— Ce ţi-am spus? Nu-i aşa că îţi vine să rîzi?
— Îmi pare rău, se scuză Rudolph.
— Tatăl băiatului despre care ţi-am vorbit lucrează cîteva ore pe zi într-o clinică alături de psihiatri fără doctorat în medicină, care însă au terminat studiile de specialitate, şi-au luat toate examenele şi sînt autorizaţi să se ocupe de cazuri care nu prezintă complicaţii deosebite: terapie în grup, copii inteligenţi care nu vor să înveţe să scrie şi să citească sau care se comportă rău în mod voit în societate, copii refulaţi proveniţi din familii dezmembrate, tinere frigide datorită efectului 392
nefast al religiei practicate sau al vreunei traume cauzate de o experienţă sexuală timpurie şi care sînt pe cale de a se despărţi de soţii lor, copii de negri sau de mexicani care încep şcoala cu întîrziere şi nu reuşesc să ajungă la nivelul celor de o vîrstă cu ei, pierzîndu-şi în felul acesta identitatea...
Nerăbdarea lui Rudolph creştea pe măsură ce o asculta.
— Deci, întrerupse el, ai să rezolvi problemele negrilor şi mexicanilor, ale fetelor religioase şi ale tale, înarmată cu o bucată de hîrtie de la U.C.L.A şi...
— O să rezolv o problemă, poate două, poate o sută şi în acelaşi timp o să rezolv şi propriile mele probleme, zise Gretchen cu hotărîre. O să fiu ocupată şi o să fac ceva folositor.
— Nu ceva nefolositor, ca fratele tău. Asta vrei să insinuezi? Rudolph era destul de şocat.
— Deloc, respinse Gretchen. Tu eşti folositor în felul tău, lasă-mă şi pe mine să fiu, în felul meu.
— Şi cît va dura treaba asta?
— Minimum doi ani pentru ca să mi se acorde gradul. Apoi voi continua studiile de psihanaliză ca să obţin şi diploma.
— N-ai să termini niciodată. Ai să găseşti un bărbat şi...
— Poate, admise Gretchen. Deşi mă îndoiesc. Dar nu e imposibil. Martha intră şi îi anunţă
că a aranjat masa în sufragerie. Gretchen se duse şi îi luă pe Billy şi Thomas. Toată familia se aşeză
în jurul mesei şi începu să mănînce, fiecare purtîndu-se cu toată politeţea faţă de ceilalţi comeseni.
„Fii drăguţ şi dă-mi muştarul”, „mulţumesc”, „nu, îmi ajunge deocamdată” şi alte fraze asemănătoare se împleteau cu clinchetul tacîmurilor şi paharelor.
După masă imediat urcară în maşină şi porniră spre New York, lăsînd-o pe mama lor cea moartă singură în mormîntul ei.
Ajunseră la Hotel Algonquin puţin după şapte. Gretchen trăsese aici pentru că în apartamentul lui Rudolph – cu un singur dormitor, unde îl aştepta Jean – nu era spaţiu suficient de locuit. Rudolph o întrebă dacă nu ar vrea să cineze cu el şi cu Jean, dar Gretchen refuză: nu era ziua cea mai nimerită pentru a-şi cunoaşte cumnata. Rudolph îl invită şi pe Thomas, dar acesta îi răspunse, scurt, că avea o întîlnire.
Cînd coborî din maşină, Thomas îl cuprinse pe după umeri pe nepotul său şi-i zise:
— Şi eu am un băiat, Billy, mult mai mic decît tine. O să fiu tare mîndru dacă ajung să-l văd mare ca tine.
Pentru întîia oară în ultimele trei zile Billy zîmbi.
— Tom, zise Gretchen în uşa hotelului, o să ne revedem vreodată?
— Bineînţeles, acum ştiu unde să te găsesc. Te sun eu, o asigură Thomas.
Gretchen şi Billy intrară în hotel, urmaţi de omul care le căra bagajele.
— Aş bea ceva, zise Rudolph. Haide la bar...
— Mulţumesc, sînt grăbit, refuză Thomas. Privea, peste umărul lui Rudolph, la traficul de pe Sixth Avenue.
— Tom, insistă Rudolph. Trebuie să-ţi vorbesc.
— Credeam că ne-am spus tot ce aveam să ne spunem, răspunse Thomas. Voi să oprească
un taxi, dar era ocupat. Nu mai ai nimic să-mi spui.
393
— Nu? Rudolph se înfuriase la culme. Aşa crezi tu, că nu mai am ce să-ţi spun? Ce ai zice dacă ai afla că astăzi, la închiderea bursei, aveai un activ de şaizeci de mii de dolari? Asta nu te-ar face să-ţi schimbi părerea?
— Eşti un mare pişicher, Rudy, nu-i aşa? Lui Thomas nu îi venea să creadă.
— Haide la bar, nu glumesc.
Intrară în hotel. Barmanul le servi whisky-urile. Thomas zise:
— Să auzim.
— Blestemaţii ăia de dolari. Cinci mii, ţii minte? Care mi i-ai lăsat în păstrare.
— Sigur că ţin minte. Bani de haram...
— Mi-ai spus să fac ce vreau cu ei. Cred chiar că pot să repet cuvintele tale: „Poţi să te c...
pe ei, să-i cheltui pe dame sau să-i oferi instituţiilor tale filantropice preferate”.
— Da, rînji Thomas, seamănă cu vocabularul meu.
