— Ei bine, ce puteam să fac decît să-i investesc? zise Rudolph.
— De copil capul îţi era numai la afaceri, observă Thomas.
— I-am investit în companie, pe numele meu. Dividendele nu-s prea grozave, dar tot ce am obţinut am investit din nou. Valoarea acţiunilor a crescut mereu. Ţi-am spus, în prezent ai o avere de circa şaizeci de mii de dolari.
Thomas goli paharul dintr-o sorbitură. Închise ochii şi şi-i frecă.
— Te-am căutat tot timpul în ultimii doi ani, continuă Rudolph, dar de la telefoane mi s-a spus că postul tău a fost desfiinţat; iar scrisorile pe care ţi le-am trimis mi-au fost înapoiate cu menţiunea că persoana nu e cunoscută la adresa respectivă. Iar mama nu mi-a spus că ţine legătura cu tine decît după ce am internat-o. Am citit şi paginile sportive din ziare, cu regularitate, dar parcă
intraseşi în pămînt.
— Duceam campanie în vest, răspunse Thomas cu umor. Deschise ochii: lucrurile din jur i se păreau tulburi.
— De fapt m-am bucurat, căci ştiam că valoarea acţiunilor va continua să crească şi nu voiam să fii tentat să le vinzi prea devreme. De altfel nici acum nu cred că ar trebui să le vinzi.
— Vrei să spui că mă pot duce chiar mîine şi să spun că am nişte acţiuni pe care vreau să le vînd şi cineva o să-mi dea pe ele şaizeci de mii de dolari, bani gheaţă? Lui Thomas tot nu-i venea să
creadă.
— Ţi-am spus că nu te sfătuiesc...
— Rudy, zise Thomas, eşti un tip grozav şi poate că o să-mi revizuiesc în bună parte opinia despre tine din ultimii doi ani, dar în clipa asta nu sînt dispus să ascult sfatul nimănui. Vreau să-mi dai numele şi adresa omului care mă aşteaptă nerăbdător cu şaizeci de mii de dolari peşin.
Rudolph scrise adresa biroului lui Johnny Heath pe o bucăţică de hîrtie şi i-o dădu.
— Du-te mîine la adresa asta, zise Rudolph. O să-i telefonez din timp lui Heath şi o să te aştepte. Te rog, Tom, fii atent.
— Să n-ai nici o grijă, Rudy, de acum încolo o să fiu aşa de atent că n-o să mă recunoşti.
Comandă încă un rînd de băutură. Cînd ridică braţul ca să-l cheme pe chelner i se desfăcu haina şi Rudolph îi zări pistolul de la brîu, dar nu zise nimic. Făcuse pentru fratele său tot ce îi stătuse în putinţă.
394
— Aşteaptă puţin, te rog, trebuie să dau un telefon urgent, explică Thomas.
Se duse la telefonul din salonul hotelului şi căută în carte numărul agenţiei T.W.A Formă
numărul şi se interesă ce zboruri sînt spre Paris în ziua următoare. Fata de la companie îi spuse că
există unul la orele opt seara şi întrebă dacă să-i reţină un loc, dar Thomas refuză şi închise telefonul. Apoi telefonă la Y.M.C.A şi îl ceru pe Dwyer. Aşteptă mult şi tocmai voia să renunţe cînd îl auzi pe acesta întrebînd:
— Alo, cine-i acolo?
— Tom, ascultă...
— Tom! exclamă Dwyer surescitat. M-am tot învîrtit pe-aici şi am tot aşteptat să-mi dai un semn. Iisuse! Am fost aşa de îngrijorat! Mi-a fost fiică să nu fi murit!
— Termină cu trăncăneala, îl repezi Thomas, şi ascultă-mă. Mîine seară pleacă un avion T.W.A de la Idelwild la Paris, La şase şi treizeci să fii prezent la ghişeul de bilete. Cu bagaje cu tot.
— Vrei să spui că ai reţinut locuri la avion?
— Nu încă, răspunse Thomas înciudat pe Dwyer că se emoţiona atît de uşor şi de repede. O
să le reţinem cînd vom fi acolo. Nu vreau ca numele meu să figureze pe listă o zi întreagă.
— A, da, da, Tom, înţeleg.
— Să fii acolo exact la cît ţi-am spus.
— O să fiu, n-ai nici o grijă.
Thomas agăţă receptorul. Se înapoie la bar şi insistă să plătească el consumaţia. Afară, pe trotuar, înainte de a se urca în taxiul care oprise la bordură, Thomas strînse mîna fratelui său.
— Ascultă, Tom, zise Rudolph, hai să luăm masa împreună săptămîna viitoare. Vreau să o cunoşti pe soţia mea.
— Minunată idee, se entuziasmă Thomas. Te sun eu vineri, de acord? Urcă în maşină şi-i ceru şoferului să-l ducă în Strada a 18-a, pe Fifth Avenue.
Se lăsă pe spate, satisfăcut, pe canapeaua maşinii, ţinînd în mînă punga cu lucrurile sale.
Cînd ai şaizeci de mii de dolari toată lumea te invită la masă. Chiar şi propriul tău frate.
395
Capitolul 1
Ploua cînd ajunse acasă, o ploaie tropicală, torenţială, tipic californiană, care culca florile în grădină, ricoşa pe obloanele acoperişurilor ca nişte gloanţe argintii şi aluneca pe povârnişurile dealurilor în curţile şi piscinele vecinilor din vale. Colin murise de doi ani, dar Gretchen nu se dezobişnuise să privească, automat, spre garajul cu uşile deschise ca să vadă dacă soţul ei se afla înăuntru.
Îşi lăsă cărţile în Fordul ei model 1959, şi se îndreptă în grabă spre uşa principală; însă deşi distanţa era mică, doar cîţiva metri, ploaia o udă leoarcă. Intră în vestibul, îşi scoase pardesiul şi îşi scutură părul. Apoi aprinse lumina căci, în pofida faptului că ceasul arăta numai patru şi jumătate, în interior se instalase deja întunericul. Billy plecase cu prietenii într-o excursie de sfîrşit de săptămînă în Sierra, iar Gretchen nădăjduia că vremea era mai bună în munţi, decît jos, pe coastă.
