Gretchen se sforţă, totuşi, să rîdă. Bărbatul se îndreptă spre uşă, ca să plece, dar Gretchen îl reţinu apucîndu-l de mînecă.
—
Kosi, nu poţi pleca aşa. El se opri şi se întoarse. Te rog! îl trase uşor la ea şi îl sărută
pe obraz. Mîinile lui se mişcau încet, şovăind. Îi luă faţa în palme şi o sărută, cu gingăşie, pe gură, apoi o sărută iar însă blîndeţea dispăruse de data aceasta. Gretchen îi simţea mîinile alunecînd avide pe trupul ei. De ce nu? gîndi ea. De ce nu? şi se lipi strîns de trupul bărbatului. El voi să se desprindă ca să o tragă în dormitor, dar Gretchen îi sesiză intenţia şi se lăsă pe canapea. Nu, nu în patul în care se iubise cu Colin!
— Dezbracă-te, îi porunci el.
— Stinge lumina, răspunse ea.
Kosi se duse, răsuci întrerupătorul şi camera se cufundă în întuneric. Gretchen îl auzea cum se dezbracă şi un uşor fior îi scutură trupul cînd el se lipi de ea. Ar fi vrut să-i spună: „Am făcut o greşeală, du-te acasă!” dar îi fu ruşine şi tăcu. Era uscată, nepregătită să-l primească şi gemu adînc, dar nu de plăcere, cînd el o străpunse fără să aştepte, provocîndu-i dureri. Kosi o posedă brutal, în forţă. Gretchen avea senzaţia că o va rupe în două, dar rămase fără să se mişte, îndurînd cu stoicism chinul.
Kosi termină repede şi se ridică. Gretchen îl auzi cum străbătea camera spre întrerupător şi sculîndu-se repede, alergă în baie, unde se încuie. Îşi spălă faţa îndelung cu apă rece. Se privi în oglinda de deasupra chiuvetei şi şterse rămăşiţele rujului care se întinsese în jurul gurii. Ardea de dorinţa să facă duş, dar nu voia ca el să audă. Puse un halat pe ea şi aşteptă, nădăjduind că între timp el va pleca. Dar cînd ieşi, îl găsi în picioare, îmbrăcat, impasibil, în mijlocul camerei. Gretchen schiţă un zîmbet timid. Nu îşi dădea seama cum de se întîmplase totul.
— Să nu te mai porţi aşa cu nimeni, draga mea, zise el cu un glas fără expresie, şi mai ales cu mine. Refuz să fiu tolerat, nu voi admite niciodată să fiu acceptat din compasiune sau bunăvoinţă, nu voi fi subiectul nici unui experiment de integrare rasială.
Gretchen rămăsese cu ochii în pămînt, neîndrăznind să vorbească.
— Cînd îţi vei lua licenţa, continuă el cu acelaşi glas monoton, răutăcios, poţi face pe Doamna Mărinimoasă faţă de nenorociţii oblăduiţi în instituţii de caritate şi poţi interpreta rolul frumoasei şi bogatei doamne albe care le arată negrilor şi hispano-americanilor cît de democratică şi de generoasă este această ţară minunată, demonstrîndu-le totodată ce iubitoare pot fi frumoasele doamne creştineşte educate, care întîmplător nu au bărbaţi. Dar eu nu voi fi aici ca să văd, eu voi fi în Africa şi o să mă rog ca toţi negrişorii şi mexicanii aceia recunoscători să-ţi taie gîtul.
Plecă fără zgomot şi doar uşa din faţă se auzi închizîndu-se uşor cînd el ieşi din casă.
După un timp, Gretchen se sculă şi începu să facă ordine pe masa unde lucraseră. Duse ceştile, farfurioarele şi cafetiera şi le puse una peste alta în chiuveta de la bucătărie, apoi adună şi 405
stivui cărţile pe un colţ al mesei. Sînt prea bătrînă pentru studiu, gîndea ea; nu mai fac faţă. Apoi, tîrîndu-şi obosită picioarele, se duse şi încuie uşa de la intrare, spunîndu-şi: „Să fii liniştit şi mulţumit, Arnold Simms, ai fost răzbunat!”.
