—

Domnule Jordache, putem să vă vorbim în particular?, îl întrebă Trucker.

—

Dar ce, aici nu-i bine?, se miră Jordache, care se oprise pe ultima treapă şi continua să mestece tortul.

În antreu plutea mirosul de gîscă friptă.

—

N-aş vrea să fim auziţi, zise domnul Trucker, privind semnificativ în sus, pe scări.

— Mi se pare că nu prea avem să ne spunem cine ştie ce lucruri care nu ar putea fi auzite de tot oraşul. Eu nu vă datorez bani, nici dumneavoatră mie...

Totuşi coborî şi ultima treaptă, ieşiră în stradă, apoi deschise uşa principală a brutăriei cu cheia pe care o avea totdeauna asupra sa, în buzunar.

Bărbaţii intrară în prăvalia al cărei geam-vitrină era acoperit duminica cu o perdea.

VI

Sus, Mary Jordache păzea ibricul să nu dea în foc. Rudolph îşi privea mereu ceasul, îngrijorat că va întîrzia la întîlnirea cu Julie. Înfundat în scaunul său, Thomas fredona fals o melodie indescifrabilă, al cărei ritm îl marca, enervant, lovind cu furculiţa în pahar.

— Încetează, îl certă mama, simt că mă apucă durerea de cap.

— Îmi pare rău, se scuză ipocrit Thomas. Data viitoare o să-mi aduc trompeta.

„Totdeauna-i necuviincios” gîndi Mary Jordache. Apoi cu glas tare, arţăgos, întrebă:

— Ce fac ăia acolo jos? Tocmai astăzi cînd ne-am adunat la masă, ca o familie normală!

Apoi, întorcîndu-se spre Gretchen: Ai făcut la serviciu ceva ce nu se cuvenea? se interesă ea.

— Poate că au descoperit că am furat o cărămidă, răspunse Gretchen.

— Nici măcar o singură zi nu poate domni politeţea în familia asta! se oţărî mama.

Ieşi din cameră, ducîndu-se după cafea, iar spinarea ei curbată exprima întreaga dramă a martiriului pe care îl trăia.

Se auziră paşi urcînd scările şi Jordache apăru, cu faţa lipsită de expresie.

— Tom, se adresă băiatului, vino jos.

— N-am nimic de vorbit cu familia Tinker, mormăi Thomas.

— În schimb au ei ceva de vorbit cu tine, îi răspunse tatăl, apoi întoarse spatele, părăsi camera şi începu să coboare din nou scările. Thomas ridică din umeri şi se porni să-şi tragă degetele ca înainte de a se încăiera, şi se luă după el.

Gretchen se încruntă.

— Ce se petrece aici? Ştii ceva? îl întrebă ea pe Rudolph.

— Belea! răspunse Rudolph, întunecat la faţă. Acum era convins că va întîrzia la întîlnirea cu Julie.

VII

84

În brutărie, fraţii Tinker – unul în haine bleumarin, celălalt în straiul negru, lustruit, de preot,

– păreau doi corbi, pe fundalul rafturilor goale şi al tejghelei din marmură cenuşie. Thomas intră, tatăl închise uşa după el. „O să-l omor!” gîndea Thomas, dar cu glas tare spuse:

— Bună ziua, domnule Tinker, bună ziua, părinte, îi salută el respectuos cu un zîmbet plin de nevinovăţie pe buze.

— Fătul meu, răspunse prelatul pe un ton ce nu prevestea nimic bun.

— Spuneţi-i ce mi-aţi spus mie, îi îndemnă Jordache.

— Am aflat totul, fiule, începu să vorbească preotul, acceptînd îndemnul. Claude a mărturisit şi, aşa cum e firesc, mărturisirea urmată de căinţă atrage iertarea.

— Păstrează-ţi palavrele pentru predica de duminică, îl repezi Jordache. Stătea rezemat cu spatele de uşă, voind parcă să se asigure că nimeni nu va fugi de acolo.

Thomas tăcea. Pe buze îi flutura acel zîmbet vag pe care îl avea atunci cînd se pregătea de încăierare.

— Ce ruşine, să daţi foc sfintei cruci! continuă preotul. Tocmai cînd lumea cinstea memoria tinerilor eroi care au căzut pe cîmpul de bătălie şi chiar în ziua sfintei liturghii pe care am slujit-o, la altarul bisericii mele, pentru pomenirea şi odihna sufletelor lor! După ce că noi, catolicii, am trecut prin atîtea încercări în ţara asta bîntuită de intoleranţă şi a trebuit să depunem eforturi neprecupeţite pentru a fi acceptaţi de concetăţenii bigoţi!... Iar blasfemia ăsta e opera a doi băieţi de catolici! îşi clătină capul, cu tristeţe, prelatul.

— El nu-i catolic! răspunse Jordache.

— Ba este! Mama şi tatăl lui aparţin Bisericii. Am făcut investigaţii în privinţa asta, îl puse la punct popa.

— Ai făcut sau nu asta? se întoarse Jordache spre fiul său.

— Am făcut, recunoscu Thomas. Cu laşul de Claude, nemernicul, care face pe el de frică!

— Îţi dai seama, fătul meu, îşi reluă peroraţia popa, ce ar păţi familia ta şi familia lui Claude dacă se află cine-s autorii acelei blestemăţii?

— Am fi izgoniţi din oraş! izbucni domnul Tinker, copleşit de emoţie. Tatăl tău n-o să mai poată vinde nici măcar o bucăţică de pîine în oraşul ăsta. Oamenii îşi vor aminti că sînteţi germani venetici, chiar dacă voi aţi vrea să uitaţi lucrul acesta.

— O, Iisuse! exclamă Jordache.

— Faptele-s de netăgăduit, continuă domnul Tinker. Şi să vă mai spun ceva: dacă Boylan află vreodată cine a pus foc serei, ne dă în judecată de nu mai scăpăm toată viaţa de belea. O să

tocmească un avocat şmecher care o să-i convingă pe toţi că nenorocita aia de seră a fost cea mai valoroasă construcţie existentă între oraşul ăsta şi New York. Îl ameninţă pe Thomas cu pumnul.

Taică-tău n-o să mai aibă doi bănuţi să-i zdrăngăne în buzunar. Voi sînteţi minori, noi sîntem răspunzători – eu şi tatăl tău -de faptele voastre. Toată agoniseala noastră de o viaţă...

Thomas trăgea cu coada ochiului la taică-său care îşi încleşta şi descleşta pumnii spasmodic de avea impresia că se va repezi la el să-l sugrume.

— Ţine-ţi firea, John, îşi calmă fratele preotul. N-are rost să-l agităm peste măsură pe băiat.