Era singură în casa goală. Închise ferestrele, nădăjduind că astfel va stăvili noianul de sunete din oraş – uralele mulţimii, zarva stîrnită de explozia focurilor de artificii, mugetul muzicii – purtate pînă la ea pe aripile vîntului. Ce avea de sărbătorit ea? îşi aprinse, gînditoare, altă ţigară. În noaptea aceasta deosebită, soţii se alătură soţiilor, copiii părinţilor, prietenii prietenilor, în noaptea aceasta chiar şi străinii se îmbrăţişează la colţ de stradă.
Intră în camera fiicei şi aprinse lumina. Domnea ordinea şi curăţenia desăvîrşită, cearşafurile erau proaspăt călcate, veioza de alamă sclipea pe măsuţa de toaletă, vopsită într-o culoare strălucitoare, încărcată de borcane, borcăneîe şi tot felul de instrumente necesare înfrumuseţării.
„Trucurile meşteşugului”, gîndi Mary Jordache cu amărăciune.
Se duse la dulapul-bibliotecă din lemn de mahon, pe rafturile căruia se aflau aşezate cu grijă
şiruri de cărţi şi scoase volumul gros cu opere de Shakespeare, care se deschise de la sine la Macbeth, acolo unde fusese plasat plicul. Îl desfăcu şi constată că banii sînt încă în acelaşi loc, fiică-sa necatadicsind măcar să-i ascundă în altă parte, deşi ştia de-acuma cu certitudine că maică-sa aflase de existenţa lor. Scoase plicul, îndesă neglijent volumul înapoi pe raft, apoi luă la întîmplare un alt volum, o antologie a poeziei engleze, pe care Gretchen o studiase în ultima clasă de liceu.
Hrană delicată pentru mintea fiicei, îşi zise ea. Deschise cartea şi puse plicul între paginile ei.
N-avea decît să-şi facă griji pentru bani. Dacă tatăl ar fi descoperit vreodată existenţa celor opt sute de dolari... Citi cîteva stihuri înainte de a pune la loc volumul:
„Sparge-ţi, sparge-ţi, sparge-ţi,
O, Mare minunată,
Valurile de stîncile reci şi cenuşii!
Aş vrea ca limba-mi să poată rosti
Gîndurile ce mă frămîntă. Oh, ce frumos, ce frumos!... ”
Aşeză cartea la locul ei, pe raftul din dulap şi ieşi din cameră fără să-i pese că a lăsat lumină
aprinsă.
Se duse la bucătărie. Cratiţele, farfuriile şi tacîmurile, pe care le folosise la cina pe care o luase singură, zăceau vraişte, nespălate, în chiuvetă. Strivi ţigara într-o tigaie pe jumătate plină cu apă pe care pluteau ochiuri de grăsime. Mîncase un cotlet de porc, o hrană ordinară. Privi cîteva clipe la aragaz, apoi răsuci cu hotărîre butonul cuptorului; trase un scaun, se aşeză şi, deschizînd uşa cuptorului îşi vîrî capul înăuntru. Constată că miroase urît. Rezistă cîtva timp. Sunetele veseliei dezlănţuite în oraş ajungeau pînă aici, pătrundeau în bucătărie prin geamurile totuşi închise. Citise undeva că de sărbători – de Crăciun şi Anul nou de pildă – sinuciderile sînt mai numeroase decît în zilele obişnuite. Ce alt prilej mai bun ar putea găsi ea?
Mirosul tot mai puternic al gazului o ameţea şi o sufoca. Îşi scoase capul din cuptor şi răsuci la loc butonul. Nu avea nici un motiv să se grăbească.
Se înapoie în sufragerie, ea, stăpînă unică a căminului. Mirosul pătrunsese şi în micuţa cameră, în centrul căreia, pe un covor rozaliu, ros, trona o masă pătrată de stejar, cu patru scaune aranjate simetric în jurul ei. Se aşeză la masă, privi roată după o foaie de hîrtie, dar nu văzu decît 71
caietul studenţesc în care ţinea socotelile zilnice ale brutăriei. Nu scria niciodată nimănui şi nici nu primea scrisori. Rupse cîteva file de la sfîrşitul caietului şi se apucă să scrie.
„Dragă Gretchen, m-am hotărît să-mi pun capăt zilelor. Ştiu că e păcat de neiertat ceea ce vreau să fac, dar am ajuns la capătul puterilor şi nu pot altfel. Îţi scriu ţie, ca de la păcătoasă la păcătoasă şi cred că nu e nevoie să-ţi explic sensul cuvintelor mele. Un blestem ne apasă pe toţi cei din familia noastră – pe mine, pe tine, pe tatăl tău şi pe fratele tău, Tom. Doar Rudolph ar putea să
scape, dar nu e sigur; e posibil ca în cele din urmă să fie strivit de o soartă nefastă. Sînt însă fericită, căci nu cred să apuc ziua aceea. Blestemul păcatului cărnii ne urmăreşte. Îţi voi mărturisi ceea ce am tăinuit toată viaţa: eu sînt un copil al nimănui, nu mi-am cunoscut niciodată părinţii. Refuz să
mă gîndesc la viaţa mamei mele, la mocirla degradării în care a fost nevoită să trăiască. Nu mă
surprinde că tu calci pe urmele ei, scufundîndu-te şi bălăcindu-te în noroi. Taică-tău e un animal.
