph. În realitate ar fi voit să-i spună: sărmane băiat, te rog să nu-ţi mai pui niciodată mănuşile de box.

— Daa, consimţi Virgil şi adăugă: E teribil de puternic fratele dumneavoastră.

— Am avut noroc, zău că am avut noroc. Cinci cusături deasupra ochiului mi-a făcut doctorul, spuse Thomas.

— N-am făcut-o dinadins, Tommy, îţi jur, zise negrul.

— Sigur că nu, Virgil, îl calmă Thomas, nimeni nu pretinde aşa ceva... Ei bine. Am trecut să-ţi spunem „salut” şi să vedem cum te simţi. Îl strînse din nou pe după umeri.

— Mulţumesc că ai venit, e foarte frumos din partea ta, zise Virgil.

— Mult noroc, flăcăule, îi ură Thomas. Apoi, împreună cu Rudolph, strînseră pe rînd mîinile celor din cameră şi ieşiră.

— Era şi timpul! exclamă Teresa, cînd fraţii apărură pe culoar. Şase luni, îşi zise Rudolph, atîta va mai rezista căsnicia lui Tommy.

— L-au cam forţat pe băiat, zise Thomas. A obţinut mai multe succese facile în şir şi atunci l-au programat în meci-vedetă. L-am urmărit cum luptă, la cîteva din întîlnirile lui şi mi-am dat seama că e vulnerabil şi că îl pot doborî. Manageri ticăloşi! Ai observat că nemernicul nici nu era acolo, n-a aşteptat să vadă dacă băiatul poate merge acasă sau trebuie internat la spital. E o profesie căcăcioasă. Aruncă iute o privire să vadă cum reacţionează Gretchen la cuvîntul rostit. Dar ea păşea ca în transă, nu vedea, nu auzea nimic.

Afară opriră un taxi. Gretchen insistă să stea în faţă, lîngă şofer. Teresa se aşeză în spate, între cei doi bărbaţi. Se parfumase excesiv. Rudolph deschise geamul, dar ea sări ca arsă: „Pentru Dumnezeu, îmi nenoroceşti coafura!”, iar Rudolph spuse: „Iartă-mă” şi închise la loc geamul.

Se îndreptară spre Manhattan, fără a vorbi. Teresa îl ţinea pe Thomas de mînă şi din cînd în cînd o ducea la gură şi i-o săruta demonstrînd în felul acesta dreptul ei de proprietate.

După ce străbătură podul, Rudolph zise:

— Coborîm aici, Tom.

— Sigur nu veniţi cu noi? încercă să insiste Thomas.

268

— E localul cu bucătăria chinezească cea mai grozavă, interveni şi Teresa.

Călătoria fusese neutră, nu se mai simţea ameninţată, deci îşi putea permite să manifeste ospitalitate. Cine ştie, poate cîndva, în viitor, va obţine vreun avantaj din partea lor. Nu vă daţi seama ce pierdeţi, încercă să-i convingă.

— Trebuie să mă înapoiez acasă, zise Gretchen, cu glas tremurător, la un pas de isterie.

Trebuie neapărat să merg acasă.

Dacă n-ar fi fost Gretchen, Rudolph ar fi rămas cu ei. După larma din timpul luptei şi după

triumful public, i se părea deprimant să-l lase singur pe Thomas, doar cu nevastă-sa, certăreaţa, pierdut în anonimatul nopţii, fără ovaţii, fără aplauze. Trebuie să repar neajunsul acesta altă dată, îşi zise el.

Şoferul opri maşina. Rudolph şi Gretchen coborîră.

— La revedere, cumnăţeilor, zise voioasă Teresa.

— Mîine la ora cinci, Rudy, îi aminti Thomas, iar Rudolph aprobă din cap.

— Noapte bună, Tommy, şopti Gretchen. Apoi, cu glasul frînt: Ai grijă de tine, te rog, Tommy.

Îndată ce taxiul plecă, Gretchen se agăţă de braţul fratelui căutînd parcă sprijin, să nu se prăbuşească. Rudolph opri un alt taxi şi îi dădu şoferului adresa surorii sale. La adăpostul întunericului din maşină, Gretchen se aruncă în braţele lui Rudolph izbucnind într-un plîns dezlănţuit, cu trupul cutremurîndu-se de hohote puternice. Rudolph simţea că şi lui i se umpleau ochii de lacrimi. O strînse în braţe şi o mîngîie blînd, pe păr.

Luminile de neon ale oraşului aruncau fulgere multicolore în interiorul întunecat al maşinii care gonea cu viteză. Rudolph privea chipul frumos, marcat de durere, al surorii sale şi o simţea mai aproape ca oricînd de inima sa.

Grechen se opri din plîns, se desprinse şi îşi tamponă ochii cu batisţa.

— Îmi pare rău, zise ea. Sînt o snoabă păcătoasă. Sărmanul băiat, bietul, sărmanul băiat...

Cînd sosiră acasă o găsiră pe baby-sitter adormită pe canapeaua din camera de zi. Willie nu se înapoiase încă. Şi nici telefonul nu sunase, după cum îi informă fata. Billy citise pînă îl furase somnul, iar ea stinsese lumina din camera lui fără să-l trezească. Fata, elevă de liceu probabil, putea să aibă şaptesprezece ani. Era o codană drăguţă, cîrnă, timidă, foarte stînjenită că a fost surprinsă

dormind. Gretchen turnă whisky în două pahare. Fata făcuse puţină ordine prin cameră, strînsese ziarele – care erau împrăştiate peste tot – şi le stivuise frumos pe pervazul ferestrei, iar pernele le bătuse şi le infoiase.

O singură lampă cu abajur ardea, aruncînd o lumină obosită prin cameră. Gretchen se aşeză

pe canapea şi îşi strînse picioarele sub ea. Rudolph se întinse comod într-un fotoliu uşor, bucurîndu-se de liniştea binecuvîntată. Goliră paharele în tăcere. Rudolph le reumplu fără să spună un cuvînt, apoi se aşeză la locul său.

Sirena unei ambulanţe se auzi tînguindu-se în depărtare, gonind probabil spre locul vreunui accident.

269

— Îi făcea plăcere, vorbi Gretchen în cele din urmă. Îi făcea atîta plăcere cînd îl lovea mereu, neîncetat, pe nenorocitul acela total neputincios în faţa brutei dezlănţuite. Imaginea m-a obsedat şi de cîte ori mi-a revenit în memorie mi-am zis că un biet om se străduia să cîştige o bucată

de pîine, e drept, într-un mod cam ciudat, dar numai atîta. Aceasta a fost semnificaţia evenimentului din seara aceasta, nu-i aşa?

— E o profesiune curioasă, admise Rudolph. E greu să-ţi imaginezi ce-i în capul lor, acolo, sus, pe ring.

— Nu ţi s-a făcut ruşine? întrebă Gretchen.

— Hai să zicem că nu m-am simţit prea fericit, răspunse Rudolph. Cred că în prezent există

vreo zece mii de boxeuri în Statele Unite şi fiecare face parte dintr-o familie.

— Nu cred că îmi place, zise rece Gretchen.

— Ştiu, ştiu.