Dimineaţa absentă de la cursuri. Îl sună pe Sam Correy şi îl întreba dacă a putea întllni ca să
discute ceva cu el.
406
Capitolul 2
Chiar şi gravidă, Jean insista să coboare în fiecare dimineaţă în sufragerie ca să ia micul dejun împreună cu soţul ei.
— Vreau să fiu, spunea ea, la fel de obosită ca şi tine la sfirşitul zilei. Nu sufăr să semăn cu suratele mele americane care stau şi nu fac nimic ziua întreagă, iar seara îi tîrăsc pe nenorociţii lor de soţi la tot soiul de petreceri pentru că ele sînt dornice să cheltuiască energia acumulată trîndăvind.
Diferenţa de energie dintre soţi subminează cu mult mai multe cămine decît adulterul.
Sorocul evenimentului se apropia, iar acest lucru se putea deduce uşor din uriaşa şi greaua protuberanţă vizibilă chiar şi sub cămaşa de noapte largă şi înfoiată pe care o purta Jean. De cîte ori o privea, Rudolph simţea un junghi de vinovăţie în inimă. Ea care avea un mers atît de delicat, atît de graţios, acum se legăna, chinuindu-se să păşească atent dintr-o cameră în alta. Natura a înzestrat femeia, gîndea Rudolph, cu un soi de inconştienţă necesară, care o face să nu ia în seamă nici o suferinţă şi să dorească atît de fierbinte să aducă pe lume copii.
Şedeau la masă în sufrageria scăldată de razele încă palide ale soarelui de aprilie cînd intră
Martha aducîndu-le cafea proaspătă. De la moartea mamei, Martha se schimbase în mod miraculos, constată Rudolph. Deşi nu mînca mai mult decît înainte, se împlinise la trup şi arăta ca o matroană
prosperă, faţa i se rotunjise, trăsăturile colţuroase estompîndu-se, iar veşnicele cute lăsate în jos de la colţurile gurii fuseseră înlocuite cu ceva care putea fi luat drept un început de surîs. Moartea are şi ea foloasele ei, conchise filozofic Rudolph privind-o cum aşeza cu delicateţe cafetiera în faţa soţiei sale. Pe vremuri ar fi trîntit-o pe masă, însoţindu-şi gestul de veşnicele ei bombăneli la adresa soartei.
Sarcina rotunjise şi chipul lui Jean. Îşi pierduse însă înfăţişarea de şcolăriţă încăpăţînată care se înverşunează să obţină cele mai bune calificative la lecţii. Totuşi feminină, blîndă, faţa ei strălucea dulce în lumina dimineţii.
— Astăzi arăţi ca o sfintă, zise Rudolph.
— Şi tu arăţi ca un sfint. Mai ales după două luni de post, fără pic de sex....
— Sper că ţîncul merită efortul acesta.
— Să facă bine şi să merite!
— Cum îl simţi în dimineaţa asta?
— Bine. Mărşăluieşte în sus şi în jos cu bocanci de parașutist. Altminteri bine.
—
Dar dacă e fată?
— O voi învăţa să fie potolită, răspunse Jean şi amîndoi rîseră.
— Ce ai de gînd să faci astăzi? întrebă el.
— O doică urmează să se prezinte pentru angajare şi trebuie să discut cu ea, aştept să
sosească mobila pe care eu şi Martha o vom aranja în camera copilului, apoi îmi voi lua vitaminele şi îmi voi verifica greutatea, răspunse Jean. O dimineaţă încărcată. Dar tu?
— Eu o să mă duc la universitate, răspunse Rudolph. Se întruneşte consiliul de administraţie. Apoi trebuie să mă reped la birou...
— Nu cumva să-i permiţi monstrului ăla de Calderwood să te cicălească, să te intimideze, da?
