Thomas ţinea ochii închişi pentru a-i permite medicului să-şi facă mai bine treaba. Deasupra sprîncenei se vedea o pată portocalie, de medicament antiseptic care îi dădea un aer caraghios, de clovn. Făcuse duş, de bună seamă, căci părul ud, întunecat din cauza apei, i se lipise de creştet făcîndu-l să semene cu un pugilist de pe vremuri. În jurul lui se îngrămădea un grup de bărbaţi pe care Rudolph îi recunoscu căci îi văzuse în apropierea sau chiar la colţul ringului, cînd Thomas se batea. O femeie tînără, cu forme unduioase şi cu rochia mulată strîns pe trup scotea nişte sunete ciudate, un soi de oftaturi, de cîte ori acul mînuit de medic se înfigea în carnea lui Thomas. Avea părul neobişnuit de negru, iar în picioarele ei deosebit de frumoase purta ciorapi negri de nylon.

Sprîncenele pensate şi arcuite cu creionul îi dădeau aerul de păpuşa curata. În cameră plutea un amestec de mirosuri – transpiraţie, unguent medicinal, fum de trabuc şi urină, acest din urmă miros provenind de la toaleta care se vedea prin uşa deschisă, pe unde se ieşea din cabina. Un prosop pătat de sînge zăcea pe podeaua slinoasă, împreuna cu o grămada de alte lucruri, ciorapi, ghete etc. – pe care Thomas le purtase în timpul meciului. În încăpere domnea o căldură insuportabilă. Ce caut eu aia, cum am ajuns aici? se întreba Gretchen.

— Gata, zise medicul, dîndu-se un pas înapoi ca să-şi admire opera, cu capul lăsat într-o parte. Puse o bucăţică de tifon pe rană, fixînd-o cu leucoplast. În zece zile o poţi lua de la început.

— Mulţumesc, doc. Thomas deschise ochii şi îi văzu pe Rudolph şi Gretchen. Sfinte Iisuse!

exclamă el. Apoi zîmbi mînzeşte. De unde dracu ați apărut? se minună el.

— Am un mesaj pentru tine, îi răspunse Rudolph. Un oarecare Al mi-a telefonat azi după-amiază şi m-a informat că a pariat cinci sute cu şapte la cinci pe întîlnirea din seara asta.

– A, bătrînul, drăguţul de Al, zise cu nepăsare Thomas, privind însă vădit îngrijorat spre femeia cu forme unduioase şi păr negru, de parca ar fi dorit să ascundă de ea anumite lucruri.

—

Felicitări pentru modul cum ai luptat, zise Rudolph care, făcînd un pas, îi intinse mîna.

Thomas ezită o fracţiune de secundă, dar zîmbi şi strînse mîna cu mîna sa roşie, umflată.

Gretchen făcu un efort să-şi descleşteze gura.

— Mă bucur pentru victoria ta, zise ea.

— Daa, mulţumesc, răspunse Thomas privind-o amuzat. Daţi-mi voie să fac prezentările, zise el în cele din urmă. Fratele meu Rudolph, sora mea Gretchen, soţia mea Teresa, managerul meu domnul Schultz, antrenorul meu Paddy şi toţi ceilalţi. Făcu un gest larg cu braţul, fără să-şi bată

capul să le spună numele.

— Îmi face plăcere să vă cunosc, zise Teresa. Era vocea bănuitoare pe care Rudolph o auzise la telefon în după-amiaza aceea.

— Nu ştiam că ai familie, se miră domnul Schultz. Şi el părea bănuitor, ca şi cînd a avea familie constituia o primejdie sau o încălcare a legii.

264

— Păi, nici eu nu prea am ştiut, se scuză Thomas. Fiecare a apucat-o pe drumul său, cum se spune. Hei, Schultzy, trebuie că a fost îmbulzeala dracului dacă pînă şi fratele meu şi soră-mea au cumpărat bilete, schimbă subiectul discuţiei.

— După victoria din seara asta pot angaja oricînd „Grădinile însorite”. A fost frumos, zise Schultz, un omuleţ cu o burtă ca o minge de baschet sub puloverul verzui. Eh, trebuie că aveţi multe să vă povestiţi, să vă puneţi la curent cu noutăţile, cum se spune. Aşa că vă lăsăm. Trec mîine pe la tine, Tommy, să văd cum merge rana de la ochi. Îşi puse haina pe care cu greu izbuti să o încheie peste burtă.

Antrenorul adună lucrurile împrăştiate prin cabină şi le îndesă într-o sacoşă.

