— Nu cunosc nici un Al şi nici nu am cinci sute de dolari, îi răspunse ea. În afară de asta, a întrebat de domnul şi nu de domnişoara Jordache.

Gretchen semna cu numele de fată şi fusese trecută Jordache în cartea de telefon pentru Manhattan.

— Afurisită treabă, mormăi Rudolph. Am spus cuiva că mă găseşte la numărul ăsta? îl întrebă el pe Johnny.

— Din cîte ştiu, nu ai spus nimănui, răspunse prietenul lui Rudolph.

— O fi încurcat numărul, îşi dădu cu părerea Gretchen.

— Nu prea îmi vine să cred. Cîţi Jordache se află în New York? Ai întîlnit pe vreunul în tot timpul ăsta? întrebă Rudolph.

Gretchen negă dînd din cap.

— Unde-i cartea de telefon? ceru Rudolph, iar Gretchen i-o arătă cu degetul. Rudolph o luă, o răsfoi şi se opri la pagina cu litera J. T Jordache, Strada a 93-a de Vest, citi, apoi o închise şi o aşeză la loc. T Jordache, repetă, privind-o pe Gretchen. Crezi că e posibil?

— Sper că nu, răspunse ea.

— Ce-i cu tărăşenia asta? întrebă curios Johnny.

— Avem un frate pe care îl cheamă Thomas, îl lămuri Rudolph.

— Puişorul familiei, adăugă Gretchen. Ce mai puişor!

— Nu l-am văzut şi nici n-am auzit nimic despre el în ultimii zece ani, adăugă Rudolph.

259

— Familia Jordache este extraordinar de unită, interveni din nou Gretchen. După oboseala de peste zi, şampania îşi făcea efectul. Se întinse pe canapea, amintindu-şi că nu mîncase nimic la prînz.

— Cu ce se ocupă? se interesă Johnny.

— N-am nici cea mai mică idee, răspunse Rudolph.

— Băiatul promitea şi dacă a continuat drumul pe care apucase probabil că acum fuge de poliţie, interveni încă o dată Gretchen.

— Aflăm îndată, zise Rudolph şi luă cartea de telefon deschizînd-o din nou la J. T. Jordache, Strada a 93-a de Vest. Formă numărul şi-i răspunse o femeie, tînără după voce.

— Bună seara, doamnă, vorbi Rudolph politicos şi oficial. As putea vorbi cu domnul Thomas Jordache, vă rog?

— Nu, nu puteţi. Femeia avea un glas strident, de soprană. Cine-i acolo? întrebă ea bănuitore.

— Un prieten, răspunse Rudolph şi întrebă: domnul Jordache e acasă?

— Doarme. La noapte trebuie să se bată şi n-are timp de trăncăneală. Înfuriata femeia trînti receptorul.

Rudolph ţinuse receptorul departe de ureche iar femeia de la capătul firului vorbise tare, încît Gretchen şi Johnny auziseră toată conversaţia.

Rudolph luă de pe scaunul de lingă birou Times- ul, ediţia de New York, şi îl deschise la pagina sporturilor.

— Iată! citi el. Principala confruntare: Tommy Jordache împotriva lui Virgil Walters, la categoria mijlocie, zece reprize, la „Grădinile însorite”

— Sună bucolic, zise Gretchen.

— Eu mă duc, spuse Rudolph.

— De ce? se miră Gretchen.

— La urma urmelor e fratele meu.

— Nu i-am dus dorul zece ani şi pot rezista încă douăzeci, zise Gretchen. Johnny? Rudolph se întoarse spre Heath.

— Îmi pare rău, refuză acesta, dar sînt invitat la un dineu. Să-mi povesteşti cum s-a desfăşurat meciul.

Telefonul sună din nou. Rudolph apuca repede receptorul, dar nu era decît Willie.

— Bună Rudy, îl salută acesta. Larma obişnuita dmtr-un bar îi însoţea vocea. Nu, nu-i nevoie să vorbesc cu ea, spune-i tu ca îmi pare rău, o să fiu reţinut la un dineu de afaceri şi n-o sa ajung acasa decît foarte tîrziu. Aşa că să nu mă aştepte, zise Willie.

Gretchen zîrnbi de pe canapeaua pe care se întinsese.

— Poţi să nu-mi spui ce a vrut să ştiu.

— Nu vine la masă diseară.

— Şi să nu-i aştept.

—

Cam așa ceva.

— Johnny, nu crezi că e timpul să destupăm şi cealaltă sticlă?

260

Pînă goliră sticla, Gretchen chemă o „baby-sitter”46 şi între timp aflară unde sînt „Grădinile însorite”. Făcu un duş, se pieptănă, puse o rochie de lînă de culoare închisă, întrebîndu-se dacă se prezintă comme il faut pentru a participa la o gală de box, dar surprinse privirile aprobatoare ale bărbaților şi le fu recunoscătoare. Nu trebuie să devin o şleampătă, gîndi ea. Niciodată!

Cînd sosi fata care trebuia să aibă grijă de Billy, Gretchen o instrui, apoi plecă împreună cu Rudolph şi Johnny. Intrară într-un local din apropiere unde mai băură un pahar. Johnny tocmai le mulţumea pentru băutură şi se pregătea să plece, cînd Rudolph îl opri.

— Am rămas numai cu cinci dolari în buzunar, rîse el şi adaugă: Johnny, te rog să fii banchdrul meu astă seara şi sa-mi împrumuţi niște bani.

Johnny îşi scoase portofelul, extrase cinci hîrtii de cîte zece dolari pe care i le puse în faţă.

—

E suficient?

—

Mulţumesc. Rudolph băgă banii în buzunar cu indiferenţă. Apoi rise iar.