— Doar un pahar, răspunse Rudolph. Thomas dădu din cap.

— Wesley, ia cîrma, zise el. Ne întoarcem la Antibes. Numai cu motorul de la babord. Fii atent să nu crească turaţia şi ai grijă de nivelul uleiului şi al apei. Dacă presiunea scade ori începe să

se încălzească motorul, opreşte-l imediat.

Rudolph îşi dădea seama că Thomas ar fi preferat să treacă el la cîrmă însă nu voia ca Wesley să se simtă vinovat de accident.

— Ei bine, le zise Thomas în timp ce Wesley pornea motorul şi îndrepta iahtul în direcţia ordonată. Adio, Portofino!

— Nu-ţi face probleme din cauza noastră, îi zise Rudolph. Tu ai grijă de navă.

— În noaptea asta nu mai putem face nimica. Mîine dimineaţă ne punem măştile şi ne lăsăm în apă să aruncăm o privire. Dacă e ceea ce cred, o să trebuiască să aşteptăm primirea unei elice şi poate şi a unui arbore. Atunci o să ridicăm nava pe doc uscat pentru a le monta. M-aş putea duce la Villefranche, dar îmi este mai convenabil la şantierele de la Antibes. Thomas făcu aceste socoteli cu glas tare, în auzul tuturor.

— E-n regulă, zise Jean. Ne-am îndrăgostit de Antibes.

— Eşti o fată de treabă, îi mulţumi Thomas. Apoi către ceilalţi: Ce-ar fi să ne aşezăm la masă?

Cu un singur motor nu puteau naviga decît cu patru noduri. Antibes era cufundat în linişte şi întuneric cînd pătrunseră în port. Nici o sirenă nu le salută sosirea şi nici flori nu mai fură presărate în calea lor.

IV

Un ciocănit uşor, dar insistent îi tulbură somnul şi, buimăcit, în prima clipă îşi zise că Pappy bătea la uşă. Deschise ochii şi se dumiri că se afla în cabina sa de pe Clothilde, cu Kate dormind 495

alături de el. Lărgise cuşeta de jos ca să se poată odihni confortabil împreună. Secţiunea adăugată

putea fi strînsă în timpul zilei ca să aibă loc suficient de mişcare în cabină.

Ciocănitul se auzi din nou.

— Cine-i acolo? întrebă în şoaptă Thomas ca să nu o trezească pe Kate.

— Sînt eu, Pinky Kimball, primi răspunsul.

— O clipă. Thomas se îmbrăcă pe întuneric. Kate dormea profund, doborîtă de oboseala de peste zi.

Desculţ, în pantaloni şi pulover, Thomas deschise cu băgare de seamă uşa şi ieşi pe coridor, unde îl aştepta Pinky. Un damf puternic de băutură îi asaltă nările, dar era prea întuneric ca Thomas să-şi dea seama cît de beat era prietenul său. O luă înainte spre cabina pilotului, trecînd pe lîngă cea unde dormeau Dwyer şi Wesley. Se uită la ceasul de la mînă: acele fosforescente arătau orele două

şi cinsprezece. Pinky se împiedică puţin urcînd scările.

— Ce dracu te-a apucat, Pinky? întrebă iritat Thomas.

— Tocmai m-am înapoiat de la Cannes, răspunse Pinky, iar limba i se împleticea în gură.

— Ei şi? Aşa faci totdeauna, trezeşti creştinii din somn cînd vii de la Cannes?

— Trebuie să mă asculţi, Tom, insistă Pinky. Am intîlnit-o pe cumnată-ta la Cannes.

— Eşti beat, Pinky, constată cu dezgust Thomas. Du-te şi te culcă.

