— Mama a fost îngrozitoare, tata a fost îngrozitor. Rudolph dădu din umeri. Iar tu ştiai de ce eraţi îngrozitori, ori cel puţin ai crezut că ştii... dar asta nu schimbă lucrurile. Eu îmi dau silinţa să nu fiu îngrozitor.
— Ţie ţi-a surîs norocul şi te-ai salvat, zise Gretchen.
— Am muncit din greu, răspunse înţepat Rudolph.
— La fel şi Colin, vorbi Gretchen cu malancolie. Dar tu n-ai să intri niciodată într-un copac.
— Îmi pare rău că n-am murit, ca să-ţi fac plăcerea asta. Rudolph era evident jignit.
— Nu interpreta greşit, te rog, se scuză Gretchen. Sînt bucuroasă că există măcar unul în familie care nu va da într-un copac şi nu mă refer la mine sau la Thomas. Iar eu sînt, poate, cea mai rea, eu sînt cea care a irosit norocul familiei. Dacă nu mă aflam pe un anumit drum în jurul prînzului, în apropiere de Port Philip, într-o după-amiază de sîmbătă, viaţa noastră ar fi arătat cu totul altfel. Ai ştiut asta?
— Despre ce vorbeşti? Rudolph era surprins.
— Teddy Boylan, răspunse Gretchen, m-a cules de pe drum în ziua aceea şi în mare parte datorită lui am ajuns ceea ce sînt astăzi. Din cauza lui am plecat la New York, din cauza lui l-am întîlnit acolo pe Willie Abbott pe care în cele din urmă am ajuns să-l urăsc pentru că nu se deosebea de Boylan. Iar pe Colin l-am iubit fiindcă era opusul lor. Toate articolele mele de critică aspră, considerate de toată lumea ca foarte isteţe, constituiau de fapt reacţia mea împotriva Americii care producea indivizi ca Teddy Boylan şi le făcea viaţa uşoară.
— Ai o ideea fixă... norocul familiei! De ce nu te duci să-ţi ghicească vreo ţigancă, ori de ce nu porţi o amuletă la gît?
— N-am nevoie de ţigănci, respinse Gretchen sugestia şi continuă: Dacă nu îl întîlneam pe Teddy Boylan şi nu mă culcam cu el, crezi oare că Tom ar fi dat foc crucii pe deal? Crezi oare că ar fi fost expediat ca un răufăcător dacă nu ar fi existat Teddy Boylan? Crezi oare că ar fi ajuns în starea de azi dacă ar fi rămas la Port Philip, în sînul familiei?
— Poate că nu, admise Rudolph. Dar ar fi găsit el altceva...
— Numai că altceva n-a fost. A fost doar Teddy Boylan care o regula pe sora lui. Cît despe tine...
— Eu ştiu tot ce e de ştiut despre mine, o întrerupse Rudolph.
391
— Oare? Te-ai fi dus şi ai fi terminat colegiul, te-ai fi îmbrăcat atît de elegant astăzi, dacă
nu era Teddy Boylan care să te susţină? Cine altcineva, dacă nu Teddy Boylan, a insuflat în tine dorinţa aprigă de a face avere şi încă în timpul cel mai scurt posibil? Cine te-a întreţinut şi răsfăţat la colegiu? Cine a semănat şi a făcut să crească în tine încrederea nestrămutată şi spiritul de stăpîn care porunceşte? Nu Teddy Boylan? Gretchen termină de băut al doilea pahar de martini.
— Bine, bine, zise Rudolph, o să-i ridic un monument.
— N-ai face rău. Nu mă îndoiesc că acum ţi-ai putea permite. Cu averea pe care o are soţia ta...
— Asta se cheamă lovitură sub centură! explodă furios Rudolph. Ştii bine că n-am avut nici cea mai mică idee...
— Tocmai asta vreau să spun, zise Gretchen. Caracterul îngrozitor al familiei Jordache s-a transformat în altceva datorită norocului tău.
— Dar cu caracterul tău cum e? Nu faci parte şi tu din familia Jordache?
Glasul lui Gretchen se schimbă radical, îşi pierdu asprimea şi deveni blînd, figura ei tristă
arăta parcă mai tînără.
— Cînd trăia Colin nu eram îngrozitoare, răspunse ea.
— Nu, nu erai, confirmă Rudolph.
— Nu cred că voi mai găsi un om cum era Colin, cît voi trăi, zise cu tristeţe Gretchen.
Rudolph simţi că mînia i s-a risipit. Se întinse şi luă mîna surorii sale.
— N-ai să mă crezi, dar sînt convins că ai să găseşti unul, zise el cu duioşie.
— Nu, repetă ea.
— Ce ai de gînd să faci? Să stai şi să jeleşti toată viaţa?
— Nu.
— Atunci?
— Mă duc să continui şcoala.
— Şcoala? Lui Rudolph nu îi venea să creadă. La vîrsta pe care o ai?
— La cursurile de specializare de la U.C.L.A., zise Gretchen. În felul acesta voi rămîne acasă şi în acelaşi timp o să-l pot îngriji pe Billy. Am discutat deja cu cei de la şcoală şi au fost de acord.
— Ce vrei să studiezi?
— Ai să rîzi dacă îţi spun.
— În ziua de astăzi nu mai rîd de nimic, o asigură Rudolph.
— Ideea mi-a dat-o tatăl unui băiat care e coleg cu Billy, zise Gretchen. E psihiatru.
— Iisuse Cristoase! exclamă Rudolph.
