V

Mai tîrziu, în aceeaşi dimineaţă, Thomas şi Rudolph rămăseseră singuri pe puntea de la proră. Gretchen şi Kate plecaseră după cumpărături în oraş şi o luaseră şi pe Enid cu ele, iar Dwyer şi Wesley coborâseră din nou în mare cu măştile, ca să cerceteze încă o dată avaria de la elice.

— Jean mi-a povestit tot ce s-a întîmplat, zise Rudolph. Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc, Tom.

— Las-o baltă, Rudy. N-am făcut cine ştie ce, minimaliză Thomas. Probabil că lui Jean, fată fină şi binecrescută, toată întîmplarea i s-a părut mai rea decît a fost în realitate.

— După ce s-a băut ieri toată ziua, vorbi Rudolph cu amărăciune, seara n-am avut de lucru şi ne-am apucat, eu şi Gretchen, să bem din nou. Asta a fost picătura care a făcut să se reverse paharul. N-a rezistat, iar un alcoolic poate fi teribil de viclean! Nu ştiu cum a fost în stare să se scoale din pat de lîngă mine, să se îmbrace şi să părăsească nava fără ca să mă trezească. Clătină

capul. Pînă atunci se comportase aşa de bine, încît mi-am zis că nu era nici o primejdie. Dar, după

ce bea un pahar sau două, nu mai ştie ce face, nu mai e aceeaşi fată. Să nu crezi că atunci cînd e în stare normală umblă prin baruri la miezul nopţii ca să agaţe bărbaţi.

— Sigur că nu, Rudy.

— Mi-a spus... mi-a spus: un tînăr politicos şi manierat, pe care l-a întîlnit pe chei, i-a spus că avea maşina în apropiere, că ştia un bar drăguţ la Cannes care era deschis toată noaptea şi că, dacă vroia să-l însoţească, o aduce înapoi cînd doreşte ea...

— Un tip politicos şi manierat, repetă Thomas, iar gîndul îi fugi către Danovic, aşa cum îl lăsaseră acolo în beci, zăcînd pe podeaua de ciment cu coada ciocanului înfiptă în gura sfărîmată.

Rîse uşor. Îţi garantez că în dimineaţa asta nu mai e nici politicos şi nici manierat.

— Iar cînd au intrat în barul acela, o bombă cu streap- teasel... Dumnezeule! Nu mi-o pot închipui pe Jean într-un asemenea local! Atunci individul a pretins că e prea mare gălăgie la bar şi i-502

a propus să meargă jos, la subsol, unde se află un club micuţ, cochet, a pretins el. Rudolph clătină

capul cu disperare. Restul îl ştii şi tu.

— Nu te mai chinui, Rudy, te rog.

Lui Thomas i se făcu milă de fratele său.

— De ce nu m-ai trezit? Glasul lui Rudolph era aspru.

— Am socotit că nu eşti persoana potrivită să fii implicat într-o afacere ca asta, răspunse Thomas.

— Dar pentru Dumnezeu, sînt soţul ei! exclamă Rudolph.

— Tocmai de aceea nu te-am trezit, zise Thomas.

— Putea să te ucidă!

— Ca să fiu sincer, la un moment dat aproape că am crezut şi eu lucrul acesta, recunoscu Thomas.

— Sau îl puteai omorî tu!

— Asta e partea minunată a acestei nopţi, zise Thomas, cu bucurie în glas. Mi-am dat seama că nu puteam face aşa ceva. Acum hai să mergem să vedem ce fac scafandrii noştri.

Cobori scările şontîc-şontîc, lăsîndu-şi fratele, cu sentimentele sale de culpă şi de gratitudine, pe puntea de la proră.

VI

Şedea singur pe punte; bucurîndu-se de calmul amurgului. Kate era jos, iar ceilalţi plecaseră

într-o excursie de două zile cu maşina pentru a vizita cîteva orăşele de munte din Franţa şi Italia.

Trecuseră cinci zile de cînd Clothilde revenise în port şi încă nu primiseră din Olanda arborele şi noua elice. Rudolph fusese de părere că o scurtă plimbare le va face bine. Din noaptea cu pricina, cînd se îmbătase, Jean devenise îngrijorător de tăcută, cu toate că Rudolph îşi dădea toată silinţa să

o distreze şi să o facă să uite. Thomas şi Kate fuseseră poftiţi şi ei la această excursie, dar Thomas refuzase spunînd că proaspeţii căsătoriţi doresc să rămînă împreună şi să petreacă în tihnă. Între patru ochi Thomas îi sugerase lui Rudolph să-l ia pe Dwyer cu ei, căci acesta se ţinea de capul lui Thomas ca să afle cine-i individul care îl bătuse acolo, în faţă la Le Cameo. Thomas era convins că

Dwyer punea ceva la cale, împreună cu Wesley, împotriva agresorului. Jean se ţinea ca un căţel după Thomas, fără să spună ceva, dar în ochii ei mari sclipea o lumină halucinantă. Cinci zile de inactivitate silită fuseseră greu de suportat, de aceea Thomas se bucura că va rămîne singur cu Kate, pe vas.

