să salvez pielea nenorocită a fiului meu, lăsînd pe celelalte mame să-şi convingă băieţii să se ducă la închisoare sau să dezerteze, ori să meargă la Pentagon ca să fie trimişi să moară undeva în junglă.

Oricum, asta a fost ultima petiţie pe care am semnat-o.

Rudolph nu avea ce-i răspunde, căci el fusese complicele necesar şi amîndoi erau la fel de vinovaţi şi de condamnabili. Dar săptămîna petrecută în calm, pe mare, fusese atît de reconfortantă, căsătoria se desfăşurase într-o atmosferă de atîta veselie şi optimism, încît Rudolph ştersese din memorie toate amintirile neplăcute. Regreta doar că imaginea lui Wesley la cîrmă, bronzat, îndemînatic, le amintise fără să vrea de Billy.

— Uită-te la el, spunea Gretchen referindu-se la Wesley, un băiat crescut de o tîrfă. Tatăl lui nu a reuşit să termine două clase de liceu şi nici nu a mai deschis o carte de atunci. Oropsit, ostracizat, gonit de peste tot, a trăit – de la şaisprezece ani – cu pegra societăţii. Acum însă cuvîntul lui este respectat. Cînd a socotit că e momentul, şi-a luat băiatul, l-a dus într-o altă ţară, l-a învăţat o limbă străină şi l-a lăsat să se amestece printre huliganii declasaţi care de-abia dacă ştiu să citească

şi să scrie. Şi l-a pus să lucreze de la o vîrstă cînd Billy încă îmi mai cerea doi dolari ca să se ducă la cinema sîmbătă seara. Cît despre plăcerile vieţii... Gretchen rîse. De bună seamă, băiatul acesta are partea lui de intimitate elegantă: era vecin de cabină cu această ţărăncuţă englezoaică, ibovnica tatălui său, care-l poartă în pîntece pe fiul lor nelegitim. E un băiat zdravăn, săritor, politicos, profund devotat tatălui său, care nu ridică tonul niciodată faţă de el. Tot ce face Tom e să indice ce ar dori, iar băiatul execută. Cristoase! exclamă ea, trebuie să ne revizuim concepţiile despre educaţia copilului. Şi cel puţin de un lucru nu are grijă băiatul acesta: de încorporare şi de trimiterea lui în Vietnam. Taică-său o să ia măsurile necesare în materia asta. Ştii ce aş face de-aş fi în locul tău? Îndată ce Enid va fi destul de mare ca să poată umbla singură pe punte, fără pericolul de a cădea în apă, eu aş trimite-o aici pentru ca Tom să o crească pentru tine. Dumnezeule, zău că aş bea ceva! Tom trebuie să aibă totuşi o sticlă ascunsă undeva pe iahtul acesta al Uniunii Femeilor Creştine Cumpătate!

— Cred că are, mă duc să investighez. Rudolph se sculă şi plecă să caute. Se întuneca şi Wesley aprinsese luminile de poziţie. Îi zîmbi, în treacăt, unchiului său.

— Cred că emoţia l-a dat gata pe bătrîn, zise el. Nici măcar n-a verificat dacă nu cumva mă

îndrept spre Alpi!

— Omul nu se căsătoreşte în fiecare zi, filozofă Rudolph.

— Spre norocul lui, fu de acord Wesley, căci tăticu nu are constituţia necesară ca să poată

rezista unei astfel de presiuni.

Rudolph traversă salonul şi intră în bucătărie. Dwyer spăla lăptuci în chiuvetă, iar Kate –

care îşi schimbase rochia de gală – se necăjea cu friptura din cuptor.

— Kate, zise Rudolph, Tom trebuie să aibă vreo sticlă pitită pe undeva, pe aici.

Kate închise uşa de la cuptor, se ridică în picioare şi se uită, neliniştită, la Dwyer.

— Credeam că Tom a promis un regim strict sec cît timp o să fiţi la bord, zise ea.

— E-n regulă, Kate. Jean e în cabină cu fetiţa. E numai pentru mine şi Gretchen, iar noi sîntem pe punte şi începe să se întunece, o linişti el.

— Bunny, du-te şi adu, îi spuse Kate lui Dwyer.

493

Acesta o ascultă şi reveni din camera sa cu o sticlă de gin. Rudolph umplu două pahare peste care adăugă apă tonică.

Cînd Rudolph îi întinse lui Gretchen paharul, aceasta se strîmbă şi se scutură. Brr! Nu pot să-l sufăr, zise el.

— Dacă întîmplător vine Jean, putem pretinde că e doar apă tonică, ascunde mirosul ginului, justifică Rudolph.

— Sper. Luară cîte o înghiţitură. E băutura favorită a lui Evans Kinsella. Una din multele deosebiri existente între noi.