— Noroc, Tommy, salută el ieşind împreună cu doctorul, maseurul şi ceilalţi.

— Ei, iată-ne din nou împreună, zise Thomas. O frumoasă reuniune de familie. Cred că

trebuie sărbătorit evenimentul, nu, Teresa? i se adresă soţiei.

— Nu mi-ai vorbit niciodată despre fratele şi sora ta, îi reproşă ea cu glasul acela strident.

— Păi, mi-au cam ieşit din minte în ultimii ani, se scuză Thomas, coborînd de pe masă. Ce ar fi dacă acum doamnele s-ar retrage ca să mă îmbrac?

Gretchen ieşi pe culoar, împreună cu soţia lui Thomas, răsuflînd uşurată pentru că scăpase din duhoarea şi căldura sufocantă din cabină. Cu mişcări zvîcnite, nervoase, dînd din umeri şi braţe, Teresa puse pe ea o scurtă de vulpe roşie.

— ”Dacă doamnele vor să se retragă” îşi maimuţări ea bărbatul. Parcă nu l-aş fi văzut niciodată în pielea goală! Se uită la Gretchen cu nedisimulată ostilitate, inspectîndu-i rochia neagră, pantofii cu tocuri joase, pardesiul simplu, cu cordon, considerindu-le – îşi dădea seama Gretchen -

drept un afront direct la stilul ei, la părul vopsit, la rochia mulată pe trup şi picioarele supervoluptuoase, la căsătoria ei în ultima instanţă. Nu ştiam că Tommy provine dintr-o familie simandicoasă, zise ea.

— Familia noastră nu e deloc simandicoasă, n-ai grija, o linişti Gretchen.

— Pînă în seara asta nu aţi catadicsit să-l vedeţi batindu-se, nu-i aşa? zise ea pornită.

— Pînă astăzi n-am ştiut că luptă pe ring, răspunse Gretchen. Nu te superi dacă mă aşez, mă

simt tare obosită. Se îndreptă spre un scaun răzleţ de partea cealaltă a culoarului, nădăjduind să

pună capat discuţiei.

Teresa îşi scutură, nervoasă, umerii sub vulpea roşcată, apoi începu să păşească în sus şi în jos, iar pantofii ei cu tocuri înalte scoteau un sunet ascuţit, iritant, pe podeaua de ciment a culoarului.

În cabină Thomas se îmbrăca pe îndelete. Se întoarse cu spatele, discret, cînd îşi puse chiloţii. Din cînd în cînd se ştergea pe faţa cu prosopul, căci duşul nu stăvilise izvoarele transpiraţiei.

Uneori privea spre Rudolph, zîmbea şi clătina din cap, zicînd: „Fir-ar să,fie!”

— Cum te simţi, Tommy? îl întrebă Rudolph.

— OK. Dar mîine o să urinez cu sînge, răspunse nepăsător Thomas. Ticălosul mi-a tras cîţiva pumni zdraveni la rinichi. A fost o bataie pe cinste, nu?

— Da, aprobă Rudolph. Nu îl lăsa inima să-i spună că a fost o încăierare de rutină, de mîna a doua, fără pic de frumuseţe.

— Ştiam că îl pot bate, cu toate că mi se acorda doar şansa a doua la pariuri. Şapte la cinci.

Am băgat în buzunar şapte sute de mangoţi, zise el cu tonul unui băieţaş care se laudă cu cine ştie 265

ce şotie. Deşi nu prea a fost bine că ai pomenit despre treaba asta în faţa Teresei. Acuma, ca ştie, o să se ţină de capul meu, ca ogarul de vînat.

— E mult de cînd te-ai căsătorit? îl întrebă Rudolph.

— De doi ani. Legal. Întîi a rămas gravidă, apoi mi-am zis, ce dracu! Ridică din umeri. E o fată de treabă. Cam prostuţă, dar e în regulă. Puştiul însă merită. Am un băiat, preciză el privindu-l maliţios. Poate-l trimit la unchiul său să-l înveţe manierele de gentleman, să nu rămînă un boxeur nenorocit şi stupid ca taică-său.

— Mi-ar face plăcere să-l văd, răspunse Rudolph cam înţepat.

— Oricînd. Treci pe la mine. Thomas îşi puse un pulover cu guler pe gît şi vocea i se voală

cînd îl trase peste cap. Tu te-ai căsătorit?

—

Nu

— Tot isteţul familiei ai rămas, remarcă Thomas. Dar Gretchen?