— Mămico, e mort, zise Rudolph cu duioşie.
— Aşa vrea el să creadă lumea, dar eu îl cunosc mai bine decît oricine altcineva, respinse ea ideea. El nu e mort, el a evadat!
— Mămico! zise Rudolph din nou, dojenitor.
— Chiar în clipa asta el rîde satisfăcut socotind că ne-a păcălit pe toţi: trupul lui nu a fost găsit, nu-i aşa? întrebă ea retoric.
— Cum vrei tu, zise Rudolph renunţînd să o convingă. Iau valiza cu cîteva lucruri, rămîn în oraş peste noapte. Se duse în camera sa şi puse în valiză ustensilele de ras, o pijama, o cămaşă
curată. Ai tot ce îţi trebuie pentru cină, mami?
— O să deschid o conservă, răspunse ea şi îl întrebă: pleci cu maşina băiatului acela?
— Da. E Brad.
— Cel din Oklahoma, din vestul ţării?
— Da, confirmă, Rudolph.
205
— Nu-mi place cum conduce, e nesăbuit. Nu am încredere în oamenii aceştia din regiunile vestice, spuse ea cu hotărîre şi sinceritate. De ce nu iei trenul?
— Ce rost are să irosesc banii pe bilet? răspunse practic Rudolph.
— La ce îţi vor folosi banii, dacă ai să mori, prins sub maşină? cobi ea.
— Mămico... Glasul lui suna consternat.
— Un băiat poate cîştiga bani, mulţi bani acuma. Cu asta, zise ea netezind documentul scorţos, scris în latină. Îţi dai seama ce s-ar alege de mine dacă ţi s-ar întîmpla ceva?
— N-o să mi se întîmple nimic, o asigură Rudolph. Trînti capacul valizei, încuietorile clănţăniră. Se grăbea, iar ea îşi dădea seama de starea lui sufletească. O să o lase singură, la fereastră!
— M-ar arunca la gunoi ca pe o otreapă, ca pe un cîine, zise ea.
— Mami, astăzi e zi de sărbătoare, de bucurie! îi aminti el cu dojană în glas.
— Am să o pun în ramă, zise ea netezind din nou diploma. Du-te, bucură-te, meriţi. Să nu rămîi prea tîrziu. Unde o să stai la New York? Îmi dai numărul de telefon? Dacă se întîmplă ceva...
— N-o să mi se întîmple nimic, o asigură din nou Rudolph.
— Totuşi...
— O să stau la Gretchen.
— Curva! exclamă mama. Nu pomeneau niciodată numele ei în discuţiile lor, deşi ştia că
băiatul se întîlnea cu soră-sa.
— O, Doamne! exclamă Rudolph.
Mersese prea departe, îşi dădea seama, dar nu voia ca Rudolph să aibă îndoieli în privinţa atitudinii ei faţă de Gretchen. Rudolph se aplecă şi o sărută, ca să atenueze impresia exclamaţiei „O, Doamne!” Îl apucă de mînă şi îl reţinu. Îşi dăduse cu apa de colonie pe care el i-o dăruise de ziua ei.
Nu voia să miroasă a femeie bătrînă.
— Nu mi-ai spus ce planuri ai, se plînse ea. Viaţa ta de-abia acuma începe cu adevărat. Am crezut că o să rămîi cîteva minute cu mine, ca să-mi destăinuieşti ce intenţii de viitor ai. Dacă vrei, îţi pregătesc o ceaşcă de ceai...
— Mîine, mami, mîine îţi spun tot. Nu-ţi face griji. O sărută din nou şi ieşi coborînd scările agil.
Mama se tîrî înapoi şi se aşeză în balansoar, la fereastră. N-avea decît să o vadă acolo, bătrînă, la geam.
Maşina porni, Rudolph nu îşi întoarse capul.
Ţoţi o părăseau, unul cîte unul. Chiar şi cel mai bun dintre copii.
Automobilul urcă panta dealului şi trecu pe sub arcada de piatră a porţii bine cunoscută lui Rudolph. Plopii aliniaţi de ambele părţi ale drumului ce ducea spre clădire aruncau umbre lungi, triste, în pofida zilei însorite de iunie. În spatele straturilor de flori casa cădea – încet-încet -în ruină.
— ”Prăbuşirea Casei Usher” 28 cită Brad, în timp ce maşina pătrundea în curte. Cine locuieşte aici, Dracula? se minună el.
28 Nuvelă de E. A. Poe (1809-1849)
206
Rudolph fusese de atîtea ori acolo încît starea clădirii nu îl mai frapa şi nu îl surprindea. Era casa lui Teddy Boylan.
— Un prieten. Rudolph nu îi vorbise niciodată despre Boylan, căci acesta deţinea un loc aparte în viaţa sa. Un prieten al familiei care m-a sprijinit în timpul studiilor.
— Cu biştari? întrebă Brad în timp ce oprea maşina şi privea cu ochi critici colonada din faţa clădirii.
