nu-s acolo, înapoiază-te două blocuri şi revino în aceeaşi direcţie, pe Fourth Avenue. Ai grijă ca uşa din dreapta să fie descuiată. Să mergi încet. Ce maşină ai?
— Un Chevrolet, 1960. Verde. Thomas descuie uşa.
— Să nu vorbeşti cu nimeni, îi făcu el o ultimă recomandare fratelui său înainte ca acesta să
fi părăsit camera.
Încuie uşa, îşi strînse ustensilele de ras într-o gentuţă şi pentru că nu avea valiză, îndesă în punga mare de hîrtie în care îi adusese Pappy ultima sticlă de bourbon, două cămăşi, nişte maiouri, cîteva perechi de ciorapi, precum şi baticul în ambalajul său original. Luă o înghiţitură de whisky, 383
ca să-şi potolească nervii, apoi, socotind că poate va vrea să bea pe drum, vîrî sticla pe jumătate goală într-o altă pungă. Îşi puse o cravată şi îmbrăcă hainele albastre cumpărate la Marsilia. Cînd îţi moare mama, trebuie să te prezinţi cum se cuvine. Luă pistolul din sertarul măsuţei de toaletă, verifică dacă e asigurat şi îl înfipse la brîu, sub haină. Descuie uşa şi trase cu ochiul pe culoar: nu se vedea nimeni. Ieşi, încuie şi vîrî cheia în buzunar.
Pappy se afla la biroul său, dar nu spuse nimic cînd îl văzu pe Thomas că apare cu gentuţa la subsuoară şi cu pungile într-o mînă. Afară, razele puternice ale soarelui îl orbiră şi îl făcură să
clipească des. Porni în grabă pe Fourth Avenue, dar nu prea repede ca să nu atragă atenţia. De-abia ajunsese la jumătatea celui de al doilea bloc cînd Chevrolet-ul îl ajunse din urmă şi începu să
înainteze încet pe lîngă bordura trotuarului. Thomas aruncă o ultimă privire împrejur şi sări din mers în maşină.
După ce ieşiră din oraş, călătoria începu să-i placă. Briza era răcoroasă, cîmpul verde. Chiar dacă mama trăgea să moară şi îi părea rău, trupul său sănătos resimţea doar răcoarea plăcută, mişcarea în libertate, aerul proaspăt şi curat de ţară. Scoase sticla din pungă şi i-o oferi lui Rudolph, dar acesta refuză clătinînd din cap. Nu discutaseră prea mult. Rudolph îi spusese că Gretchen se remăritase, dar soţul ei murise, nu de mult, într-un accident. Îi mai spusese că şi el se căsătorise.
Neamul ăsta al Jordache-ilor nu se învaţă minte, gîndi Thomas.
Rudolph conducea repede şi se concentra asupra drumului. Din timp în timp Thomas bea cîte o gură din stică, nu prea mult, ca să nu se îmbete, dar suficient ca să se simtă bine. Alergau cu vreo sută pe oră cînd din spate auziră sirena.
— Fir-ar să fie! blestemă Rudolph, trăgînd maşina la marginea drumului.
Poliţistul se apropie şi salută.
— Bună ziua, domnule. Rudolph era tipul cetăţeanului pe care orice poliţist îl saluta spunîndu-i „domnule”. Permisul dumneavoastră, ceru, iar ochii i se pironiră pe sticla pusă jos, între şofer şi Thomas. Aţi mers cu sută într-o zonă unde nu e permis decît cu şaptezeci şi cinci pe oră, zise el. Privirea sa rece îl examina pe Thomas, chipul lui ars de soare şi de vînt, costumul albastru de la Marsilia.
— Îmi pare rău, se scuză Rudolph, cred că într-adevăr am depăşit viteza.
— Voi, flăcăilor, aţi băut!
Nu era o întrebare, ci o constatare.
— Nu m-am atins de sticlă, doar sînt la volan, zise Rudolph.
— El cine e? Poliţistul arătă spre Thomas cu mîna în care ţinea permisul lui Rudolph.
— E fratele meu, răspunse Rudolph.
— Ai legitimaţie? Glasul omului legii suna aspru, bănuitor. Thomas scoase paşaportul din buzunar şi îl întinse. Poliţistul îl deschise cu grijă excesivă, parcă ar fi fost minat.
— De ce umbli cu paşaportul la tine? întrebă el suspicios.
— Sînt marinar.
Poliţistul înapoie permisul, dar reţinu paşaportul.
— Rămîne la mine, zise poliţistul, păstrînd documentul. Şi să-mi daţi şi aia. Arătă spre sticlă, iar Rudolph i-o dădu. Întoarceţi şi urmaţi-mă!
384
— Domnule poliţist, zise Rudolph. Daţi-ne amenda cuvenită şi lăsaţi-ne să plecăm...
Trebuie neapărat să...
— Am spus întoarceţi şi urmaţi-mă! repetă aspru poliţistul şi se înapoie la maşina sa unde colegul său îl aştepta la volan.
Fură nevoiţi să se supună şi străbătură în sens invers, pe drumul pe care veniseră, mai bine de cincisprezece kilometri, pînă ajunseră la Centrul de Poliţie Statală. Thomas izbuti să scoată
pistolul de la brîu şi să-l strecoare sub scaun pe furiş, fără ca Rudolph să observe. Dacă poliţia percheziţiona maşina şi descoperea arma, Thomas era pasibil de cel puţin şase luni pînă la un an închisoare pentru port-armă fără permis şi încercarea de a o ascunde.
Poliţistul raportă unui sergent că maşina rula cu viteză excesivă şi că, în plus, înăuntru a găsit o sticlă de whisky din care se băuse, ceea ce constituia altă încălcare a legii, în consecinţă, ceru să li se facă testul de alcoolemie. Sergentul era impresionat de ţinuta lui Rudolph şi se purta cu politeţe, dar îşi făcu datoria. Îi mirosi şi îi supuse la testul respectiv; în plus, colectă o probă de urină
de la Thomas.
Se întunecase cînd părăsiră localul poliţiei, fără whisky, dar cu chitanţa de plată a amenzii.
Sergentul se convinsese că cei doi nu erau ameţiţi. Thomas observă că poliţistul care îi arestase cercetă încă o dată, cu atenţie paşaportul înainte de a i-l înapoia. Thomas era foarte necăjit din cauza celor întîmplate, căci existau destui poliţişti ce colaborau cu gangsterii, dar nu mai putea face nimic.
— Trebuia să te gîndeşti de două ori înainte de a mă lua cu maşina, zise Thomas. Eu pot fi arestat doar pentru că respir.
— Las-o baltă, răspunse Rudolph şi apăsă pe accelerator.
Thomas pipăi discret: pistolul se afla acolo unde îl ascunsese, sub scaun. Maşina nu fusese percheziţionată. Poate că norocul îi va surîde de-acum încolo.
Ajunseră la spital puţin după nouă. Infirmiera de la spital îl opri pe Rudolph şi îi şopti ceva la ureche.
