— O să stăm ca doi cetăţeni de treabă lîngă acest gentleman şi o să ascultăm împreună
muzica de la radio, spuse el.
Îl încadrară pe Falconetti, care rămase nemişcat, tăcut, cu ochii în jos, aţintiţi pe palmele puse pe masă. Cînd Thomas comandase „Gata, destul pentru astă seară”, Falconetti se sculase, ieşise pe punte – fără să privească în jur – şi se aruncase în mare. Secundul care se afla la post îl zărise, dar era prea departe ca să poată interveni. Vasul se rotise în cerc nu prea mare, se întreprinseseră cercetări, fără prea mare entuziasm, dar valurile înalte cît munţii şi noaptea neagră ca smoala împiedicaseră găsirea lui. Căpitanul ordonase o anchetă care se soldase fără rezultate, căci 378
nici un marinar nu ştia nimic. În consecinţă notase în jurnalul de bord sinuciderea, din motive necunoscute, a marinarului Falconetti.
Luară un taxi, în apropierea cheiului, şi porniră spre Strada a 96-a. Thomas indicase prima adresă care îi venise în minte însă pe drum îşi dădu seama că Broadway şi Strada a 96-a sînt în apropierea casei unde locuise cu Teresa şi băieţelul lor. Nu îi păsa nici cît negru sub unghie dacă nu o mai vedea toată viaţa lui pe ea, dar îl chinuia dorul de băiat şi subconştientul îl îndemnase să se ducă în împrejurimile fostei locuinţe cu speranţa nemărturisită că, poate, norocul i-l va scoate în cale pe fiul său.
În timp ce taxiul urca pe Broadway, Thomas îşi aminti că Dwyer urma să tragă la Y.M.C.A., pe Strada a 62-a, unde urmau să menţină legătura, şi îi ceru şoferului să schimbe direcţia. Cînd ajunseră pe strada respectivă, Thomas îi zise lui Dwyer:
— Haide, coboară.
— O să-mi dai veşti despre tine, Tommy, da? întrebă Dwyer în timp ce se dădea jos din taxi.
— Depinde, răspunse scurt Thomas şi închise uşa. Nu îi pomenise de Hotelul Aegean şi n-avea chef să-i asculte miorlăielile de recunoştinţă.
Cînd ajunse pe Strada a 96-a, Thomas îi spuse şoferului să oprească. Coborî şi privi cu speranţă în jur. O mulţime de copii se aflau şi pe Broadway şi pe Strada a 96-a, dar Wesley nu se vedea printre ei. Se înapoie la taxi şi îi porunci şoferului să-l ducă între Strada a 96-a şi Park. Se dădu jos, plăti şi aşteptă pînă ce maşina dispăru, apoi luă un alt taxi care îl duse în Strada a 18-a din Fourth Avenue. Coborî, merse de-a lungul unui bloc, dădu colţul, apoi reveni de unde plecase şi intră în Hotelul Aegean.
Pappy se afla la biroul său. Fără să-i spună nimic îi întinse o cheie.
Trei marinari se sfădeau lîngă un palmier sfrijit plantat într-un ciubăr, singura podoabă din mica încăpere ce servea drept salon al hotelului şi unde se mai afla şi masa care ţinea loc de birou.
Thomas nu aşteptă ca marinarii – care vorbeau o limbă necunoscută – să aibă timp să-l vadă mai bine. Trecu repede pe lîngă ei şi urcă la etajul al doilea unde se afla camera al cărei număr figura pe cheia primită. Intră, aruncă jos sacul, apoi se trînti, aşa îmbrăcat cum era, pe patul acoperit cu cuvertura de culoarea muştarului, pironindu-şi ochii pe tavanul plin de crăpături. Storurile erau lăsate, dar nu se deranjă să le ridice.
Zece minute mai tîrziu auzi ciocănindu-se la uşă. Thomas o deschise şi îl lăsă pe Pappy să
intre.
— Ai mai auzit ceva? îl întrebă Thomas.
Pappy ridică din umeri. Ochii săi ascunşi zi şi noapte în spatele ochelarilor cu lentile de culoare închisă nu permiteau să-ţi dai seama care le era expresia.
— Cineva ştie că stai aici. Sau, cel puţin, că tragi aici cînd vii la New York, zise el.
Thomas simţi că i s-a uscat gîtlejul; cercul se strîngea în jurul său.
— Ce tot spui, Pappy! Glasul îi suna răguşit.
— Acum şapte-opt zile a venit un tip şi s-a interesat dacă eşti înregistrat la hotel, zise Pappy.
— Şi ce i-ai spus?
— Că nu am auzit în viaţa mea de un individ cu numele pe care mi l-a zis.
379
— Şi el ce a spus?
— Susţinea că ştie că vii aici. Zicea că e fratele tău.
— Cum arăta?
— Zvelt, mai înalt decît tine, un metru optzeci-optzeci şi cinci, brunet, bronzat, haine bune, elegante, vorbea ca un băiat şcolit la colegiu, unghii cu manichiură...
— E nătărăul de frate-meu, îl recunoscu Thomas. Trebuie că mama i-a dat adresa, deşi a jurat că nu va spune nimănui unde pot fi găsit. Bine că n-a aflat tot oraşul! Ce voia? întrebă el.
— Ţinea neapărat să-ţi vorbească. I-am spus că dacă apare careva cu numele tău, o să-i transmit mesajul. Mi-a lăsat şi un număr de telefon, o localitate, Whitby mi se pare.
— El era. O să-l sun cînd o să am chef. Acum am alte chestii pe cap. Niciodată nu mi-a adus veşti bune. Vreau să-mi aranjezi cîteva lucruri, Pappy.
Grecul dădu din cap. La banii pe care îi plătea Thomas, era bucuros să-l servească.
— Mai întîi, o sticlă de whisky. În al doilea rînd, fă-mi rost de un pistol. Al treilea, ia legătura cu Schultzy şi vezi dacă situaţia e tot fierbinte. Şi mai întreabă-l dacă pot să-mi văd puştiul, măcar cîteva clipe, în al patrulea rînd, vreau o fată. Ia-le în ordinea în care ţi le-am spus.
— O sută de dolari, întinse Pappy mîna.
Thomas scoase portofelul. Îi dădu două hîrtii de cincizeci, apoi îi dădu şi portofelul.
— Pune-l în seif, îi ceru el lui Pappy.
Nu voia să aibă bani la el, beat şi cu o muiere necunoscută care i-ar inspecta buzunarele fără
îndoială.
Pappy luă portofelul şi plecă. Nu vorbea mai mult decît trebuia şi făcea foarte bine că îşi ţinea gura. Purta pe degete două inele masive cu diamante şi în picioare pantofi din piele de aligator.
Thomas încuie uşa şi nu se mai ridică din pat pînă la înapoierea lui Pappy care îi aduse o sticlă de whisky, trei cutii cu bere, o tavă cu sandvişuri cu şuncă şi un pistol englezesc Smith & Wesson, cu seria pilită.