— Era în pantaloni roz. Ascultă, aş spune eu aşa ceva dacă nu aş cunoaşte-o? Am văzut-o toată ziua, nu-i aşa? Nu-s chiar atît de beat ca să nu recunosc o femeie lîngă care am fost o zi întreagă, nu? Şi eu am rămas surprins. M-am dus la ea şi i-am spus că o credeam în drum spre Portofino. Iar ea mi-a răspuns că nu sînteţi în drum spre Portofino, că aţi avut un accident şi că, să

fiu eu al dracului, dar sînteţi în port la Antibes.

— N-a putut ea spune „să fiu al dracului” îl contrazise Thomas care nu voia să creadă că

Jean se afla în altă parte decît pe Clothilde, dormind.

— Am zis şi eu aşa, recunoscu Pinky. Dar am văzut-o, se încăpăţînă el.

— Unde în Cannes? Trebuia să ţină seama să vorbească în şoaptă ca să nu-i trezească pe ceilalţi.

— La o bombă cu streap- tease, La Porte Rose, pe rue Bivouac Napoleon. Era la bar cu un iugoslav sau aşa ceva, în haine de gabardină. Un tip pe care l-am zărit prin vecinătate. E un peşte!

— O, Cristoase! Era beată?

— Turtă! M-am oferit s-o aduc înapoi la Antibes, dar n-a vrut. „Gentlemanul acesta mă va aduce acasă, mai tîrziu”, mi-a spus ea.

— Aşteaptă aici. Thomas coborî, străbătu salonul şi culuarul de la pupă şi trecu pe lîngă

cabinele în care dormeau Gretchen şi Enid. Peste tot domnea o linişte deplină. O lumină rămînea aprinsă pe coridor pentru Enid, în cazul cînd voia să meargă la toaletă peste noapte. Thomas crăpă

uşa de la cabina cea mare, atîta cît să poată cuprinde cu ochii încăperea, şi îl văzu pe Rudolph, în pijama, dormind singur. Închise uşa cu grijă şi se înapoie la Pinky.

— Pe ea ai văzut-o, confirmă el.

— Ce ai să faci acuma? întrebă Pinky.

— Mă duc să o aduc înapoi, răspunse Thomas.

496

— Vrei să vin cu tine? se oferi Pinky. Sînt indivizi primejdioşi. Thomas clătină capul în semn de refuz. Pinky nici treaz nu era bun de nimic; beat putea deveni o catastrofă.

— Mulţam! Tu du-te şi te culcă. Ne vedem dimineaţă. Pinky începu să protesteze, dar Thomas repetă: „Du-te, du-te” şi îl împinse uşor spre pasarelă. Îl urmări cu privirea cum mergea, puţin cam în zig-zag, de-a lungul cheiului, pînă ce se pierdu în umbră, în direcţia locului unde era amarată Vega. Îşi pipăi buzunarele: avea ceva bani în portofel. Coborî, trecu călcînd cu grijă pe lîngă cabina ocupată de Dwyer şi Wesley şi intră la el în cabină. O trezi pe Kate, bătînd-o uşor pe umăr.

— Vorbeşte încet, nu vreau să se trezească toată lumea, o preveni el. Apoi îi povesti tot ce auzise de la Pinky. Trebuie să o aduc înapoi, încheie el.

— Singur?

— Cu cît sîntem mai puţini, cu atît mai bine. După ce o aduc şi o pun în pat, bărbatul ei nu are decît să spună că nevastă-sa suferă de migrenă şi să rămînă în cabină o zi sau două. În felul acesta nimeni n-o să ştie nimic. Nu vreau ca Wesley sau Bunny să o vadă pe doamna beată. De fapt el nu voia ca Wesley sau Dwyer să fie prin apropiere dacă se va încinge vreo bătaie.

— Vin cu tine, zise Kate şi vroi să se ridice, dar el o împinse uşor în pat.

— Nu vreau ca ea să ştie că ai văzut-o beată şi – mai ales – cu un peşte. Trebuie să rămînem prieteni restul vieţii.

— Să ai grijă de tine, da?

— Sigur, o să fiu atent. Culcă-te, draga mea. O sărută.