Camera ta e aproape de a noastră şi sînt convinsă că înţelegi ce vreau să-ţi spun. Douăzeci de ani m-a crucificat, supunîndu-mă poftelor sale. E o bestie turbată şi nu o dată am fost aproape sigură că mă
va ucide. L-am văzut o dată bătîndu-l de moarte, cu pumnii goi, pe un client care nu achitase o datorie de opt dolari. Thomas îl moşteneşte şi nu m-ar mira dacă ar înfunda puşcăria sau ar termina şi mai rău. Trăiesc într-o cuşcă de tigri. Cred că eu sînt de vină. Am fost slabă şi i-am permis tatălui tău să mă rupă de Biserică, să fac păgîni din copiii mei. Am fost prea sleită, prea doborîtă, ca să vă
pot iubi, să vă apăr de tatăl vostru şi de influenţa lui rea. Iar voi păreaţi atît de puri, atît de cuminţi şi de ascultători, îndt risipeaţi toate temerile mele. Rezultatele le cunoşti mai bine dedt mine.”
Se opri şi citi cu satisfacţie cele scrise. Cînd va afla că mama s-a omorît şi va găsi pe pernă
scrisoarea trimisă din mormînt, toată viaţa tîrfei acesteia va fi otrăvită, iar plăcerile vinovate nu îi vor mai prii. Şi de cîte ori va permite unui bărbat să o atingă, Gretchen îşi va aminti ultimele cuvinte ale mamei sale.
„Ai sîngele stricat, iar acum ştiu că şi caracterul tău e la fel de corupt. Ai o cameră curată şi îngrijită, dar sufletul tău e un grajd. Taică-tău ar fi trebuit să ia o femeie ca tine, voi doi vă potriviţi.
Ultima mea dorinţă este să pleci cît mai departe de casa asta, poate că astfel influenţa ta nefastă nu îl va corupe şi pe Rudolph. Dacă măcar unul din familia aceasta păcătoasă va scăpa, poate că atunci Domnul se va îndura de noi toţi.”
De afară auzea apropiindu-se şi împletindu-se sunetul confuz al unei melodii şi vacarmul provocat de o mulţime veselă. Apoi recunoscu timbrul specific al trompetei şi îşi dădu seama că
Rudolph se află sub fereastra ei. O deschise şi privi: acolo jos, în fruntea unei cete numeroase de băieţi şi fete, Rudolph cînta – evident pentru ea -” Cînd ochii irlandezi surîd „
Le făcu semn cu mîna, simţind că i se umezesc ochii. Rudolph le ceru băieţilor să tragă o lovitură de salut în cinstea mamei; tunuleţul bubui, iar ecoul se întinse de-a lungul străzii. Acum plîngea de-a binelea şi fu silită să-şi folosească batista. Rudolph îi trimise o bezea şi preluă din nou comanda, îndreptîndu-se în josul străzii. Cînta, iar coloana îl urma disciplinată.
Se înapoie la masă şi se aşeză, hohotind, pe scaun. „Mi-a salvat viaţa, băiatul meu minunat, scumpul meu odor, m-a salvat de la moarte”, gîndea ea.
Rupse bucăţele scrisoarea şi o arse în bucătărie.
V
72
Majoritatea soldaţilor se îmbătaseră. Îndată ce vestea cea mare fusese difuzată la radio, oricine avea putere să se mişte şi să-şi pună uniforma fugise din spital fără să aştepte biletul de voie regulamentar. Unii din ei se înapoiaseră deja aprovizionaţi cu sticle pline. Răniţii, în cărucioare sau ajutîndu-se de cîrje, se învîrteâu prin salonul de zi – care acum puţea ca o cîrciumă ordinară –
răcnind din răsputeri, cîntînd, făcînd scandal. După cină, chiolhanul degeneră în vandalism curat: oamenii spărgeau geamurile cu cîrjele, rupeau afişele de pe pereţi şi mărunţeau ziarele şi revistele împrăştiate pe măsuţe, aruncîndu-le în aer ca pe nişte confeti pe vreme de carnaval, printre hohote vesele şi sughiţuri de beţivani.
— Eu îs generalul George S. Patton, urla un băiat către nimeni în mod deosebit. O chestie de oţel îi încingea umerii obligîndu-l să-şi ţină braţul ţeapăn, ridicat deasupra capului. Unde ţi-e cravata, soldat? Treizeci de ani de corvoadă la bărbierit cartofii la bucătărie! Apoi o apucă pe Gretchen cu braţul valid şi o tîrî în mijlocul salonului, unde începu să ţopăie cu ea în ritmul melodiei „ Slăveşte- l pe Domnul şi adu muniţia” pe care camarazii o cîntau în cor pentru el, ca să-i facă plăcere. Gretchen se silea să-l ţină strîns pe băiat, altminteri s-ar fi prăbuşit pe podea.
— Eu îs cel mai mare, cel mai grozav dansator ciung din lume, de calibru 105 mm, şi o să
