— Rudy? Era glasul lui Gretchen.

— Da. După ce ea îi atrăsese atenţia că Jean era alcoolică, între frate şi soră se instalase o oarecare răceală. Rudolph îşi dăduse seama că Gretchen avea dreptate, dar asta nu făcuse decît să

accentueze tensiunea dintre ei.

— Am vorbit cu Jean şi ea mi-a spus unde te afli. Sper că nu te tulbur. De fapt însă cea tulburată era ea însăşi, îşi dădea seama Rudolph.

— Nu, nu, deloc, minţi el. Îmi pierd timpul prin binecunoscutul loc de vilegiatură – Dallas Les Bains. De fapt tu unde eşti acum?

— La Los Angeles. Nu te-aş fi chemat, dar mi-am ieşit din minţi, Rudy.

— Ce s-a întîmplat? Rudolph devenise curios, însă în acelaşi timp se gîndea că te puteai bizui oricînd pe familie ca să-ţi ieşi din minţi exact la momentul potrivit!

— E vorba de Billy. Ştiai că a abandonat şcoala în urmă cu o lună?

— Nu. Ştii bine că nu prea îmi împărtăşeşte gîndurile lui intime.

— Se află la New York şi trăieşte cu o fată.

— Gretchen, iubito, în prezent sînt – probabil – o jumătate de milion de tineri de vîrsta lui Billy carea trăiesc la New York cu cîte o fată. Zi mersi că nu trăieşte cu un băiat!

— Nu asta-i problema. Acum, că nu mai e student, a fost încorporat! se plînse Gretchen.

— Ei bine, poate că îi va fi de folos. Vreo doi ani de armată nu o să-i strice, o încurajă

Rudolph.

— Ţie îţi convine să vorbeşti aşa, tu ai fetiţă, dar eu am băiat mare şi nu cred că un glonţ în cap va face om din el, îi replică Gretchen.

473

— Haide, Gretchen, nu dramatiza mai mult decît trebuie o situaţie normală. Aşa crezi tu, că

îţi încorporează băiatul şi după două luni ţi-l trimite acasă întins pe năsălie? O mulţime de băieţi îşi satisfac serviciul militar şi revin acasă fără nici o zgîrietură.

— Tocmai de aceea te-am chemat, fă ceva ca să fiu sigură că se va înapoia acasă teafăr, îl rugă Gretchen.

— Ce pot face?

— Tu cunoşti o sumedenie de tipi la Washington.

— Nimeni nu îl poate absolvi de serviciul militar pe un puşti care a încurcat-o cu studiile şi este întreg la cap şi la trup. Nici chiar Washington-ul, răspunse Rudolph.

— Nu sînt atît de sigură în privinţa asta, din cîte am auzit şi am citit. Dar eu nu îţi cer să-l scuteşti de armată pe Billy.

— Atunci ce vrei?

— Foloseşte-ţi relaţiile şi asigură-mă că nu o să fie trimis în Vietnam. Rudolph oftă.

Adevărul era că el cunoştea cîteva persoane la Washington capabile să-l ajute şi care l-ar fi servit –

după toate probabilităţile – dacă le-ar fi solicitat. Însă tocmai aceste sforării politice mărunte le dispreţuia şi îl indispuneau, căci contraveneau principiilor sale de corectitudine morală şi umbreau întreaga lui raţiune de a se angaja în viaţa publică. În lumea afacerilor era ceva normal ca un om să-ţi ceară să-i plasezi fiul sau nepotul într-un post privilegiat. Ţinînd seama de obligaţiile pe care le aveai faţă de solicitant sau de sprijinul pe care tu însuţi sperai să-l capeţi cîndva din partea lui sau chiar de simplul fapt că îl simpatizai, veneai în întîmpinarea rugăminţii lui, ajutîndu-l fără reţinere –

dacă puteai – pe fiu sau pe nepot. Dar să foloseşti puterea dobîndită prin votul alegătorilor – faţă de care te-ai angajat să-i reprezinţi corect şi în respectul legilor – ca să-l fereşti pe fiul surorii tale de primejdia războiului, în timp ce aprobai – tacit sau explicit – trimiterea a mii de băieţi la pieire poate, asta era altceva.

— Gretchen, zise el peste bîzîitul care se auzea pe firul ce lega Dallas de Los Angeles, aş fi preferat să te gîndeşti la alte mijloace.

— Singura persoană pe care o cunosc şi care putea face ceva, zise Gretchen cu voce ascuţită, este fratele lui Colin Burke, generalul; dar în clipa asta şi el e în Vietnam. Sînt convinsă că el ar fi făcut tot posibilul ca Billy să nu audă nici măcar şuieratul unui glonţ pe lîngă ureche.

— Mai încet, Gretchen, zise Rudolph îndepărtînd receptorul de la ureche. Te aud foarte bine şi fără să țipi.

— Să-ţi spun ceva! Gretchen devenise isterică. Dacă nu mă ajuţi mă duc la New York şi îl iau pe Billy cu mine în Canada sau Suedia! Şi o să fac un tărăboi să ştie toată lumea de ce mă port aşa.

