— O sută şi opt, se grăbi să răspundă Boylan în locul fetei, izbucnind în rîs împreună cu femeia.
Gretchen îşi păstră calmul. Aruncă o privire prin mica încăpere cu draperii, pe pereţii căreia atîrnau tablouri în ulei, ce prezentau nuduri. Se hotărîse să nu răspundă la întrebări, ca să nu dezvăluie tulburarea din inimă. Pentru ea tăcerea însemna siguranţă. Era speriată, dar se silea să nu exteriorizeze sentimentele care o stăpîneau. Observă că lămpile aveau abajururi împodobite cu franjuri. Rochia albă a femeii era şi ea ornată cu volănaşe la bust şi ciucuri la poale. Exista vreo legătură între toate acestea? Făcea tot felul de presupuneri, în gînd, ca să nu cedeze dorinţei aprige de a le întoarce spatele şi de a fugi, de a evada din tăcerea apăsătoare ce o înconjura, în care se putea sesiza spiritul malefic al unei mulţimi invizibile care circula în vîrful picioarelor, tiptil, prin camerele de la etajul de deasupra. Nu îşi dădea seama ce se urmăreşte, ce se intenţionează cu ea, ce i se va cere. Boylan era calm, bine dispus.
— E aproape gata, totul, iubitule. Încă vreo cîteva minute numai. Între timp vreţi ceva de băut? le propuse femeia.
— Scumpo? se întoarse spre fată Boylan.
— Cum vrei tu. Gretchen pronunţă cu dificultate cuvintele.
— Cred că o cupă de şampanie va fi binevenită, decise Boylan.
— Vă trimit îndată o sticlă rece de la gheaţă. Veniţi, îi pofti ea şi o luă înainte, părăsind salonul.
Gretchen şi Boylan o urmară pe scara acoperită de covoare care ducea la un culoar slab luminat de la etajul al doilea. Rochia albă a femeii fişîia alarmant de aspru în urechile fetei. Boylan ţinea în mînă pardesiul, Gretchen nu şi-l scosese pe al ei.
Femeia deschise una din uşile de pe culoar şi aprinse o lampă mică. Intrară într-o încăpere dominată de un pat spaţios cu baldachin de mătase, unde se mai aflau un fotoliu supradimensionat 61
din catifea maro şi trei scaune fragile, poleite. Un bogat buchet de lalele arunca o pată galbenă, strălucitoare, pe masa din mijlocul odăii. Draperiile erau trase. De afară se auzi, înăbuşit, o maşină
care trecea pe stradă. O oglindă acoperea un perete întreg. Încăperea avea aspectul unei camere cîndva de hotel de lux, acum uşor demodată şi cam depăşită.
— Fata o să vă aducă îndată şampania, îi asigură femeia înainte de a părăsi camera, cu rochia ei foşnitoare. Închise uşa în urma ei, uşor, dar ferm.
— Draga de Nellie, te poţi bizui întotdeauna pe ea, comentă Boylan aruncîndu-şi pardesiul pe bancheta tapisată de lîngă uşă, fără a lămuri în ce constă faima lui Nellie. Nu vrei să-ţi scoţi haina, scumpo?
— Trebuie?
— Cum vrei, ridică din umeri Boylan.
Gretchen rămase cu pardesiul pe ea, deşi în cameră era cald. Se aşeză pe marginea patului şi aşteptă. Boylan se instală confortabil în fotoliu, picior peste picior şi îşi aprinse o ţigară, privind-o pe Gretchen cu un surîs uşor amuzat pe buze.
— Asta-i un bordel, o informă el cu nonşalanţă, dacă nu ai ghicit deja. Ai călcat vreodată
într-o casă din astea, scumpo?
Gretchen îşi dădu seama că încearcă să o irite şi tăcu. Nu îndrăznea să vorbească.
— Bănuiesc că nu, răspunse tot el. Ar trebui totuşi ca toate doamnele să viziteze măcar o dată un astfel de stabiliment. Să vadă ce concurenţă au de întîmpinat.
Se auzi un ciocănit uşor. Boylan se duse şi deschise uşa. În prag se afla o femeie plăpîndă, de vîrstă mijlocie, cu un şorţ alb peste o rochiţă neagră, scurtă, ţinînd în mînă o tavă de argint pe care se afla o frapieră din care o sticlă îşi isca gîtul sclipitor. Lîngă găletuşa cu gheaţă se aflau şi două cupe. Femeia aşeză tava pe masă, lîngă vaza cu lalele, fără un cuvînt, cu figura impasibilă.
Rostul ei era să apară, nu să fie prezentă. Începu să se căznească a-i scoate dopul. Gretchen observă
că purta papuci de pîslă.
Femeia se lupta, fără succes, cu sticla. Chipul i se îmbujorase din cauza efortului. Două
şuviţe înspicate se desprinseră şi îi căzură peste ochi, făcînd-o să arate ca femeile acelea care –
depăşind o anumită vîrstă – se mişcă greu din cauza varicelor şi pe care le întîlneşti la slujba de utrenie, înainte de începerea zilei de muncă.
— Ad-o-ncoace, îi scot eu dopul, îi luă sticla din mînă Bovlan.
— Îmi pare rău, domnule, se scuză ea. Încălcase consemnul făcîndu-şi remarcată prezenţa, din cauza neputinţei.
Dar nici Boylan nu izbuti să o destupe. Trăgea din răsputeri de dop, ţinînd sticla între picioare şi faţa îi devenise stacojie din cauza efortului. Femeia îl privea consternată, iar chipul ei exprima regret. Mîinile lui Boylan erau delicate, moi, obişnuite cu munci uşoare. Gretchen se ridică
şi îi iuă sticla din mîini, spunînd:
— Lasă-mă pe mine.
— Ai deschis multe sticle de şampanie la fabrica de cărămidă? întrebă el ironic.
Gretchen îl ignoră. Apucă dopul cu fermitate. Avea mîini puternice, îndemînatice. Suci puţin şi dopul sări drept în tavan. Lichidul spumos ţîşni udîndu-i mîinile. Îi dădu sticla lui Boylan, crestînd pe răbojul mental încă un punct în favoarea ei.
62
— Clasa muncitoare are avantajele ei, remarcă sarcastic Boylan, în timp ce turna şampania.
Femeia îi dădu un prosop lui Gretchen, ca să-şi şteargă mîinile, şi ieşi din cameră, în papucii ei de pîslă silenţioşi ca un şoricel. Boylan îi întinse una din cupe şi începu să vorbească.
— Transporturile de şampanie sosesc cu regularitate din Franţa. Mi se spune însă că nemţii au început să pătrundă serios pe piaţa noastră. Am auzit că anul trecut recolta mondială a fost slabă.
În mod vădit era furios pe sine, pentru eşecul cu sticla de şampanie şi pentru succesul lui Gretehen.
Sorbiră şampania. O dungă roşie tăia în diagonală eticheta de pe sticlă. Boylan o privi, aprobînd din cap.
— Poţi fi convins că tot ce îţi oferă Nellie e de cea mai bună calitate, reluă el firul ideilor.