Portul era cufundat în linişte. Majoritatea navelor încă nu aprinseseră luminile. Thomas căscă şi se întinse alene. Trupul său începea să-şi recapete vigoarea, rănile se vindecau, vînătăile dispăreau. Mai şchiopăta puţin, dar nu mai avea acea senzaţie că piciorul îi era rupt în două, cînd călca pe el. De la încăierare nu mai făcuse dragoste cu Kate şi tocmai se gîndea că acum, în noaptea aceasta, avea prilejul să reia activitatea întreruptă, cînd zări o maşină fără lumini, venind în viteză

de-a lungul cheiului. Maşina, un DS19, opri în faţa Clothildei, uşile se deschiseră şi din ea coborîră

mai întîi doi oameni, apoi încă doi, ultimul fiind Danovic, cu braţul într-o eşarfă.

503

Dacă nu ar fi fost Kate la bord, Thomas ar fi sărit în apă, fără să şovăie, lăsîndu-i pe indivizii aceia să încerce să-l prindă, dacă le dădea mîna. Aşa însă nu îi rămînea decît să stea pe loc şi să-i înfrunte. Nu se vedea ţipenie pe navele învecinate. Danovic rămase pe chei, iar cei trei indivizi urcară pe iaht.

— Ei bine, domnilor, ce doriţi? zise Thomas şi în aceeaşi clipă ceva îl lovi în cap.

Îşi reveni din comă o singură dată. Wesley şi Kate se aflau la căpătîiul lui, în camera de la spital. „Nu mai...” spuse Thomas, apoi se cufundă din nou în comă.

Rudolph chemase de la New York un specialist în operaţii pe creier însă Thomas muri înainte ca acesta să fi ajuns la Nisa. Fracturarea craniului şi sîngerarea abundentă fuseseră cauzele decesului, explică chirurgul.

Gretchen, Jean şi Enid fuseseră instalate la hotel, iar Rudolph o rugase pe sora sa să nu o scape din ochi pe Jean nici măcar o clipă. Tot el anunţase poliţia, căreia îi relatase tot ce ştia, iar poliţia o interogase pe Jean. După o jumătate de oră Jean făcuse o criză de isterie, însă în prealabil povestise tot ce i se întîmplase atunci la barul La Porte Rose. Pe baza declaraţiilor ei fusese arestat Danovic, dar nu existau martori la agresiunea asupra lui Thomas, iar Danovic avea un alibi de nezdruncinat pentru toată noaptea respectivă.

VII

În dimineaţa următoare incinerării, Rudolph şi Gretchen merseră la crematoriu şi obţinură

urna de metal cu cenuşa fratelui lor. Apoi reveniră în portul Antibes unde îi aşteptau Kate, Dwyer şi Wesley. Jean rămăsese la hotel cu Enid. Rudolph socotise că ar fi însemnat prea mult şi ar fi fost nedrept să o oblige pe Kate să suporte astăzi lîngă ea prezenţa lui Jean. Iar dacă soţia sa se îmbăta azi, cel puţin avea un motiv serios.

Gretchen, la fel ca toţi ceilalţi, aflase adevărul despre cele întîmplate în noaptea respectivă.

— Tom a fost singurul dintre noi care şi-a trăit viaţa cu adevărat, zise Gretchen în taxi.

— A murit pentru unul din noi care nu a ştiut să şi-o trăiască, zise Rudolph.

— Ghinionul tău a fost, continuă Gretchen ideea ei, că nu te-ai trezit cînd trebuia, atunci, în noaptea aceea.

— Da, ăsta a fost ghinionul meu, repetă Rudolph.

Tăcură pînă ajunseră la iaht. Kate, Dwyer şi Wesley îi aşteptau pe punte, îmbrăcaţi în hainele lor de lucru. Dwyer şi Wesley aveau ochii roşii din cauza lacrimilor vărsate. Kate, deşi cu faţa gravă, nu părea să fi plîns. Rudolph, urmat de Gretchen, urcă pe punte cu urna în braţe, se duse şi o depuse în cabina pilotului. Dwyer preluă cîrma şi porni unicul motor al iahtului. Între timp Wesley trase pasarela la bord, sări pe mal şi desprinse parimele de la pupă pe care Kate le trase sus; apoi sări, cu agilitatea unei pisici, înapoi pe puntea de la pupă şi alergă să o ajute pe Kate să scoată

ancora.