Unul din ei se aplecă şi agită fotografia, încît Jean părea că execută un dans obscen.

Ottman stătea lîngă maşină cu un bandaj pe ochiul rănit ceea ce îi făcea chipiul să alunece pe ceafă. Doar şase poliţişti aveau căşti protectoare şi Rudolph îşi aminti că numai cu două

săptămîni în urmă respinsese, drept cheltuială nejustificată, cererea lui Ottman de a aproba cumpărarea a două duzini de căşti metalice.

— Secretarul dumneavoastră ne-a comunicat că veniţi încoace, de aceea nu am mai întreprins nimic, îl informă Ottman fără nici o introducere. Clădirea au ocupat-o aseară, la şase, şi l-au reţinut cu forţa pe Dorlacker împreună cu doi profesori.

Rudolph dădu din cap, cercetînd în acelaşi timp, cu ochii, edificiul. La una din ferestre îl zări pe Quentin McGovern. Acesta absolvise colegiul şi fusese angajat ca asistent la departamentul de chimie. Quentin rînjea, iar Rudolph era sigur că l-a văzut şi rînjetul îi era adresat.

— Orice s-ar intîmpla în noaptea asta, Ottman, porunci Rudolph, vreau să-l arestezi pe negrul acela, a treia fereastră, stînga, la parter. Îl cheamă McGovern şi dacă nu pui mîna pe el aici, îl iei de acasă.

Ottman dădu din cap că a priceput.

— Studenţii cer să vă duceţi acolo şi să discutaţi situaţia cu ei, domnule, zise el.

— Nu avem ce discuta, răspunse Rudolph, clătinînd din cap. Nici prin gînd nu îi trecea să

se umilească purtînd tratative cu răzvrătiţii sub poza soţiei sale goale. Mergeţi şi curăţaţi clădirea, porunci el.

— Uşor de spus, greu de realizat,domnule primar, zise Ottman. I-am invitat de trei ori deja să iasă afară, dar ne-au rîs în nas.

— Am spus să curăţaţi clădirea. Rudolph fierbea, dar se stăpînea. Ştia ce voia să obţină.

— Cum? întrebă Ottman.

— Ai arme.

— Adică să folosim armele de foc? Lui Ottman nu-i venea să creadă. Din cîte ne-am dat seama, nu sînt înarmaţi, adăugă el.

Rudolph ezită, apoi preciză:

— Nu, fără pistoale. Dar aveţi bastoane şi gaze lacrimogene.

— Nu credeţi că ar fi mai bine să rămînem ferm pe poziţii pînă vor obosi? sugeră Ottman.

El însuşi era mai obosit decît ar fi ajuns să fie vreodată oricare din studenţii aflaţi în interiorul clădirii. Iar dacă lucrurile nu se aranjează, poate cereţi să fie trimisă garda.

483

— Nu vreau să stau şi să aştept. Rudolph nu dădea explicaţii, dar ştia că Ottman pricepea dorinţa sa de a vedea dispărînd, imediat, fotografia aceea. Spune oamenilor să folosească grenadele.

— Domnule primar, vorbi rar Ottman, va trebui să-mi daţi ordin scris. Şi semnat.

— Dă-mi carnetul, ceru Rudolph.

Ottman îi înmînă carnetul. Rudolph se sprijini de aripa maşinii şi scrise ordinul, avînd grijă

să fie cît mai clar şi citeţ redactat. Îl semnă şi i-l dădu lui Ottman, odată cu carnetul, iar acesta îl citi, apoi îl împături cu grijă şi îl puse în buzunarul de la bluză pe care îl încheie cu nasturele. Transmise ordinul, trecînd prin faţa şirului de poliţişti, vre-o treizeci cu toţii, întregul efectiv al oraşului.

Poliţiştii începură să-şi pună măştile.

Şirul începu să înainteze încet spre clădire, iar umbrele poliţiştilor se aşterneau prelung pe pajiştea cu iarbă verde ce strălucea la lumina puternică a reflectoarelor. Nu păşeau simultan, de aceea linia se modula, cînd înainte, cînd înapoi, ca un animal lung, fabulos, rănit, care nu intenţiona să facă rău nimănui, ci doar să se ferească de cei care îl persecutau.

Prima grenadă fu aruncată prin una din ferestrele de la parter, iar dinăuntru se auziră ţipete.

Alte grenade fură azvîrlite, chipurile dispărură, iar prin ferestrele rămase goale poliţiştii pătrunseră

în clădire, unul cîte unul, ajutîndu-se reciproc.

Nu aveau destui poliţişti ca să-i plaseze şi la spatele edificiului, pe unde reuşi să fugă

majoritatea studenţilor. Mirosul acru şi iute al gazului ajunse pînă la Rudolph, care stătea cu ochii înălţaţi spre locul unde poza soţiei sale continua să atîrne sfidător. În sfîrşit, la fereastră apăru un poliţist care smulse fotografia şi o trase înăuntru.

Totul se termină repede. Doar vreo douăzeci fură arestaţi. Trei studenţi sîngerau, iar un băiat fu scos afară ţinîndu-şi ochii acoperiţi cu palmele. Un poliţist informă că băiatul nu vedea, dar spera că e o stare temporară. Quentin McGovern nu se afla printre arestaţi.

Dorlacker apăru, însoţit de cei doi profesori, cu ochii lăcrimînd. Rudolph se apropie de ei.

— Vă simţiţi bine? întrebă el.

Dorlacker îşi miji ochii ca să vadă cine îi vorbea şi cînd se lămuri răspunse:

— Nu vorbesc cu dumneata, Jordache. Mîine voi face o declaraţie presei şi dacă vrei să afli ce cred despre dumneata, cumpără un exemplar al propriului ziar şi citeşte-l.

Se urcă în maşina cuiva şi plecă.

— Haide, du-mă acasă, îi zise Rudolph lui Scanlon.

În timp ce se îndepărtau de universitate, mai multe ambulanţe îi depăşiră cu sirenele urlînd.

Apoi, un autobuz al şcolii trecu pe lîngă ei, cu cei arestaţi înăuntru.

— Scanlon, zise Rudolph, începînd din seara aceasta nu mai sînt primar la Whitby, nu-i aşa?

Scanlon tăcu mult timp. Conducea încruntat şi sufla greu ca un bătrîn, la fiecare cotitură.

— Nu, domnule Jordache, răspunse el în cele din urmă. Nu cred că mai sînteţi.

484

Capitolul 7

1968

I

De astă dată, cînd coborî la Kennedy nu venise nimeni să-l întîmpine. Purta ochelari cu lentile întunecate şi se mişca oarecum nesigur. Nu îl anunţase pe Rudolph că va sosi deoarece din scrisorile primite de la Gretchen înţelesese că fratele său întîmpinase destule necazuri pentru a nu-l împovăra şi cu grijile sale. În perioada de iarnă muncise ca de obicei, ca să-şi pună la punct nava pentru sezonul următor şi în timp ce lucra o parîmă plesnise şi îl şfichiuise peste obraz. A doua zi începuse să aibă ameţeli şi să perceapă imagini duble. Răbdase şi nu spusese nimic pentru a nu le provoca îngrijorări lui Kate şi lui Wesley. Îi scrisese domnului Goodhart rugîndu-l să-i recomande un bun specialist de ochi şi cînd primise răspunsul îi spusese lui Kate că pleca la New York să

rezolve, în sfîrşit, problema divorţului. Kate se ţinea de capul lui să o ia de nevastă, iar Thomas nu îi putea imputa insistenţele: femeia era gravidă şi urma să nască în octombrie, iar acum erau deja în aprilie.