— Cristoase, Gretchen! Ce-i cu tine? Eşti în pragul menopauzei? Auzi receptorul trîntit la celălalt capăt al firului.

Se ridică obosit şi se duse la fereastră: Dallas-ul privit din dormitor nu arăta mai bine decît de la fereastra salonului. Familia! gîndi el. Fără să fi acţionat înadins, el fusese acela care făcuse tot ce îi stătuse în putinţă ca să o protejeze pe Gretchen. El purtase meschinele tratative cu detectivii şi avusese acea scenă neplăcută cu Willie Abbott, el o ajutase să divorţeze şi mijlocise întîlnirea cu acela care urma să devină al doilea ei bărbat. El administrase banii lui Tom şi îl ajutase să se 474

desprindă de viaţa sălbatică pe care o dusese pînă atunci. El traversase continentul, pînă la celălalt capăt, ca să participe la funeraliile lui Colin Burke şi să susţină moralul surorii sale. El îşi asumase răspunderea de a-l scoate pe Billy, aşa nerecunoscător şi labil cum era, din şcoala în care nu izbutea să se acomodeze şi îl înscrisese la Whitby, deşi calificativele sale la învăţătură nu erau suficiente decît ca să studieze, în cel mai bun caz, la o şcoală comercială. El îl depistase pe Tom la Hotelul Aegean, de dragul mamei, şi tot el aflase amănuntele în legătură cu Strada a 53-a de Vest, îi dăduse bani lui Schultz, apoi angajase avocatul care îl reunise pe Tom cu fiul său şi îl despărţise de o soţie prostituată. Nu pretinsese recunoştinţa nimănui şi, gîndi el cu ciudă, căpătase prea puţin în schimb.

Era conştient de îndatoririle sale faţă de sine şi de alţii şi nu s-ar fi simţit bine dacă nu le-ar fi îndeplinit. Iar îndatoririle nu se terminau niciodată, aceasta era caracteristica lor esenţială.

Se duse la telefon şi ceru numărul lui Gretchen, în California. Cînd obţinu legătura, Rudolph îi zise:

— Bine, Gretchen, o să poposesc la Washington în călătoria mea către nord şi o să văd ce pot face. În orice caz să nu-ţi faci griji.

— Mulţumesc, Rudy, zise Gretchen cu voce moale. Ştiam că n-ai să mă abandonezi.

La cinci şi jumătate, Brad se prezentă la hotel. Era mai rumen ca oricînd, datorită atît soarelui puternic, cît şi whisky-ului de Texas, dar şi mai greoi şi, totodată, mai expansiv. Purta haine uşoare din stofă în dungi de culoare închisă şi cămaşă albastră, mototolită, la manşetele căreia se întrezăreau nişte perle uriaşe.

— Îmi pare rău că n-am putut veni la aeroport, dar sper că omul meu a fost la înălţime, începu el să turuie. Îşi turnă o doză de bourbon într-un pahar cu gheaţă şi se întoarse din nou, bine-dispus, spre vizitatori. Ei bine, amicilor, era şi timpul să veniţi pe aici, să vă lămuriţi şi voi care-i izvorul banilor voştri, îşi continuă peroraţia. Curînd o să punem în funcţie o nouă sondă şi poate că

mîine o să închiriez un avion ca să ne ducem cu toţii la locul respectiv. Am luat şi bilete la meciul de sîmbătă. Oraşul ăsta trebuie să-l vezi ca să-l crezi. Treizeci de mii de beţivi fericiţi! Îmi pare rău că Virginia nu e aici ca să vă ureze bun-sosit. O să rămînă neconsolată cînd o afla că aţi fost la Dallas, iar ea a pierdut prilejul de a se întîlni cu voi. A plecat să-l viziteze pe tăticul ei care, după

cîte am auzit, nu se simte bine. Nădăjduiesc însă că nu e nimic serios, zău că mi-e dragă făptura aia!..

Era dureros amestecul acela forţat de voioşie apuseană, ospitalitate debordantă şi linguşitoare pălăvrăgeală sudică pe care le etala Brad.

— Termină, Brad, îl întrerupse Rudolph fără menajamente. Ştim că Virginia nu e aici şi mai ştim că lipseşte nu pentru că s-a dus să-şi viziteze tatăl, cum pretinzi. Cu două săptămîni în urmă

Calderwood fusese la Rudolph, la birou, şi îl informase că Virginia şi-a părăsit definitiv soţul care s-a încurcat cu o actriţă de film de la Hollywood şi făcea naveta, de trei ori pe săptămînă, între cele două oraşe şi că Brad avea probleme şi cu banii. După această discuţie Rudolph începuse să

suspecteze ceva şi îl contactase pe Johnny.

— Ortacilor, zise Brad trăgînd o duşcă, nu pricep ce spuneţi. Tocmai am vorbit cu nevastă-mea care m-a asigurat că se va înapoia de la o zi la alta.

— N-ai vorbit cu nevastă-ta, nu vine înapoi şi ştii prea bine lucrul acesta, îl repezi Rudolph.

475