— Cum merg relaţiile? se interesă Rudolph.

— Tot aşa, răspunse ea nepăsătoare. În fiecare an cîte puţin mai prost, dar în general tot aşa.

Cred că ar trebui să-l părăsesc însă el are nevoie de mine. Nu mă doreşte, cît mai degrabă are nevoie de mine, păcătosul. Dar poate că la vîrsta mea e mai bine să depindă de mine decît să mă dorească.

Jean se ivi pe punte. Purta pantaloni de dril roz, cu betelia joasa, sub brîu, şi un pulover de caşmir bleu-pal. Aruncă o privire scurtă spre paharele din mîinile lor, dar nu spuse nimic.

– Ce face Enid? întrebă Rudolph.

— Doarme somnul celor neprihăniţi. A întrebat dacă unchiul Thomas şi Kate vor păstra inelele pe care le-au schimbat. Brr! se înfioră ea, mi s-a făcut frig! Şi se lipi de soţul ei; iar el o sărută uşor pe obraz.

— Aha! zise Jean, simt miros de sînge englezesc!

Apa tonică nu o înşelase nici o clipă cu privire la conţinutul paharelor.

— O picătură! ceru ea.

Rudolph şovăi. Dacă ar fi fost numai ei doi, nu ar fi cedat. Dar era şi Gretchen acolo şi se uita la ei, iar el nu îşi putea umili soţia de faţa cu sora sa. Îi dădu paharul şi Jean luă o mică

înghiţitură apoi i-l înapoie.

Dwyer urcă pe punte şi începu să se ocupe de cina care, pe iaht, se desfăşura întotdeauna după un ceremonial anume: aşeză lămpi micuţe de vînt, din alamă strălucitoare, cu lumînări înăuntru, fixîndu-le pe masă cu greutăţi, puse şerveţele din pai împletit drept suport pentru farfurii, o salatieră cu lăptuci natur şi o văzuţă cu flori. Îmbrăcat în pantaloni din ţesătură uşoară, bine călcaţi, se mişca dezinvolt, cu siguranţa omului experimentat. Rudolph îşi dădea seama că toţi trei îşi însuşiseră un anumit stil, elegant, profesionist. Lumînările clipeau la adăpostul sticlei, ca nişte licurici captivi, şi aruncau pete mici de lumină caldă pe masa mare ce sclipea de curăţenie.

Deodată se auzi o lovitură înăbuşită în carcasa navei, urmată de un pîrîit în spate, la pupă.

Iahtul vibră şi se clătină, iar sub punte zdrăngăni ceva, înainte ca Wesley să fi oprit motoarele.

Dwyer alergă şi se înclină peste balustradă, privind în siajul elicei, palid în marea întunecată.

— Blestemat să fie! exclamă el cu năduf. Ne-am lovit de un buştean, îl vezi?

Rudolph distingea în apă o umbră ce plutea în spate, doar cîţiva centimetri deasupra nivelului mării. Thomas veni în fugă, desculţ, gol pînă la brîu, cu puloverul în mînă. Kate se afla imediat în urma lui.

— Ne-am lovit de un buştean, raportă Dwyer, cu una din elice. Sau, poate, cu amîndouă.

— O să ne scufundăm? întrebă Jean speriată. Să o aduc sus pe Enid?

494

— Las-o-n pace, răspunse calm Thomas. Nu ne scufundăm. Îşi trase puloverul, apoi intră în cabina pilotului şi preluă cîrma. Nava se descumpănise puţin şi se legăna în bătaia vîntului şi a uşoarei hule care domnea pe mare. Thomas porni motorul de la babord: funcţiona normal, elicea se învîrtea ritmic, fără probleme. În schimb motorul de la tribord scotea un zgomot metalic, făcînd-o pe Clothilde să se cutremure din cînd în cînd.

— Elicea de la tribord e afectată, diagnostică Thomas. Şi poate şi arborele.

Ochii lui Wesley înotau în lacrimi.

— Îmi pare rău, tăticule, nu l-am văzut, zise el.

— Nu e vina ta, Wes, îl potoli tatăl său bătîndu-l pe umăr. Coboară la sala maşinilor şi vezi care e situaţia. Luăm cumva apă? Opri motorul de la tribord şi îndată iahtul începu să fie purtat de curent. Cadou de nuntă, zise el, dar fără ciudă. Îşi aprinse pipa, o luă pe după umeri pe Kate şi aşteptă înapoierea lui Wesley.

— E uscată, raportă acesta.

— Bătrîna Clothilde e un vas zdravăn, comentă Thomas. Apoi observă paharele din mîinile lui Rudolph şi Gretchen. Continuăm petrecerea? întrebă el.